Vasile LEFTER, scriitor, publicist, membru al UZPR

                                            Glasul din adânc. Năluca (41) 

Serie (foileton) din cartea în pregătire pentru publicare la Editura Agata, Glasul din adânc. Năluca (roman)

  După o zi complicată, membrii familiei Nebuneli , cu mic, cu mare, se retraseră în camerele boierești ale casei construite după planurile doctorului Artur, pe scheletul casei bătrânești în care crescuse Marga.

Hol mare, trei băi, camere decomandate, bucătărie modulară… 

      Toate geamurile sufrageriei erau deschise, lăsând să intre aerul proaspăt al unui început de toamnă în zona de deal- munte. Pe cerul Ttitilei pluteau nori amenințători , ce anunțau ploaie. Fură închise geamurile și în camera fetiței se aprinse focul în șemineu.

Brusc,  se porniră o furtună cu tunete și fulgere, ca și cum întreaga artilerie cerească s-ar fi pus în funcțiune. Artur și Octavian se priveau îngrijorați. Marga avusese un vis ciudat. Se făcea că toți preoții din munte stropesc cu apă sfințită casele din Titileni. Una câte una începea să ardă de parcă ar fi fost stropită cu benzină. Auzea pretutindeni strigăte de ajutor și era înconjurată de copii sugari cu mânuțele întinse, cerând voie să sugă. Se trezi speriată, dar peste zi nu se întâmplă nimic deosebit, cu excepția răpirii băiețelului Adelinei de către vulturul trimis de Sevastița, năluca dispărută cu ani în urmă. 

Acum era trecut de opt seara. Casa trosnea din toate încheieturile. Asemenea furtună nu mai trăise Marga și nici doctorul Artur. De cei tineri nici nu putea fi vorba.

       Un fulger imens doborî tot pâlcul de copaci din fața casei. Rafalele de vânt se luptau cu acoperișul din tablă ondulată, bine prinsă de astereală Cerul își deschise trapa și puhoaie dușmănoase inundară instant valea.

Femeile își făceau cruce. Clopotele de pe dealul Andreiașului băteau continuu, chemând la iertăciune. Bubuitul tunetelor era întrerupt de strigăte de ajutor din Titilenii cu oameni evlavioși. Toată familia Nebuneli era adunată în fața geamului dinspre răsărit și privea afară. Toți credeau că e sfârșitul lumii,

       Telefoanele mobile ale celor doi doctori sunau amenințător. O singură voce disperată se auzea în ambele receptoare:

• Doctor Nebuneli,  a venit gârla peste noi. Ne-a luat toate dotările. Bolnavii am reușit să-i urcăm în turnul de apă. Nu știm cât va rezista. Apa a trecut de doi metri. Gârla ocupă tot prundul . Ce facem?

       Artur privi la Tavi și-i făcu semn să fie calm. Puse telefonul pe spiker și cu o voce calmă comunică celor din valea cuprinsă de șuvoaie:

• -Trimiteți-mi amfibia și vin și eu jos. Anunțați de urgență brigada de elicoptere. Calmați pacienții și spuneți-le că vin imediat și că totul va fi bine.
•        Tavi privea cu admirație la tatăl său, vestit până departe în regiune. Vedea în el un bărbat cu judecată  demnă de o celebritate. Octanebu își dorea să-i semene.
• -Tată, vin cu tine! De fapt, eu sunt acum proprietarul locației din vale. Am așa un presentiment că am pierdut totul. Voi recupera timpul pierdut. Acest experiment este asigurat pe o sumă mare. Oamenii trebuie să convețuiască și în spații interzise.Să învățăm să trăim și în altă dimensiune. Universul e plin de provocări. Voi merge mai departe, indiferent de riscuri.
• -Sunt mândru de tine,Tavi. Moștenești spiritul meu neliniștit. Te-a prins și pe tine jocul ielelor. Semeni cu Gelu Ruscanu al lui Camil. Poate și cu Ladima.
• – Tată, am luat oare tot cu noi?
• -Cu excepția costumelor de zbor, pe care te rog să le aduci. Vom avea nevoie de ele.
•         Tancheta amfibie se puse în mișcare. Pe deal, apa era mică. În vale râul avea adâncimi de fluviu.
•      Va urma!