Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

I. N. OPREA ÎNGRIJIND CUVINTE DIN IARNA VIEŢII

Primit pentru publicare de la autor, Georgică MANOLE, 29 iun.2014.
Editor: Ion Istrate, 29 iun.2014

I. N. OPREA  ÎNGRIJIND  CUVINTE  DIN  IARNA  VIEŢII

 

Adriana,coperta            Se  întâmplă adesea ca poetul, plimbându-se  pe aleile unei grădini înflorite sau printre copacii unei livezi plină de inflorescenţe, o singură floare să-i atragă atenţia.  Coloritul său, parfumul, modul de dispunere a petalelor sau simpla ei vibraţie în aerul „tămâiet”,  impun o încercare de „a spune ceva fundamental”, cum ar zice poetul Al. D. Funduianu.

I.N.Oprea, tot umblând  prin „Grădina Maicii Domnului”, cum mai este denumită pe drept România, descoperă o astfel de floare cu numele Adriana Andreiaş Micu, în vârstă de 94 de ani, asistată social de 20 de ani la Căminul Schitul. Darvari. De o inteligenţă sclipitoare, atunci când se aşează la masa de scris vibrează precum coarda unei viori atinsă de arcuşul unui maestru. Protagonista acoperă cu viaţa ei o istorie de aproape 100 de ani, trecând prin monarhie, comunism şi tranziţie, amintindu-şi întâmplări tragice ale  poporului său. Nimic contrafăcut în povestirile sale: „Toţi românii îşi puneau nădejdea care le mai rămăsese în americani, pe care îi aşteptau să-i ferească de ruşi, de comunism. Când acolo, ce au păţit românii? 4 aprilie 1944, orele 14. Avioanele americane au făcut şi lăsat praf şi pulbere Capitala. Zeci şi sute de case distruse, oameni morţi în curţi, în case şi pe străzi. Trenuri pline cu oameni morţi şi răniţi în Gara de Nord şi Gara Chitila. Gara de Nord şi Calea Griviţei în flăcări şi distrugeri, dărâmături peste tot unde vedeai cu ochii. Copilaşii traşi de mânuţe zi şi noapte din somn s-o luăm la fugă, care încotro. Când suna alarma, mulţi dintre ei şi noi au înnebunit de groază văzând atâţia oameni fugind în flăcări din cauza focului pe care ni-l dăruia cu turbare americanii… Poate domnii americani, care au sosit, totuşi în România, dar cu mai bine de jumătate de secol întârziere, au uitat, eu – la 93 de ani ai mei – generaţia mea care a mai rămas – nu a putut şi nu poate uita vuietul avioanelor cu greutatea lor de bombe care cădeau peste oraşele şi câmpurile noastre” (p. 217 -218); „… eram soră la Leagănul de copii, când ni s-a luat Basarabia. Trăgeau toate clopotele în Bucureşti şi lumea îngenunchea pe stradă şi mulţi plângeau în hohote şi spuneau: Ne-au luat Basarabia, parte din corpul nostru, daţi-ne inima înapoi!, iar drapelele erau atârnate în bernă” (p. 81); „ Nu mai spun ce am trăit când ni s-a luat Ardealul, cu veştile cum că ungurii ne omorau semenii noştri, cum unei mame gravide ungurii i-au înfipt baioneta drept în burtică omorând-o şi pe ea şi pe copilaş. Şi de atunci şiroaiele de lacrimi le mai purtăm şi astăzi. Ce s-a întâmplat la Trăznea şi Ip nu se poate uita…”(p.81) etc.

„Jurnalul” Adrianei Andreiaş Micu („Adriana – cuvinte din iarna vieţii”, Editura „pim”, Iaşi, 2014, 290 p.) , editat  într-o concepţie asumată de  I. N. Oprea  şi Ana Dumitrescu, este jurnalul unei femei simple care, aflată în anumite momente şi situaţii de viaţă, vrea să spună ceva lumii, fie şi numai faptul că  „… am fost o fiinţă care mi-a plăcut munca, grija pentru copii, foametea, pierderea tuturor ai mei, că în viaţa mea nu m-a apucat niciodată ora 8 dimineaţa în pat, ora 5 pentru mine a fost sfântă pentru sculare, nu-mi amintesc să fi dormit de 10-15 ori după masa, că aveam mereu de lucru, şi toţi ai mei au fost aşa, numai cu munca, dar eu am rămas singura să duc şi mai greu aceşti ani trecuţi prin toate peripeţiile vieţii numai cu griji, cu teamă, cu dor de toţi, şi totuşi am ajuns la aceşti ani grei” (p. 71-72).

            Adriana Andreiaş Micu ţine să spună adesea „ …eu nu am urmat Conservatorul, eu am învăţat de la măicuţa, de la preotul din sat, şi am învăţat să cânt pe dealuri de răsunau văile când eram cu vitele, boii şi caprele, la păscut” (p.240), neomiţând să adauge la cestea că „…eu cu toată neliniştea pe care o am, îmi văd de ale mele, scriu, citesc, compun aşa cum mă pricep câte o poezioară, mai răspund la câte o scrisoare, că le-am răspuns şi celor de peste hotare, şi chiar dacă mă simt rău tot zic că sunt mai bine ca altul”(p. 228).

            Interesantă este provocarea la care o supune I. N. Oprea. Scopul principal al autorului este acela de a-i atenua efectele singurătăţii: să scrie zilnic tot ce-şi mai aminteşte despre copilăria sa, despre colegii de serviciu şi colegele de cămin, chiar cu riscul de a se repeta, activitate pe care a acceptat-o imediat.  Aici intervine rolul lui I. N. Oprea: transformă modalitatea specifică a jurnalului de a monologa în aceea de a dialoga.

Persoane precum Adela, Maria, Ştefan, Gina, Rusu, Emilia, dr. Babeş, evreul David şi multe altele, devin adevărate personaje  în povestiri redate cu talent de Adriana Andreiaş Micu. Ele pot deveni oricând personaje de viitoare piese de teatru sau filme, pentru că  povestitoarea are inspiraţia, ce coboară dintr-un talent înnăscut, de a încadra totul în epocă şi de a fi atentă la detalii.

Moralizatoare convinsă, stăpânită de o dorinţă de viaţă  ce vine de undeva dinspre formaţia sa profund creştină, Adriana Andreiaş Micu nu se sfieşte să  producă adevărate perle ale gândirii :  1. „Cei mari fără cei mici nu-ţi pot duce nici viaţa, nici sarcinile pe care le au”; 2. „Bunul simţ, recunoştinţa, iubirea, nu se cumpără din piaţă la cântar, nu-s mere-pere, sunt simţuri, ele se nasc în educaţia omului şi chiar din ruşine”; 3. „Păcat că tot ce-i frumos rămâne amintire şi nimic nu mai revine”; 4. „Nu-mi pare rău că părăsesc o lume lângă care o duc astăzi mai greu, îmi pare rău că şi natura se pierde”; 5. „Mai hrană-mi este cartea decât mâncarea”; 6. „Dumnezeu este dingurul care are cuvânt pentru oricine, şi pentru noi”; 7. „Ambiţia, mândria, dorinţa de a fi cât mai sus distruge nu numai omenirea dar şi planeta”; 8. „De la cel mai slab om, care-l crezi că nu ştie prea mult, şi el are un cuvânt care te ajută”;  9. „Deşi vârsta este înaintată, ea îşi cere drepturile ei pierdute”; 10. „Astăzi, habar nu ai ce spune cântecul, dar te asurzesc zgomotele, parcă lipsesc notele muzicale şi toţi ţipă”; 11. „ Să aştepţi sau să te temi este singura luptă cu tine ca să te împaci cu singurătatea”; 12. „Omule, lacomule, uită-te ce eşti înainte de a face prostia, întreabă-te ce ai să fii, gândeşte-te şi la cel ce vine cu încredere să-ţi ceară ajutorul, şi dacă ai loc şi putere, fără recompensă, ajută-l!”;        13. „De foarte multe ori inima ţi-o dereglează cei lângă care-ţi duci viaţa”; 14. „Viaţa umple cu dragoste şi frumuseţe  singurătatea” etc.

            Saturaţi de filosofii ce se vor academice, de  îmbârligături politice, de memorii savante şi adesea fardate, e bine să citim şi memorialistica unei femei simple. Inspirată ideea lui I. N. Oprea de a pune totul sub semnul lui Eminescu, singurul care a apărat cu preţul vieţii fibra curată şi plină de învăţăminte a neamului nostru, după cum se vede pe coperta a IV-a: „Cu mine zilele ţi-adaugi / Cu ieri viaţa ta o pierzi / Şi ai cu toate astea-n faţă / de-a pururi ziua cea de azi.”.

                                                                              



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 37 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5