Glasul din adânc. Năluca(18)

                                                 Un nebun aruncă o piatră și toți îl imită

               Ghidul de serviciu se numea Sachelarie. Și capul acestei arătări era mascat de o tivgă de bostan roșu. Se purta mitocănește și vorbea cu dușmănie. Lui Artur îi veni chiar să-l plesnească. Avea o mână ca un baros. Colegii i-o știau încă din facultate. I se spunea Ciocanul. S-a întâmplat prin anul al doilea la o serată dansantă ca un coleg să încerce să o sărute pe Marga. Tocmai când să-i aplice o corecție tupeistului, un coleg mai apropiat îi prinse mâna, oprind un scandal violent. Marga l-a îndrăgit și mai mult. A realizat că Artur ține la ea și nu va lăsa pe nimeni s-o atingă nici c-o floare. Era bărbatul visat. Sachelarie era cât pe-aci să facă pe neașteptate cunoștință cu Ciocanul încă puternic.

Ușa laboratorului le fu deschisă cu scârbă. Ghidul nesuferit o blocă repede, gata-gata să-i prindă între zăvoare. Artur și-a ieșit puțin din fire și era curios din cale-afara să smulgă masca nesimțitului și să-i aplice o corecție scurtă.

Ziua începută prost continuă și mai prost. Artur și Marga erau nerăbdători să aplice ceea ce studiase despre implantarea nălucilor. Se echipară pentru lucru și traseră cortina care ascundea subiecții de studiu de eventualii curioși nepoftiți. Șoc maxim! Cele trei corpuri pentru experiment dispăruseră din camera rece a laboratorului. Se priviră nedumeriți. Cineva pusese la cale o farsă? Se schimbase planul?

      Liniștea sălii de experiment fu spartă de un glas care venea din adânc. Marga avu o tresărire. Semăna cu vocea prietenei ei Sevastița, la a cărei înmormântare asistase direct. Rosti acest gând cu voce tare. Artur se îngălbeni și reglă sunetul puțin distorsionat. Acum se înțelegea bine mesajul:

-Nu fiți supărați că jucăriile fără creier v-au fost luate și duse într-un alt laborator. Centrul s-a gândit că experimentul e prea costisitor și lipsit de finalitate.

• Din saloanele doctorului Octavian Nebuneli , rămase acum fără specialist, au fost selectați 

 cinci tineri cu traume psihice și aduși aici pentru a lucra pe ei diversificarea tipologiei nălucilor, cu metode clasice. Ne bazăm pe geniul și experiența doctorului Artur Nebuneli, pe intuiția Margăi, fostă studentă la medicină.  Se vorbește că veți primi forțe noi, deocamdată ținute la secret. Peste un sfert de oră, vi se trimite materialul de cercetare. Aveți libertate totală în selectarea metodelor de lucru. Baftă și noroc în marile probe ale meseriei voastre!

        Lumina deveni difuză. În așteptarea noii provocări, Marga și Artur se plimbau de colo-colo ,privind atent la configurația spațiului, pe care abia acum începeau să-l descopere cu adevărat. Apropierea de zidurile –stânci le aduse o surpriză. Descoperiră niște nișe cu scări înguste ce coborau abrupt. Fără vorbă, „sinistrații” se gândiră să cerceteze mai atent configurația locului. Marga, prevăzătoare ca de obicei scoase din buzunarul combinezonului de lucru o mică lanternă cu halogen. Artur coborî primul scările, rugând-o pe Marga să mai aștepte. Aceasta, curioasă din fire , era deja lângă el, ținându-l de mijloc. Aici se terminau scările. În dreapta și în stânga în stâncă erau săpate niște intrânduri. Curioși, doctorul și asistenta de ocazie citiră plăcuțele înșirate de-a lungul pereților  cam la doi metri înălțime. Fiecare tăbliță conținea un număr de identificare și destinația obiectului pus la conservare. Erau  cadavre din care se prelevase un anume organ în vederea translantului. Surpriza era de proporții. Meteora era un imens laborator științific la scară mondială. Poate că în măruntaiele muntelui erau sute de oameni de știință sechestrați și puși să lucreze pentru marile puteri ale Planetei.

       Oricât de mare le era curiozitatea, cei doi fură nevoiți să se retragă deocamdată din subsolul plin de mistere. Vocea-ghid îi înștiința că sosește noul transport de lucru pentru studierea modalităților de stocare a nălucilor în diferite creiere cu probleme neurologice.

      Nici nu urcară bine scările de beton și prin cabinetul de lucru și cercetare se plimbau zgomotos niște indivizi cu guri strâmbe și ochi sticloși. Era un peisaj de infern dantenian. 

Deocamdată, erau cinci ființe ciudate, care scoteau sunete de neînțeles. Conducătorii proiectului i-au adus la Meteora, păstrându-le mijloacele de relaxare. Un lungan împingea de zor la o tricicletă cu roți fără cauciucuri. Picioarele îi erau la doi metri înaintea  roții din față.

Al doilea,  întins pe o trotinetă, își făcea vânt cu mâinile, scormonind pământul.

În sfârșit , al treilea avea niște patine de gheață și tot încerca să alunece.

       Marga începu să plângă privind peisajul grotesc.

-Ce poți face tu cu aceste relicve, doctore Nebuneli?

– Habar nu am. Eu cred că suntem puși pe lista eliminării fizice. Cineva ne plătește o poliță ,vrând să ne împingă la un gest necugetat, ca să ne lichideze și să ne arunce într-o nișă-depozit.

-Nu mai scăpăm de aici!

– Marga, ai încredere în nebunia mea de doctor plin de idei bizare. Răbdare! Multă răbdare!

            Privind competiția demenților, doctorul strigă la ei și le făcu semn să se oprească. La un semn, toți începură să râdă în hohote. Marga turba de furie. Îi veni în gând să pună mâna pe ceva și să-i ia la bătaie. Renunță repede, amintindu-și de un sfat al mamei: Violența naște violență.

         Creierul lui Artur procesa. Trebuia să născocească ceva deosebit prin care să-i domine. Dar ce ?

          Chipul i se lumină instantaneu. În copilărie se juca de-a roaba. Îi mărturisi Margăi planul. Ea va fi roaba, iar el o va trage. Era o premieră pentru Marga. Amândoi se făcură comozi, lăsând deoparte echipamentul de protecție. Ca să-i surprindă pe alienați plănuiră și un dialog mobilizator.,

-Roabă, roabă, vrei să ne-apucăm de treabă?

– Hai nebunule că vreau. Te rog să pornești urgent, c-așa-i la antrenament!

       Roaba stârni interesul viitorilor purtători de năluci. Începură o ceartă cumplită; care pe care să care!

Artur se opri și le explică roaba în trei. Unul e roabă, iar cei doi țin de câte un picior și cară. Inițiatorii jocului se prăpădeau de râs. Nici nu băgară de seamă când zece ciudați se opriseră lângă ei , întrebându-i ce metodă științifică e aceasta.

Fără a se emoționa, Nebuneli le comunică numele metodei „Ori ai treabă, ori n-ai treabă, hai nălucă sui în roabă.”

 Inspectorii fură invitați și ei să încerce terapia. Curioși , se cuplară doi câte doi și începură competiția.

-Ai avut o idee genială, nebunule de Nebuneli. Era atâta bucurie, încât la întrecere cu vizitatorii se luară și nebunii veniți pentru terapie. O zi de neuitat.

     Va urma!