Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Ian Graham: „Vieţi scandaloase. Curtezane, concubine, metrese” – o viaţă extravagantă pentru toţi partenerii (II)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 4 (124), Aprilie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Ian Graham: „Vieţi scandaloase. Curtezane, concubine, metrese” –o viaţă extravagantă pentru toţi partenerii

Primit pentru publicare: 13 Apr. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 15 Apr. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


II

Până la jumătatea secolului al XX-lea, când la Nisa, la 96 de ani, s-a stins La Belle Otero, 1868-1965, năsută Augustina Otero Iglisias, în tinereţe ea  cunoscuse mulţi bărbaţi, pe Albert I de Monaco, curtezană celebră aflată mai apoi sub protecţia Kaizerului Wilhelm al II-lea, a Prinţului de Wales (Edward VII al Marii Britanii, moştenitorul reginei Victoria ), ai marilor Duci ruşi, a Marelui Duce Petru Nikolaevici , nepotul Ţarului Nicolae I– la care ne-am referit deja – găsim necesar să facem câteva distincţii, la fel ca şi Ian Graham în „Vieţi scandaloase…”

La Belle Otero

          Curtezanele erau femeile care făceau parte din cercul intim al suveranilor, erau fiinţe cultivate, bine informate asupra politicii momentului,  ştiutoare de mai multe limbi, să poată conversa şi cu străinii. Aşa cum a fost La Belle Otero (în foto) pentru care, până a se stinge ea însăşi,   s-au sinucis opt bărbaţi, întâmplări care i-au adus numele-poreclă de Sirena sinuciderii, femeia care pentru a o avea Petru Nicolaevici, Ducele,  o implora: „Ruinează-mă, dar nu mă părăsi”, faima ei fiind atât de mare, că a ajuns personaj pe pânză, fiind imortalizată în artă, pentru că spune, şi autorul. Ian Graham,  „sânii ei ar fi inspirat forma cupolelor Hotelelui Cariton din Cannes”.

        A fost o fată săracă, fată în casă de mititică, victima unui viol când nu avea încă zece ani, rămasă sterilă, ajunge partenera tânărului dansator Pal, alături de care, din Spania, a ajuns în Portugalia, Nina, așa cum îi spuneau apropiații, a început să lucreze ca dansatoare în teatre, unde atrăgea mereu atenția tuturor bărbaților. A început să aibă relații cu mai mulți oameni bogați, care-i ofereau bani și o viață de lux. S-a măritat, la un moment dat, cu un cântăreț italian de operă, dar relația nu a fost una de lungă durată, nestatornicia doamnei fiind una din cauze.

        În 1889, la vârsta de 21 de ani, Nina a ajuns la Paris, orașul care avea să o facă faimoasă în întreaga lume. Cu un nou nume de scenă, La Bellte Otero, tânăra a impresionat publicul parizian încă de la primele spectacole. Numele ei a ajuns imediat în ziare, iar lumea se înghesuia la reprezentațiile sale. A atras atenția și unui agent american, care a luat-o cu el la New York și i-a aranjat acolo câteva spectacole, de pe urma cărora Nina a câștigat sume mari de bani, dar şi invidia femeilor.

La Belle Otero, altă ipostază…

         Scandalurile în care era implicată – atacuri din partea unor soții geloase sau bărbați care s-au sinucis pentru ea – îi sporeau și mai mult faima, astfel încât tânăra curtezană nu ducea niciodată lipsă de admiratori și de bărbați dispuși să-i ofere o viață în lux.

         Nu e de mirare, astfel, că Nina a reușit să strângă sume fabuloase de bani.  După Primul Război Mondial, când a decis că este prea bătrână ca să mai revină la viața de curtezană, La Belle Otero s-a „pensionat” și a cumpărat un conac extraordinar, care ar valora astăzi circa 15 milioane de dolari. Avea și o avere impresionantă, însă în următoarele decenii, până la moartea ei, a risipit treptat toți banii pe jocuri de noroc. Când a murit, în 1965, era deja o bătrână săracă, care-și petrecea timpul povestind celor dornici să o asculte de petrecerile fabuloase pe care le dădea în tinerețe sau de prinții și regii pe care îi cunoscuse, cum scrie Ian Graham.

Tot Belle…

       Prin dispariţía  ei –subliniază acelaşi –  se încheie epoca curtezanelor din La Belle Epoque. Împreună  cu Liane de Pogy şi Emiliene d-Alencon, Otero forma un trio – cele trei graţii, aflate în rivalitate şi supremaţie. Extravaganta Liane de  Pougy a fost căsătorită cu prinţul român Georges Ghica, o temă de cercetare pentru Mihai-Sorin Rădulescu, autorul unei cărţi despre familia  Ghica, iar după moartea acestuia prin anii 1940, se călugăreşte, aşa cum am scris şi noi în medalionul „Liane de Pougy scriitoare, dansatoare, doamnă de companie, o curtzană, cu dublă cerăţenie, franceză şi română, de unde şi pseudonimul Prinţesa Ghica”, de Ion N. Oprea, publicat în revista Luceafărul-Botoşani din  2 octombrie 2018, după ce despre personajul acesta scrisese şi Alexandru Călinescu în Ziarul de Iaşi, din 3 şi 10 august 2018

„Cele trei Graţii”
(sculptură de Antonio Canova)

„Cele trei Graţii” este o referire la  mitologia greacă, unde,  Grațiile (sau Cele trei Grații) sau Haritele (în greacă: Χάριτες, Harites) erau personificări ale grației și frumuseții feminine. Romanii le numeau Gratiae. Erau fiicele lui Zeus și ale Eurynomei, trei la număr: Aglaea, Euphrosyne și Thalia. Sălășluiau în Olimp, unde trăiau alături de muze, și erau deopotrivă protectoarele poeților. Erau socotite când însoțitoarele lui Apollo, când ale Atenei sau ale Aphroditei, mai rar ale lui Dionysos.

Cât priveşte  cartea lui Mihai-Sorin Rădulescu „Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligenţă,  bun-gust şi subtilitatea conversaţiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântaţi nu numai cu avere şi ranguri, ci şi cu patriotism, spirit de sacrificiu şi simţul datoriei.

Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură  „cu staif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică  şi plină de farmec a vechilor elite romaneşti sau de pe alte meleaguri”, o recomandă editura.

Cora Pearl

Altă curtezană, tânăra  englezoaică Cora Pearl , soseşte la Paris  prin 1850, despre excentricităţile ei scrie Ian  Graham că „a rămas de pomină: făcea baie în şampanie – acelaşi lucru  l-ar fi făcut şi Prinţul Albert Edward (Bertie) al Reginei Victoria, alături de câteva  companioane -, Cora se oferea goală pe o tavă de argint, acoperită cu diverse preparate culinare”, excentricitate care i-a adus sfârşitul, sumbru,  când avea doar 51 de ani, memoria ei păstrându-se. La Hotelul Grosvenor din Londra, în memoria ei, din 2012 există un apartament „Cora Pearl, solicitat  la cerere – „Buduarul Curtezanei”, tot o excentricitate după părerea noastră.

                                  Ion N. Oprea, 14 aprilie 2019

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.577 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5