Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Istoria bibliotecilor Liceului ,,Laurian” din Botoşani 1859 – 1932. (II.2.) Înființarea și dezvoltarerea Liceului din Botoșani, împreună cu biblioteca acestuia

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion Istrate

ÎNFIINŢAREA ŞI DEZVOLTAREA LICEULUI DIN BOTOŞANI, ÎMPREUNĂ CU BIBLIOTECA ACESTUIA

Primit pentru publicare: 07 Ian. 2019
Autor: Alexandru HRISCU, Cluj – Napoca
Publicat: 11 Ian. 2019
© Alexandru Hriscu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

II. 2. Formarea Liceului

Cererea formării Liceului, dăinuitor și astăzi, se regăsește în raportul cu numărul 57 din 19 iunie 1863, în care directorul de atunci, Gheorghe Țiulescu, dorește înființarea cursului superior la Gimnaziul prezidat de dumnealui.[1] Ministerul Instrucțiunii Publice răspunde prin ordonanța cu numărul 19928 din 15 iulie 1863, care specifică: ,,Până la o nouă regulare, elevii ce voiesc a continua studiile gimnaziale superioare nu au de cît a se înscrie la gimnaziul din Iași, care are un asemenea curs.”[2]

Următorul director, Gheorghe Pădure, prin raportul numărul 25 din 20 septembrie 1863, după cum spune Anuarul: ,,bine documentat, cere înființarea clasei a V-a la liceu”, pentru care se angaja a preda gratuit, de aceea și ajunge pentru moment, singurul profesor la acest început de ciclu liceal.

Totuși, în urma unei întruniri a profesorilor Gimnaziului, s-a redactat un proces verbal la început de ianuarie 1865, prin care ,,se îndatoresc a preda gratuit cursurile clasei a V-a.[3]. Profesorii semnatari, ,,V. Paulini, Gh. Pădure, I. Grigorescu, C. Gh. Savinescu, P. Mettey, Marian Hinek, Giov. Blanchin și mai pe urmă Iconomoul I. Pârvu.”[4], au vrut numaidecât înființarea acestui ciclu la Gimnaziu, nedorind pe moment vreo remunerație bănească pentru această muncă. Acest act a fost luat în considerație de Minsterul Instrucțiunii Publice, cererea fiind aprobată, urmând ca la începutul anului 1865 să se deschidă cursurile clasei a V-a, iar la deschiderea noului an școlar 1865-1866 să capete pe lânga clasa a V-a și clasa a VI-a.[5] Luna septembrie debutează cu alegerea diriginților pentru gimnaziu, dar și pentru proaspătul curs de liceu, și în urma acestui fapt, iconomul Ioan Pârvu devine diriginte pentru clasa a V-a, iar fostul director Vasile Paulini, pentru clasa a VI-a.[6] Profesorii semnatari, urmează să redacteze un alt proces verbal, cu numărul 17 din 16 septembrie 1865, în care se angajau în a preda gratuit la clasele de liceu ,,fiecare obiectul său până la hotărârea Ministerului.”[7]

Totul deturnează într-un mod nefast pentru profesorii semnatari, în momentul când propun din nou Ministerului printr-un proces verbal, din noiembrie 1865, să predea gratuit în continuare la ciclului liceal, cu singura condiție, ca în următorul buget propus de Minister pentru Gimnaziu, să se regăsească și ,,fondurile trebuincioase pentru întreținerea liceului.[8] Ca urmare, s-a admis legitimitatea diriginților la clasele de liceu, însă nu și schimbarea numelui din Gimnaziu în Liceu conform legii, iar în bugetul atribuit Gimnaziului nu s-au regăsit ,,fondurile trebuincioase pentru întreținerea liceului.[9]. Profesorii, înverșunându-se de răspunusul Ministerului, refuză a mai preda gratuit la ciclul liceal, acest lucru fiind consemnat într-un proces verbal datat cu 1 martie 1866, ce avea ca urmare, transmis către Minister, prin direcțiunea Gimnaziului.[10]

Ministerul Instrucțiunii Publice răspunde direcțiunii Gimnaziului după două luni și le face cunoscut următoarele, după cum notează profesorul Nicolae Răutu în cartea sa jubiliară de 50 de ani a Liceului: ,,profesorii trebuie să continuie predarea gratuită, fiind greu a se numi atunci alții.”[11]. Același profesor scria (în urma cercetării documentelor din arhiva liceului, care la 1908-1909 era cât se poate de completă): ,,Ei consimt, dar nu se vede din acte că clasele  superioare ar mai fi continuat până la examen.[12]

În septembrie 1866, Gimnaziul deținea doar patru clase[13], putându-se observa că profesorii au pus în practică decizia lor din ultimul proces verbal și nu au mai predat în continuare gratuit, din cauza refuzului ,,politicos” al Ministerului de a finanța crearea ciclului liceal.

Odată cu începerea anului școlar 1867-1868, noul director Ioan Grigorescu va continua aceeași politică pe lângă Minister de a se înființa ciclul liceal la Gimnaziu, însă susține ideea și în Consiliul Comunal al Botoșaniului în calitatea sa de consilier comunal, pentru a avea ajutorul și susținerea necesară.

Din toate cercetările mele, în urma consultării anuarelor și cărților jubiliare scrise de profesorii Liceului, informații din faza de început a bibliotecii nu regăsim mai deloc, însă Nicolae Răutu, în tot aceeași carte jubiliară din 1909 ne relatează: ,,Biblioteca Liceului din Botoșani, față cu bibliotecile altor școli similare, este mică, și afară de cîte-va excepțiuni, cuprinde scrieri de puțină însemnătate. Vremurile i-au fost nepriincioase și, une-ori, mai nepriincioși oamenii. Așa cum este, ea s-a format pe‘ncetul, începând încă cu primii ani ai Gimnaziului, și și-a luat naștere prin publicațiuni trimise ocazional de Ministerul Instrucțiunii. Îmbogățirea ei s’a cerut pe rând de cătră directori dar cererile au rămas întotdeauna fără rezultat.[14]

Notele mai însemnate vor începe abia după anul 1882, când vom relata mai pe larg, până atungi este esențial a parcurge pagini din istoria acestui liceu, pentru a înțelege mai bine cum s-a dezvoltat și biblioteca acesteia, și cine a contribuit la mărirea colecțiilor.

Trebuie menționate intervențiile profesorilor pe lângă Consiliul Comunal al orașului, în urma voturilor din cadrul ședinței din 23 decembrie 1867, fiind acordată Gimnaziului suma de 3.000 de lei pentru cheltuielile neapărate, precum lemne de foc, întreținerea localului, etc.[15]

Veștile bune nu au întârziat să apară, astfel, în urma unui proces verbal din 4 ianuarie 1868, dascălii Gh. Savinescu, Gh. Pădure, Em. Leonescu, P. Mettey, dr. Hynek și Giov. Blanchin s-au oferit a preda gratuit, cu singura condiție ca Ministerul Instrucțiunii Publice să ,,admită oficial deschiderea cursului superior, care deocamdată va începe cu două clase, a V-a și a VI-a”.[16] Lucrurile înaintând, la data de 15 ianuarie 1868, prin  raportul directoratului cu numărul 33, se promite deschiderea ulterioară a claselor a V-a și a VI-a, Ministerul mulțumind profesorilor pentru faptul că au predat gratuit cursurile superioare. Printr-un răspuns cu numărul 713 din 19 ianuarie 1868[17], se mai preciza că se vor prevedea sumele necesare pentru întreținerea Liceului, toate acestea fiind semnate de ministrul Instrucțiunii Publice, Vasile Alexandrescu Urechia.

Ministerul Instrucțiunii s-a ținut de cuvânt de această dată, și astfel s-a transformat Gimnaziul de la Botoșani în Liceu, după multe încercări și lungi așteptări din partea direcțiunii și a profesorilor. Prin ordinul Ministerial cu numărul 4533 din 3 mai 1868, se face cunoscut direcțiunii faptul că s-a discutat despre transformarea Gimnaziului în Liceu, și că toate fondurile necesare au fost prevăzute.[18] Totul urmează să se adeverească, în urma bugetului transmis Gimnaziului, prin ordinul ministerial cu numărul 5234 din 25 mai 1868, în care este trecută și înființarea cursului superior, adică a liceului, și se acordă suma de 44.279 de lei și 88 de bani, urmând ca directorului să i se ofere anual o remunerație bănească de 888 de lei și 88 de bani.[19]

În urma ordinului ministerial cu numărul 10356 din 18 iunie 1868, se pun la punct lucruri de natură administrativă odată cu deschiderea oficială a Liceului, la începerea anului școlar 1868-1869, urmând ca înscrierile pentru clasa a VII-a să se realizeze pe 1 septembrie 1868.[20] În urma acestor evenimente grandioase, merită notate remarcile profesorului Nicolae Răutu: ,,Din cele până acum vedem că lupta pentru transformarea Gimnaziului în Liceu a fost lungă și grea, cu mult mai grea decît cea pentru înființarea Gimnaziului. Și meritul mare în această luptă, dusă cu atâta îndîrjire, îl au profesorii și, în deosebi, acei profesori cari ani de zile și’n repetate rînduri, și-au oferit munca lor gratuită, necălăuziți de alt imbold decît dragostea pentru cultură și pentru deșteptarea neamului. Găsim încă de pe atunci pilde frumoase de muncă și de jertfire în lumea profesorală, cu deosebire la Botoșani. Și din rodul jertfirii și al devotamentului lor ne-am folosit și ne folosim cu toții.[21]

După înființarea propriu-zisă a Liceului, se vor face schimbări administrative în cadrul acestuia, astfel va fi pensionat primul director al Gimnaziului, Vasile Paulini, în luna februarie 1868, în locul lui va preda limba română și latină Nicolae Codreanu, care fusese profesor și apoi director la Gimnaziului din Focșani.[22]

În anul 1868 va fi angajat primul secretar al Liceului, în urma intervențiilor la Minister, astfel, prin ordonanța cu numărul 6314 din 17 iunie 1868, se va adăuga la bugetul Liceului suma necesară pentru achitarea salariului acestuia.[23] Din cauza neajunsurilor bănești din partea Ministerului, directoratul tânărului Liceu face o cerere către Prefectura orașului Botoșani prin care se cer sume pentru a se construi un local nou pentru Liceu, sume de bani pentru cabinete și pentru bursele elevilor.[24] Răspunsul Prefecturii nu întârzie să apară, astfel se vor aloca pentru bugetul anului următor fondurile necesare de bani, cu următoarele remarci: ,,1. 2000 (două mii) lei pentru Cabinetul de fizică și chimie; 2. 1440 (unamiepatrusutepatruzeci) lei pentrubursele a 12 elevi săraci, a cîte 120 lei anual fie-care; 3. Pentru clădirea Liceului se păstrează suma de 23104 lei alocați în bugetul anului actual 1869, că tot o asemenea sumă s’a prevăzut și în budgetul anului viitor, și ca, de îndată ce vor fi toți banii trebuitori, se va ținea cuvenită licitație. Se spune că s-a mijlocit și la Primărie, ca să se dea gratuit locul de clădire.[25]

Din documente se poate vedea că până în acești ani nici măcar nu s-a pomenit de biblioteca Gimnaziului și apoi a Liceului, alte lucruri aveau poate că o importanță mai mare decât aceasta, ținând cont că Gimnaziul s-a tot mutat dintr-un local în altul din cauza lipsei de spațiu, deci, după cum ne relatează Nicolae Răutu în 1909, mărirea efectivă a bibliotecii Liceului s-a realizat doar prin donațiile de exemplare din partea Ministerului Instrucțiunii Publice, neexistând relatări sau documente referitoare la unele presupuse acte de caritate din partea unor persoane.

Prefectura și Consiliul Comunal al orașului Botoșani au avut o importanță extraordinară în ajutorarea Gimnaziului și mai apoi a proaspătului Liceu, după câte putem vedea unele lucruri nici nu se puteau realiza fără ajutorul acestora. Drept urmare, numărul elevilor este în creștere, atingând numărul de 167 în anul școlar 1869-1870, în al doilea an de existență se aflându-se 7 elevi în clasa a VI-a și 5 elevi în clasa a VII-a de liceu.

Odată cu înființarea ciclului superior, Liceul va trece prin încercări grele din cauza implicării în politică a profesorilor Liceului, fiind aplicate sancțiuni din partea Ministerului. Astfel,  la 1 noiembrie 1868, ministrul Instrucțiunii Publice, Dimitrie Gusti, trimite adrese prin care atrage atenția profesorilor școlilor, că în urma vizitei dumnealui ,,se țin discursuri de unii membri ai corpului didacticu, ba chiar și de școlari, discursuri în care se fac felurite alusiuni politice și că conducătorii țării nu doreau decât ca ,,să se crească copiii în frica lui Dumnezeu, învățând a se închina la altarele strămoșești și a se lumina inteligența prin învățământ”.[26]

În urma unei petiții către Minister din aprilie 1871, semnată de vreo 12-15 cetățeni din orașul Botoșani[27], se atrage atenția asupra faptului că profesorii Liceului se ocupă de politică, librărie, ziaristică și de alegeri, care aveau loc concomitent cu anul școlar 1871-1872, și se cerea sancționarea profesorilor Emil Leonescu, Alexandru Lambrior și Ion Mărgineanu, dar și a institutorului Constantin Gallin.[28] Ministerul întocmește o comisie, prezidată de Prefectul județului și revizorul școlar, pentru a analiza activitatea dascălilor vizați și suspectați de partizanat politic, iar ,,la primele ore ale dimineții de 30 aprilie, comisiunea intră pe la ore, întrerupe activitatea școlară normală și încearcă chiar a examina elevii, fapt ce nemulțumește profund profesorii care reacționează imediat telegrafiind ministrului și cerându-i o anchetă legală, în conformitate cu articolul 398 din lege[29], notează profesorii Liceului ce au editat monografia din 1999. Comportamentul profesorilor a fost sancționat, profesorii în cauză fiind destituiți din funcție printr-o telegramă ministerială, din data de 5 mai 1871, Liceul rămânând doar cu doi profesori de naționalitate străină, P. Mattey și doctorul Hynek.[30] Totuși, în apărarea profesorilor destituiți, sar în ajutor, protestând contra ilegalei sancțiuni, colegii de catedră de la Liceu, aceștia declarând: ,,pedeapsa este nelegală, culpapilitatea nu este aprobată conform articolului 398 din lege și ancheta este necompetentă.”[31] Aceste cauze, după cum se notează, au dus la scăderea numărului de elevi și a fost ,,un sdruncin moral al liceului”[32], dar nu s-au considerat a fi un fenomene foarte grave, deoarece s-au întâmplat și prin alte licee din țară în acei ani, partizanatul politic provocând ,,în școli atâtea nemulțumiri din aceiași cauză”.[33]

Următorul factor nefavorabil Liceului din Botoșani, a fost faptul că era la un pas de a fi desființat, printr-o idee de proiect al Ministerului Instrucțiunii Publice, probabil din cauza unor restrângeri bugetare. Nu s-au păstrat în scris discuțiile din cadrul ședinței ministeriale, se știe doar că deputatul din partea Botoșanilor, V. Nicolescu, ar fi convins prin intervenția dumnealui respingerea acestui proiect[34], direct din faza discuțiilor. În urma acestor întâmplări, Prefectura Județului Botoșani, nu a mai dorit să cotizeze cu suma de 4.000 de lei destinată întreținerii Liceului, printr-o adresă din ianuarie 1875 prin care se preciza: ,,pe considerente că de la guvern s-a depus în Cameră un proect de lege pentru desființarea Liceului local.[35]

După cum se consemnează în anul școlar 1875/1876, a doua vizită a domnitorului Carol I din 15 octombrie 1875, găsește o frecvență bună de circa 237 de școlari[36], o bibliotecă a Liceului bine dotată, unitatea școlară reușind să se refacă destul de repede după pierderea profesorilor destituiți, în locul unora venind alții, iar o parte reabilitându-se și revenind în corpul profesoral.

În ianuarie 1874 este făcut primul inventar sumar al bibliotecii, rezultat tocmai de la înființarea Gimnaziului în 1859: ,,355 de opuri și 457 de volume”.[37] Mai multe informații despre această biblioteca a Liceului din Botoșani nu avem la această perioadă, însă ne putem da seama că era o bibliotecă școlară, pedagogică, ce conținea lecturi ușoare, cărți pentru alfabetizare, dar și lecturi mai savante pentru profesorii Liceului.

Pe lângă Liceu, mai existau în 1873 șapte școli particulare, care este foarte probabil să fi deținut și biblioteci. Aceste școli erau: ,,1. Școala armeană de băieți, cu doi profesori, cu 37 de elevi și cu trei clase în care însă se făceau materiile a patru clase; 2. Școala armeană de fete, cu doi profesori, cu 1 institutor, cu 36 eleve, cu patru clase primare și o secțiune elementară; 3. Institutul I. Mărgineanu cu 4 profe„sori, cu 13 elevi, cu 4 clase primare și 2 gimnaziale; 4. Institutul Mironeanu, cu doi profesori, cu 10 elevi și cu 4 clase primare;5. Pensionatul D-nei Cazimira Goilav, cu doi profesori, două institutoare, 3 elevi, 18 eleve, cu patru clase primare și 1 liceală; 6. Pensionatul Zilinischi cu 1 profesor, 2 institutrice, 15 eleve, cu patru clase primare; 7. Pensionatul Glovascha, cu 1 profesor, 2 institutrice, 15 fete, cu 4 clase primare și 1 liceală.”.[38] Despre aceste pensionate se precizează că aveau o vechime destul de mare, însă calitatea studiilor lăsa de dorit, N. Răutu precizând că predarea era superficială: ,,rapoartele favorabile, cari de cele mai multe erau de politeță.”.[39]

Așadar, Botoșaniul nu a dus lipsă de alfabetizare în a doua jumătate a secolului XIX, fiind un oraș într-o continuă dezvoltare. S-au închegat și diverse școli particulare, din banii străinilor desigur, din cauza numărului tot mai mare de elevi, școlile primare din oraș fiind în imposibilitatea de a face față cererilor de înscriere, iar Ministerul neavând fonduri pentru înființarea, în acei ani, de noi școli.

Odată cu anul școlar 1877-1878, numărul elevilor liceului va urma să crească deoarece Ministerul a dispus să se înscrie elevi de la Gimnaziile din Cernăuți și Suceava absolvenți, cu certificatele de absolvire de la acele Gimnazii.[40] Paradoxal, într-un fel sau altul, N. Răutu consemnează acest an școlar ca fiind ,,Ca și precedentul, anul școlar 1877-1878, e an de liniște în care Liceul merge pe drumul regulat al activității sale.[41] Această notă parcă desprinde Liceul de frământările sociale ale vremii, și implicit, de alegerea domnitorului Carol I de a intra în Războiul Ruso-Turc, de partea Rusiei țariste, pentru câștigarea Independenței de stat, de mult dorită de românii de pretutindeni.

Din ceea ce se menționează, Liceul pare să nu fie afectat de acest lucru, însă mulți dintre foștii elevi ai Liceului au participat la Războiul de Independență. Dintre cei care fac cinste Liceului prin jertfa lor pentru Țară se disting: eroul de la reduta Grivița II, sublocotenent Ion V. Elefterescu (1859-1878) – elev al Liceului între anii 1868-1875; sublocotenetul Matei Eminescu (1856-1929) – elev al Liceului între anii 1868-1875, coleg cu Ion V. Elefterescu; doctorul Gheorghe Sabin; eroul de la Verbița sublocotenentul Dimitrie Lemnea (1850-1877), fiind elev al Liceului doar un an de zile în anul școlar 1864-1865.[42]

Revenind la subiectul lucrării de față, aflăm despre bibliofilul Gheorghe Chernbach, elev al Liceului între anii 1873-1877, care își constituie în acei ani, din propriile economii un mic fond de carte pe care l-a numit ,,Biblioteca Muntelui Athos”. O bibliotecă, poate destul de neînsemnată ca număr de volume, însă având grijă să-și însemneze cărțile cu parafa ,,Biblioteca Muntelui Athos, Gh. Chernbach, elev”.[43]

Bibliotecile personale se vor înmulți  odată cu apariția primelor librării din orașul Botoșani, prima fiind înființată de armeanul Cristian Manea în anul 1864, care în prima parte a activității sale de librar s-a angajat întâi în comerțul de galanterie, apoi comercializând carte școlară în principal, însă nelipsind din oferta sa și cărțile românești în vogă și cele străine.[44] Obișnuia să procure cărți pentru librărie din Iași, astfel, în revista locală Steluța de pe 10 martie 1868 apăreau ca și reclamă următoarele publicații ce puteau fi achiziționate din cadrul librăriei: ,,Lipitorile satului și Zgârcitul risipitor de V. Alecsandri; Musa Românească de C. Stamati; Othello de Shakespeare; Fabule române; Alessandria; Pepelea; Todirică; Tândală și Păcală; Volumuri de jurisprudență.”[45]

În orașul Botoșani, pe parcursul anului 1878, locurile de unde bibliotecile și bibliofilii își puteau procura cărți, erau Librăria ,,Cristian Manea” (1864) și Librăria ,,Ștefan cel Mare (1869).[46] Înființarea de librării a fost determinantă, conducând la înmulțirea colecționarilor de cărți, a bibliofililor și bibliotecilor din oraș.

Supremația o deținea însă biblioteca Liceului care avea deschidere totală spre elevii și profesorii săi, aceștia putând împrumuta publicațiile pentru a se delecta cu lecturarea lor, ori în scopul alfabetizării.[47]

Trecând în revistă următorii patru ani, în care s-au schimbat câteva lucruri în cercul profesoral al Liceului, ajungem la anul de grație 1882, în care se formează prima bibliotecă publică din orașul Botoșani.

Va urma!

[1] Nicolae Răutu, op. cit., p. 28.

[2] Ibidem.

[3] Anuarul op.cit.,1921-22, p. 34.

[4]Ibidem.

[5]Ibidem.

[6]Ibidem.

[7]Nicolae Răutu, op. cit., p. 29.

[8]Ibidem, p.40.

[9]Nicolae Răutu, op. cit., p. 29.

[10]Ibidem.

[11]Ibidem.

[12]Ibidem.

[13]Ibidem.

[14]Ibidem, p.138

[15]Ibidem, p.36.

[16]Ibidem, p.30.

[17]Ibidem.

[18]Ibidem.

[19]Ibidem.

[20]Ibidem, p. 31.

[21]Ibidem, p. 31-32.

[22]Ibidem, p. 33.

[23]Ibidem.

[24]Ibidem, p. 35.

[25]Ibidem, p. 36.

[26] Mihai Ioan, et. al., op. cit,  p. 29.

[27] Ibidem.

[28] Anuarul op.cit., 1921-22,  p. 11.

[29] Mihai Ioan, et. al., op. cit,  p. 30.

[30] Anuarul op.cit., l921-22, p. 10.

[31] Ibidem.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Mihai Ioan, et. al., op. cit., p. 32.

[35] Nicolae Răutu, op. cit., pp. 55-56.

[36] Mihai Ioan, et.al., op. cit, p. 33.

[37] Nicolae Răutu, op. cit., p. 49.

[38] Ibidem, p.51.

[39] Ibidem, p.52.

[40] Ibidem, p.60.

[41] Ibidem.

[42] Vezi lucrarea Ștefan Cervatiuc, Contribuția fostelor județe Botoșani și Dorohoi la susținerea Războiului de Independență. Mărturii documentare, Axa, Botoșani, 2002.

[43] Ştefan Ciubotaru, Pagini culturale botoşănene 1802-1944, Geea, Botoşani, 1994, p. 67.

[44] Ibidem, p. 68.

[45] Ibidem, p. 78.

[46] Ibidem, p. 82.

[47] Mihai Ioan, et. al., op. cit.,  p. 41.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.568 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5