Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

În cartea „Adriana. Cuvinte din iarna vieţii” de Ion N. Oprea – O mare taină a sufletului

Primit pentru publicare: autor, Ioan Grămadă, Câmpulung-Moldovenesc, 16 febr.2014
Editor: Ion Istrate, 16 febr.2014  

În cartea „Adriana. Cuvinte din iarna vieţii” de Ion N. Oprea
O mare taină a sufletului

                      Motto:

Fiecare om pe pământ este un miracol, fiecare are câte un dar Dumnezeiesc”.
                                                                   Salvador Dali
                „Omul este cel mai frumos psalm, cântat naturii”.
                                                                 Dumitru Almaş
                „În timp ce politica sfâşie naţiunile şi politicul pe cetăţeni, literatura îi uneşte. Ce frumos elogiu adus artelor şi cât de adevărat”.
                                                                             Voltaire
                „Pentru lucrurile bune, Dumnezeu îţi pune la dispoziţie timpul necesar. Ţie îţi rămâne doar să ştii şi să vrei să-l valorifici”.
                                                                 Tacit

                 Cu toată sinceritatea apreciez în mod deosebit gestul realizatorilor volumului cu adevărat uman de iubire faţă de semeni, de a dedica această carte distinsei Doamne Adriana Andreiaş-Micu, care s-a dovedit a fi o adevărată eroină, demnă în toată puterea cuvântului, de un roman.

Este un merit incontestabil al autorului, Ion N. Oprea, şi a distinsei Doamne profesoare şi colaboratoarei sale, Ana Dumitrescu, de a-i aduce mângâiere şi alinare unui suflet nobil de care avea atâta nevoie, de încurajare şi stimulare a creaţiei sale, pentru că aşa cum mi-am dat seama din lectura cărţii, atât în proză în care dovedeşte talent de naratoare, dar şi în versuri, reuşeşte să ne redea crâmpeie de literatură autentică, inspirate din realităţile vieţii sale zbuciumate, dar şi a semenilor săi. Am rămas uimit de câtă memorie are această Doamnă, de cum a reuşit atât de bine să o conserve, în condiţiile respectabilei sale vârste de 94 de ani, cum îşi aminteşte cu lux de amănunte momente din frageda-i vârstă a copilăriei şi adolescenţei, cântecele ei dragi şi poeziile care le recită şi astăzi.

În naraţiunea sa am descoperit, în mod deosebit, frumuseţea satului românesc, liniştea sa patriarhală, cu ţăranii care ştiau să trăiască în cinste şi omenie, pe care o  puneau la mare preţ.   Pe drept cuvânt poetul Lucian Blaga  subliniază  că veşnicia s-a născut la sat, iar nu demult l-am  auzit pe actorul Dorel Vişan care spunea că în lipsa  satului  românesc va dispare şi bunul simţ, spuse la care aş adăuga şi multe alte valori ale neamului nostru, aflate în pericol.

Datorită unei educaţii sănătoase insuflate de părinţi copiilor, din satele noastre s-au ridicat adevărate personalităţi ale ştiinţei şi culturii noastre, care în acţiunile lor, au pus pe primul plan omul cu nevoile sale şi nu interesul personal.

Cu toate vitregiile vieţii pe care le-a fost dat să le trăiască, două războaie mondiale, cu foamete şi boli, cu cataclisme naturale, ţăranul nostru nu şi-a pierdut speranţa în cel Atotputernic, în biruinţa binelui împotriva răului, ajutându-şi semenul său la necaz şi durere, el a dorit să-şi întemeieze familie, de a-şi educa tinerele vlăstare şi pentru a-i forma ca vrednici şi de nădejde oameni ai societăţii.

La fel de mult m-a impresionat înaltul spirit civic, de devotament al Doamnei Adriana, care realizează în descrierile sale o adevărată paralelă, o antiteză între lumea în care a trăit ea odinioară şi trista realitate a celei de azi, cu exemple concrete ce ne creează multe motive de îngrijorare despre zestrea prezentă şi viitoare a societăţii noastre şi dacă nu cumva chiar a României însăşi.

Departe dorinţa de a politiza lucrurile, dar la noi, cea mai mare dezbinare şi discordie, după părerea şi a mea, s-a produs odată cu aşa zisa revoluţie (Istoria va spune odată Adevărul!). Adevărata  revoluţie  în filozofie este tratată a reprezenta un element de progres, în care să se elimine acele tare negative şi să se preia şi fructifice tot ce este mai valoros pentru binele societăţii. Nu sunt eu în măsură să dau sau să susţin lecţii, totuşi consider că la noi după revoluţie ar fi trebuit să conştientizăm oameni, cu un ABC al Democraţiei, cu ceea ce propune această VALOARE, că legea trebuie respectată în mod liber consimţit, că societatea democratică se conduce şi după legi şi reguli morale, care trebuie respectate în egală măsură de la primul până la cel din urmă cetăţean, idei care transpar în cele relatate de eroina volumului.

Din păcate, revoluţia a însemnat pentru mulţi români, îndeosebi tineri,  momentul  unei libertăţi prost înţeleasă, în care de acum ei îşi pot permite a face tot ce vor. Pe bună dreptate scriitorul T. H. Huxley sublinia: „Cele mai grele încercări ale unui om încep din clipa în care el crede că poate să facă ceea ce vrea”. Sau ceea ce spunea Papa Ioan Paul al II-lea: „Oamenii nu devin mai fericiţi, dacă totul le este permis”.

Oricât  m-ar contrazice cineva, dar cea mai mare dezbinare s-a produs între membrii societăţii şi datorită pluripartitismului, trâmbiţat mereu  ca o mare expresie a  democraţiei, dar care, aplicat fără motivare, educativă dar şi economică, se manifestă la noi cu o adevărată încrâncenare şi ură între membrii diferitelor formaţiuni politice, cum se aplica cândva lupta de clasă împotriva duşmanului poporului, adesea închipuit. Aceasta şi datorită înţelegerii eronate a sensului respectării reciproce a valorilor ideologice a fiecărei formaţiuni, lucru pe care Doamna Adriana îl comentează, cu regretele cuvenite. Că vine Domnia-sa cu exemple din viaţa practică: dacă în cadrul unei familii nu este o deplină unitate de vederi între parteneri, nu sunt mari şanse de a prinde viaţă toate aspiraţiile şi dorinţele, nici a cuplului, nici ale  restului membrilor.

Recent am primit o carte din partea distinsei Doamne profesoare Doina Dobreanu, din Subcetate-Harghita, intitulată Profesioniştii noştri – prof. dr. Dumitru Zaharia la 85 de ani, editată de Centrul European de Studii, Covasna-Harghita, din lectura căreia am desprins cel puţin două foarte importante cauze care frânează mersul înainte al societăţii noastre: 1 . lipsa de unitate a clasei politice; 2.lipsa de patriotism al politicienilor noştri.

Desigur, mai sunt şi alte numeroase cauze legate de corupţie, şi a altor neîmpliniri (blând spus), a unor grave boli de care  suferă societatea.

În deplin contrast cu aceste stări negative, Doamna Adriana ne  zugrăveşte, în scrierile sale, adevăratul portret  al unui conducător, pătruns de o înaltă conştiinţă morală, un comportament ireproşabil  şi cu respect pentru munca şi vârsta oamenilor.

Ca şi naratoarea, consider că o altă greşeală care predomină în cadrul societăţii noastre este promovarea  oamenilor după criteriul unor aşa zise performanţe profesionale probate pe bază de diplome ştim noi cum dobândite şi mai puţin şi datorită calităţilor morale şi social-economice, motiv pentru care nu rezistă mult timp în vârful piramidei, unii fiind debarcaţi lamentabil.

Bunul meu tată îmi oferea mereu ca pe un exemplu demn de urmat, pe Patriarhul Iustinian, care la unele ceremonii, îi punea în capul mesei, pe părinţii săi, îndemn de cinstire, iar un alt exemplu este al unui domn din Câmpulung-Moldovenesc care, la festivitatea de primire a gradului de colonel şi de promovare în calitatea de comandant de unitate, şi-a prezentat-o  mai întâi în semn de respect şi recunoştinţă  pe mama sa, căreia, datorită educaţiei primite, el se bucură acum de asemenea onoruri profesionale.

Însuşi Ion N. Oprea, autorul volumului „Adriana, Cuvinte din iarna vieţii”, publicând volumul „Huşul în presa vremii”, Editura Edict, 2007, relatând despre instalarea la Huşi a episcopului Nifon Criveanu şi apariţia revistei culturale „Cronica Huşilor” în martie 1934, evidenţia că la agapa de instalare Episcopul  a avut la masă, la loc de cinste,  pe mama sa, cartea  prezentându-i chipul atât de una singură cât şi la masa de investitură,  pp. 121-122.

Faţă de ceea ce este în societatea prezentă, cu multă îngrijorare, Doamna Adriana  se îndreaptă prin scris spre soarta tinerii generaţii total derutată şi debusolată, asupra perspectivei sumbre a acestora, cauza principală  reprezentând-o  lipsa locurilor de muncă, ce conduce la migraţiune, înstrăinarea de familie, scene de gelozie, în care în mod grav se ajunge la crime oribile.

Din păcate guvernanţii în loc să se preocupe de crearea unor locuri de muncă se mulţumesc cu faptul că tinerii au unde să emigreze spre a-şi câştiga existenţa, dar nu vor să vadă şi cu ce preţ, dar mai ales urmările nefaste ale acestui fenomen pentru România.

Pe bună dreptate, eroina cărţii îşi manifestă mereu îngrijorarea datorită stării precare în care se află satele noastre cu o populaţie în majoritate îmbătrânită, peste 60 de ani, cu o agricultură de subzistenţă, cu terenuri lăsate pârloagă, cu lăcaşuri de cultură abandonate sau transformate în cârciumi, locuri parcă amintind  de acelea în care, spunea nu numai Sadoveanu, nu se întâmplă nimic. Sau aşa lasă să se înţeleagă presa de astăzi, care nu mai vorbeşte nici de industrie nici de agricultură.

M-a şocat chiar, când cu doi ani în urmă, fostul prim-ministrul M.R.U. şi-a permis să eticheteze locuitorii unui sat din Vrancea ca fiind leneşi, că nu contribuie  la munca de dezăpezire,   nesocotind faptul  că în majoritate aceştia erau bătrâni şi bolnavi, fără vreun sprijin material şi moral.

Dintre descrierile Doamnei Adriana, am desprins  şi multe învăţăminte, adevărate maxime şi reflecţii, pe care mi le-am notat în caietul meu cu asemenea valori. Se spune  că şi filozofii antici iubeau  maximele şi cugetările, iar ţăranii noştri iubesc proverbele şi zicătorile cu adevărurile lor care rămân valabile pentru că sunt verificate şi probate de însăşi experienţa de viaţă. Unul din aceste învăţăminte este şi acela de a şti şi cum să îmbătrâneşti, să poţi a îmbătrâni frumos şi aici cu o interesantă constatare  că omul bun  are un chip frumos şi atunci când este bătrân, că faţa îţi arată viaţa.  Şi mi-am mai amintit de o reflecţie. Nu te supăra că ai ajuns la bătrâneţe, pentru că multora li s-a refuzat acest privilegiu, care se leagă de rugăciunea marelui compozitor Mozart în care mulţumea Tatălui Ceresc , că i-a mai dăruit o zi, şi că omul este important până în ultima clipă a vieţii sale.

Naratoarea  ne oferă  şi frumoase lecţii de urmat, cu farmecul copilăriei, iubirile adolescenţei, dragostea faţă de semeni, cu sprijinul acordat acestora, respectul pentru generaţia a treia, a valorilor morale de conduită în societate.

Dar, spune ea, până la urmă valoarea unui om  nu este dată neaparat de numărul anilor pe care îi poată, cât mai ales, de ceea ce lasă în urmă, aşa cum ne-au sugerat întotdeauna  bătrânii noştri, să faci o casă, să creşti copii, să plantezi pomi, să scrii o carte, iar Doamna Adriana poate fi mulţumită,  ea a făcut poate mai mult decât toate acestea, chiar dacă unul dintre nepoţii crescuţi, Mario, umblă prin lumea largă…

Sunt foarte multe de spus, eu cred că pentru remedierea multor neajunsuri semnalate mai sus, este nevoie de o adevărată renaştere  naţională, o reverificare a tuturor domeniilor societăţii, pentru care ar fi nevoie să adunăm într-un mare sfat toţi intelectualii, patrioţii acestei ţări, pentru a găsi împreună căile de scoatere a ţării la liman.

Încă o dată, apreciez din toată inima ceea ce au făcut Ion N. Oprea şi Doamna profesoară Ana Dumitrescu pentru tot binele făcut doamnei ADRIANA, că i-au adus atâta bucurie şi speranţă, ştiindu-se,  un bătrân şi bolnav nu se vindecă numai cu medicamente, cât mai ales cu o mângâiere şi o vorbă bună.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pentru tot binele făcut, eu încheind cu  acele memorabile vorbe rostite de Regina Isabella a Spaniei către marele navigator Cristofor Columb: „Mergi în pace, şi chiar dacă acele ţinuturi nu există, Dumnezeu şi voinţa ta te vor ajuta să le descoperi”. În cazul de faţă, Dumneavoastră aţi descoperit o mare taină a sufletului omenesc care este a Doamnei  Adriana, călătoare neobosită şi înţeleaptă prin ceea ce sugestiv intuieşte autorul, iarna vieţii, care poate fi a oricăruia.  Felicitări!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5