Primit pentru publicare: 16 Dec. 2021
Editor: Ion Istrate
© Toader Răduță, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

          Scriitorul Vasile LEFTER ne bucură, în anul în care a intrat în rândul octogenarilor, cum altfel decât cu un roman. Îl așteptam cu interes pentru că-i citisem primul foileton, publicat de prestigioasa revistă de cultură „Luceafărul”, ediția online, diriguită de cunoscutul scriitor, editor și jurnalist Ion ISTRATE, co-fondator și director al revistei, apărută în ianuarie 2009, la Botoșani. Este vorba de cea mai recentă creație a sa,  „Glasul din adânc. Năluca”, Editura Agata, Botoșani, 2021.

          Aflat la al treilea roman, scriitorul ne încântă cu meșteșugul împletirii ingenioase a unei drame, petrecute în ținutul de legendă al Vrancei („satul Titila chiar există, aruncat pe-o coastă, mai aproape de cer dacât alte așezări”), cu o poveste de dragoste mai puțin obișnuită.

          Drama este destinul nemilos al Sevastiței Anton, Tița, pensionară și fostă preoteasă, urmărită de blestemul unui păcat din tinerețe („a dat unei țigănci un copil născut de fată mare”), păcat nemărturisit decât târziu, după moartea soțului, când fantomele au pus stăpânire pe ea ca o tortură: „noaptea…îi arunca pe pereții odăii… fel de fel de năluci: ba preotul râzând în hohote, ba cei doi băieți încercând să iasă din apă… ba Mirel plângând și întinzând brațele spre ea, speriat de o haită de câini”.     

          Nemaisuportând, se hotărăște să-și mărturisească vina în fața preotului Irimia Florescu, numai că lucrurile nu s-au liniștit; pentru astfel de eliberări de fantome, părintele inventase o cabină de exorcizare dotată corespunzător și în care Sevastița acceptă să se supună operațiunii de eliberare a angoaselor de care suferea; experimentul a fost un eșec, eroina noastră, îngrozită de hologramele ce o înconjurase în cabină, a oprit experimentul înainte de cele trei minute necesare reușitei. Părintele s-a declarat învins și a sfătuit-o să meargă la un psihiatru, cunoscut în zonă și numit de pacienți, Năucul. Întoarsă acasă, Sevastița avu parte de încă o partidă de teroare, cu năluca soțului decedat, așa că își sună prietena din timpul pedagogicului, Margareta Tudor, Marga, căreia-i ceru permisiunea să doarmă câteva nopți împreună. A fost un bun prilej de aduceri aminte de tinerețile fără egal, dar și de spovedania privind nălucile terorizante. Marga a devenit „curioasă în ceea ce privește complexul medical”, așa că au hotărât să plece împreună spre „valea Trăzniților… nu departe de Stânca Dracului”, să-și trateze obsesiile și depresiile. Nici nu bănuiau ce surprize vor avea în zilele următoare.

          Drumul până la Butucoasa a fost o plăcere, călătorie facută cu trenul într-un peisaj montan mirific; a urmat încă un urcuș, cu funicularul până la Chiuța și apoi pe jos, până la Stânca Miresei; drumul către centrul medical, continua „pe un pod de scânduri ancorat cu șufe de oțel” și stârni emoții diferite asupra eroinelor noastre: Tița „fu cuprinsă de o stare de fericire cum nu mai cunoscuse demult”; Marga „mai fricoasă din fire, călca atent și rămase în urmă”. Ajunsă în punctul culminant al podețului, Tița privi peste șufă, spre fundul văii și o cuprinse mirajul: „zeci de stânci ascuțite o chemau parcă spre ele… pe măsură ce se apleca… vocea părintelui Panaite se auzea mai clar, chemând-o la el”… Vrăjită, cedă ispitei și se aruncă în hău: „Vin, Panaite! Te-am regăsit. Prinde-mă în brațe, om bun! Acum… ajung la tine!”

          Marga se grăbi dar era prea târziu ca să-i mai poată fi de ajutor. Tița „se lovi de prima stâncă, apoi de a doua și până în vale trupul i se făcu ferfeniță… scăpase de năluci”.

          Drama se încheiase… Autorul chiar a vrut inițial să-și oprească povestirea aici; ce mai era de spus dupa o astfel de tragedie, așa cum mi-a mărturisit când mi-a dăruit cartea cu autograf.
          Dar geniul nu vine când vrei, nu poți să-l chemi să te înnobileze. El te cuprinde fără să te poți opune, atunci când ai talent și har. Și scriitorul Vasile Lefter, are har și talent, cât să-i permită a fi alături de clasicii literaturii noastre!
          Romanul său curge ca o apă zburdalnică, pe care navighezi sprinten, în dorința de a ajunge la capătul călătoriei. De aici încolo, e frate cu Camil Petrescu și trece într-o ficțiune seducătoare, deschizând o nefiresc de frumoasă poveste de dragoste, născută tocmai din această dramă.
          După ce s-a ocupat de înmormântarea bunei sale prietene, cu ajutorul financiar al fiilor rătăcitori ai Tiței, eveniment ce a cuprins întreaga comunitate din Titila și zonele limitrofe, marcat, bineînțeles, de apariția șocantă a fantomei celei dispărute, stând rezemată pe crucea de piatră, Magda a avut surpriza unei moșteniri nedorie: nălucile au găsit în ea un bun locaș de sălășluire. Puterea Tiței se întindea dincolo de mormânt și diriguia destinele muritorilor.

          Cum, necum, Magda ajunge la Centrul de Medicină Alternativă din valea Trăzniților, chiar împotriva voinței sale; la intrare, ”bun venit”-ul românesc fusese înlocuit cu dantescul „Lasciati ogni sperantia voi che entrati”. Era un infern al minților rătăcite, în care doctorul Nebuneli și omologi de-ai săi, fuseseră adunați într-o clinică ultramodernă, cu dotări demne de un film SF; se experimentau metode de recuperare, creîndu-se o nouă specialitate a medicinei, nălucologia. Specialiștii, precum Nebuneli, aveau sarcina instruirii tinerilor studenți, din multe rase umane și colțuri ale lumii, fiecare având o grupă pentru studii și seminarii de specialitate, uzând de pacienții clinicii, drept cel mai bun material didactic. Finanțarea externă și legăturile cu servicii secrete, ascundeau și aspecte ale confruntărilor cu teroriștii unor organizații criminale, care ar fi dorit ca pacienții stăpâniți de năluci să fie folosiți în alte aplicații, mai puțin ortodoxe.

          Magda avu parte de tot protocolul specific: internare într-o rezervă ultramodernă, consultație de specialitate din parte doctorului Nebuneli, investigații medicale și o ședință ca subiect al unui seminar cu studenții acestuia, chiar așa, întinsă pe targă, complet dezbrăcată. Utima procedură o marca în mod măgulitor, având în vedere că deși nu mai era la prima tinerețe, era „încă foarte frumoasă, cu un corp superb”, conștientă că „femeia este ca vinul vechi… pe măsură ce trece timpul, degajă arome magice… ca o floare desfăcută”. În plus, la întrebările directe ale seminariștilor, fără prejudecăți, pe care le găsea aproape familiare, răspundea la fel, deschis, ca într-o confesiune despre viața ei intimă. La finalul seminarului studenții părăsise sala; doctorul, rămas singur cu pacienta, avu o revelație; „admirând perfecțiunea formelor… un tatuaj bleu-ciel” cu „două vipere” ce „tâșneau din sânii desenați de un perfecționist”; i se părea că visa; fără să vrea „atinse capul celor două viperine” și percepu „un oftat fericit… Artur, Artur Nebuneli”, murmurat de Marga. Vraja destrămase vălul gros al uitării, aflat mereu sub presiunea responsabilității profesionale… 

          Fuseseră colegi de grupă în primii doi ani de medicină; s-au îndrăgostit nebunește încă din primele zile de studenție; pe la sfârșitul anului doi, Magda a rămas însărcinată… („o noapte de dragoste nebună, iratională, fără viitor”); pentru a nu se face de rușine față de colegi și părinți, a abandonat școala, refugiindu-se undeva în nordul Moldovei; a lucrat ca învățătoare și și-a crescut singură copilul, ca pe unica ei avere și cel mai de preț dar al dragului ei, Artur; acesta visa încă de atunci să ajungă un medic de excepție; a fugit și pentru ca el să-și poată realiza visul; era mândră de tatăl copilului său și nu regreta nimic; avea să-l uimească cu rodul dragostei lor; trecuse peste douăzeci de ani…

          Deghizat în brancardier la externarea Magdei, pe care o făcu în grabă, fără ca pacienta să mai fie prezentată comisiei de diagnostic, conform protocolului, doctorul însoți ambulanța-șenilată până în poarta casei din Titila; la coborârea Magdei, o luă de mână și se deconspiră: „nu vreau să te pierd iar, iubita mea, Eta! E o minune că te-am regăsit. Vor fi două minuni dacă te voi păstra”, îi șopti cu sufletul la gură, parcă stăpânit de năluci. Mai lucidă, deși trăia aceiași minune regăsindu-și prima și singura ei dragoste, dar misterioasă, frumoasa regăsită îi recomandă malițios, ca specialist pentru un astfel de tratament, pe doctorul Artur Mario Nebuneli, ”fiul nostru”…

           Vraja era fără sfârșit și uluirea totală! Cortina uitării, ascundea atâtea taine care trebuiau dezvăluite, încât viitorul nu putea fi decât extraordinar. Dar deocamdată trebuia să mai aștepte; nici o bucurie nu vine pe tavă. Se mulțumi să afle că Magda îi rămăsese fidelă, că fiul lor își urmase tatăl în carieră, ajungând și el doctor neurolog; vechiul consemn, că bărbatul care-i va trece pragul casei trebuia să-i fie soț, rămânea încă valabil. Așa că trebuia să se întoarcă la Centru de Medicina Alternativă. Aici, află cu stupoare că nu mai avea acces, deoarece încălcase protocolul externării pacienților. Nu-i părea rău, căci o făcuse pentru binele dragii sale, Eta. Din culmea celebrității, doctorul Nebuneli se trezi șomer. Nu era și asta o halucinație? Din păcate nu, dar părea o mână a destinului, menită să-l ghideze în dorința de recuperare a dragostei pierdute.

          Câteva luni, cu acceptul Magdei de a încălca consemnul, doctorul deveni „un titilean de frunte”, uitând de nebunii din spital și dedicându-se familiei. Dar karma își urma implacabilă cursul; ieșise la lumină invidia unuia dintre colegii de breaslă, doctorul Turtureanu, care în tinerețe încercase să i-o fure pe Magda, iar acum conspirase la îndepărtarea lui din Centru; așa că doctorul Nebuneli fu chemat din nou la spital. A ajuns acolo împreună cu Eta, împotriva voinței lor, trimișii uzând de spray paralizant. Surprizele aveau să continue, când  Turtureanu fu dovedit că făcea parte dintr-o rețea de traficanți cu alienați, care urmau a fi folosiți în scopuri criminale pentru interesul unor puteri oculte, în schimbul unor sume fabuloase de bani. Pentru Artur si Magda lucrurile se normalizase. 

          Descătușați de aceste griji, au părăsit Centru și în drum spre casă au refăcut drumul pe la Puntea Morții, pentru ca ea să-și învingă teama rămasă după prăbușirea Tiței în prăpastie. În apropiere de sat, avură surpriza ca părintele Pamfilie, ”cunoscut pentru ciudățeniile lui ezoterice”, să le organizeze o cununie religioasă atipică; intrară în rol, purtând dialogul de cerere și accept al căsătoriei, singuri, părintele finalizând ceremonia și declarându-i „aproape căsătoriți”. A fost un moment de cotitură în relația lor, cei doi dând frâu liber adevăratelor sentimente reciproce, în ciuda nălucilor care îi puneau mereu la încercare.

          Talentul și imaginația scriitorului depășesc limitele și acțiunea continuă într-un decor cu legături tainice dintre secretele din adâncuri ale Bucegilor noștri și sacralitatea  Meteorei, legendarul ținut grecesc, de-a dreptul suspendat în cer. Aici aveau să ajungă Artur și Magda, trăind un șir de evenimente care îți taie răsuflarea. Las cititorului plăcerea descoperirii surprizelor pregătite până la finalul cărții, ca pe o invitație la lectură. Va fi sigur încântat de ideea de a nu fi deconspirat întregul conținut al acestui roman de excepție.

          Scriitorul Vasile Lefter demonstrează cu naturalețe, că octogenarul din el este tot mai inventiv și mai prolific, așa că-i aștept cu interes și nerăbdare viitoarea creație.

                                                                                   Toader RĂDUȚĂ, Pădureni, decembrie 2021