Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion Istrate

ÎNFIINŢAREA ŞI DEZVOLTAREA LICEULUI DIN BOTOŞANI, ÎMPREUNĂ CU BIBLIOTECA ACESTUIA

Primit pentru publicare: 07 Ian. 2019
Autor: Alexandru HRISCU, Cluj – Napoca
Publicat: 10 Ian. 2019
© Alexandru Hriscu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

II.1. Faza de început- Gimnaziul

Istoria liceului începe după Mica Unire de la 24 ianuarie 1859 ȋnfǎptuitǎ de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), un an fericit pentru românii de pretutindeni, contextul internațional fiind favorabil pentru acest mare act. La 5 decembrie 1864 domnitorul promulgă legea instrucţiunii, prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar şi erau stabiliţi anii de studiu: învăţământul primar, de patru ani, gratuit şi obligatoriu, cel secundar, de şapte ani şi universitar, de trei ani, dând sume din bugetul proaspătului Principat Unit pentru construirea de școli, constituirea de biblioteci, conservare a arhivelor naționale, etc.

Trebuie menționat faptul că târgul Botoşani era într-o continuǎ înflorire din cauza comerțului ce se făcea aici, ca urmare a aplicǎrii mǎsurilor marelui Tratat de la Adrianopol din 1829 ce garanta libertatea comerțului, târgul având o mare deschidere spre noi migrări de populație cu diverse meserii, precum meșteșugari, comercianți de mărfuri din orient, etc. Botoșaniul, ȋn acea vreme, era al treilea oraș ca mărime din cele ale Principatelor Unite ale României, cu 27.174 de locuitori, Bucureștii având 121.734 de locuitori, iar Iașii 65.745 de locuitori.[1]

Tinerii absolvenți ai Școlii Publice de Băieți numărul 1, după cum spune Anuarul Liceului, erau dornici de ,,lumină”, lumină a învățăturii, și din această cauză, între anii 1852-1856, ,,idea înființării în Botoșani a unei școli secundare era mult agitată”.[2]

Întemeierea propriu-zisă a gimnaziului are loc odată cu ordinul numărul 6568 din 22 august 1859 semnat de ministrul Instrucțiunii Publice, D. M Alexandrescu, cu adresa Comitetului de Inspecțiune a Școalelor Publice din Botoșani. Actul spune în felul următor: ,,Având în vedere numărul mare de școlari ce frequentă școlile primare din districtele nordice și din dorința ce guvernul are a înlesni și a spori pe cît se poate mai mult educațiunea nației. Ministerul crede de trebuință deschiderea unui colegiu în acea politie. Cătră asemenea scop, Ministerul pe de o parte, a luat măsurile cuvenite pentru trimiterea profesorilor trebuitori până la 15 Sept. viitor, spre a se putea, îndată atunci, deschide, pentru acest an, clasa I-a, iar pe de alta pune comitetului în vedere a îngriji localul trebuitor. Dacă, deci, clasa I-a colegială n’ar putea nici-cum încăpea în cuprinsul școalei primare de astăzi, apoi comitetul va îngriji pentru închirierea unui alt local, putînd Casa școalelor dispune spre asemenea trebuință de o sumă anuală de 1200 (una mie două sute) lei pentru chirie și încălzire, socotită această sumă cu ăncepere de la 1 Sept. viitor.”.[3] Ministerul, după aceast ordin, a trimis o sumă de 1.200 de lei, pentru a asigura, pe lângă cele precizate, și mobilierului sălii de clasă dar şi reparațiile localului.

Trebuie amintit faptul că arhiva a ars din cauza incendiului din 1917 și singurele izvoare din faza de început a școlii se află în lucrarea jubiliarǎ  din 1909, şi anume ,,Istoria Liceului Laurian din Botoşani 1859 – 1909” (autorul fiind și fost director al liceului- Nicolae Răutu) și Anuarele Liceului, editate de profesorii liceului, ȋnsǎ dosarele din arhivă nu sunt complete din cauza rispirii lor în decursul anilor.

Deschiderea Gimnaziului trebuia să se realizeze în data de 6 septembrie, prima duminică, asigurată de prezența Inspectorului general al școlilor, Aga T. Veisa, și a reprezentantului Ministerului, anume D. M Alexandrescu. Cursurile au început în ziua următoare cu un număr de 16 elevi de clasa I, într-o cameră a unei case din curtea bisericii ortodoxe Sfântul Dumitru, iar în alta s-au desfăşurat cursurile Școlii Primare de Băieți numărul 1.

Lucrarea monografică din 1999, scrisă de profesorii liceului, specifică unele detalii precum: ,,avea ca dotare patru bănci de brad, o masă, un scaun de ulm și o tablă neagră.”[4] Începerea anului școlar a găsit gimnaziul doar cu doi învățători, și anume: directorul Vasile Paulini, care preda limba latină, aritmetica, istoria naturală și desen, și Ioan Veniamin Adrian care preda istorie, limba română și franceză.

Prima cerere de constituire a bibliotecii gimnaziului este lansată în cursul anului școlar 1863-1864 de directorul Gheorghe Pădure, în raportul numărul 25 din 20 septembrie 1863, printr-o listă de cereri argumentate către Ministerului Instrucțiunii Publice, propunându-se: înființarea clasei a V-a, un cabinet de chimie, o grădină botanică, un secretar, etc.[5]

În  anul 1874, biblioteca cuprindea 355 opuri în 444 exemplare și 457 de volume.[6] Nu se poate afirma cu precizie faptul că gimnaziul și-a făcut începerea de an școlar fără material didactic îndrumător, deoarece se crede că din acei 1.200 de lei, s-au putut procura  cărțile necesare pentru desfășurarea orelor de alfabetizare, autorii ce au scris până în 1917 omiţând să menționeze detalii despre fazele de început ale bibliotecii. Însă, se ştie că în 15 ani de activitate necontenită a colegiului, exista un număr mai mult decât decent de unități de bibliotecă, și că la 1859 erau patru gimnazii în toată Moldova, și anume 2 la Iași, una în Bârlad, și una la Botoșani, care totalizau în total 200 de suflete.[7]

Gimnaziul din târgul Botoşanilor era desemnat pentru toată zona de nord a Moldovei, aici având posibilitatea de a se înscrie și absolvenți ai școlii primare din Dorohoi. După insistențe pe lângă Minister, primul director al gimnaziului, Vasile Paulini, primește răspunsul, prin ordinul telegrafic numărul 1276/1514 din 11 septembrie, prin care ,,se confirmă indicația trimisă profesorilor dorohoieni de a elibera certificate absolvenților și de a-i îndemna să se înscrie la Gimnaziul din Botoșani pentru a-și continua studiile.”.[8] De asemenea, începând cu anul școlar 1859/1860 se vor acorda două burse de 500 de lei pentru ,,ajutorul elevilor celor mai sârguitori și mai lipsiți” prin ordinul Ministerului cu numărul 8214 din 3 septembrie 1859, aceste burse fiind foarte ajutătoare pentru cei săraci și nu numai.

În data de 26 octombrie 1860 gimnaziul este mutat în casa Goilav, de pe strada Armeană, din cauza creșterii numărului de elevi, rămânând neîncăpătoare locația din curtea bisericii Sf. Dumitru.[9] Gimnaziul a plătit pentru această locație suma de 80 de galbeni anual, până în 1863, când s-a completat gimnaziul cu încă o clasă, anume clasa a IV-a, moment în care această clădire a devenit neîncăpătoare, gimnaziul orientându-se din nou spre un alt spațiu de închiriat.[10] În acele vremuri, învățătorii erau și bibliotecari, aceștia fiind obligați să aibă în pază toată recuzita școlară, răspunzând cu salariul, în caz de pierdere.

Anul școlar 1862-1863 se deschide la data de 25 septembrie, Ministerul Instrucțiunii Publice, trimițând constant reglementări, care hotărăsc ca din ianuarie 1863, elevii să fie notați în registrele matricole, acest lucru marcând începerea marilor consemnări ale gimnaziului: ,,după alfabetulu connumelui spre a se putea găsi, cu înlesnire atâtu cu notele de etate, de religiune, profesia părinților, domiciliulu, etc.”[11]

Totodată, anul 1862 aduce o schimbare la nivel de directorat, astfel locul primului director al gimnaziului, Vasile Paulini, este cedat lui Gheorghe Țiulescu, care a reglementat consiliul profesoral de a se întruni de două ori pe săptămână pentru diverse hotărâri la nivel de conducere, de natură pedagogică, economică, etc.

Scurta vizită a domnitorului Alexandru Ioan Cuza din târgul Botoșani, se petrece în aprilie 1863, găsind ,,67 de elevi înscriși la gimnaziu, din care 31 în clasa I, 19 în clasa a II-a, 11 în clasa a III-a, 6 în clasa a IV-a. Românii făceau marea majoritate de 61 de elevi, urmat de 4 armeni și 2 germani. Printre români, fiii de țărani lipseau aproape cu desăvârșire, elevii provenind practic numai din mediul urban.”[12]

După vizita domnitorului, se observă o atenție tot mai mare față de Gimnaziu din ipartea Ministerului Instrucțiunii Publice, instituție ce va acorda prin ordonanța numărul 24673, zece burse a 472 de lei anual pentru școlarii săraci și merituoși.[13]

Anul forte al Gimnaziului, 1864-1865, când intră în vigoare noua și reformatoarea lege a educației, gândită de noul ministru al Instrucțiunii Publice, Spiru Haret, ce va fi valabilă timp de 34 de ani, care, printre multe altele, declară ministerul drept autoritate supremă asupra școlilor, gimnaziilor și liceelor. Important este faptul că s-au desființat Eforiile Școlare împreună cu Comitetele Școlare de inspecție.[14]

Va urma!

Note:
[1] Mihai Ioan, et. al., op.cit., p. 16.
[2]Anuarul Liceului Laurian din Botoșani, 1920-1921, p. 7.
[3] Mihai Ioan, et. al., op. cit, p. 16.
[4] Ibidem
[5] S. J. A. N. secția Botoșani, Fond Liceul A. T. Laurian, dosar 19/1959, f. 9-10.
[6] Nicolae Răutu, Jubileul Liceului Laurian din Botoșani, Tipografia “Renașterea”, Botoșani, 1909 , p.138.
[7] Anuarul op.cit., 1930-1931, p. 27.
[8] Mihai Ioan, et.al., op. cit, p. 17.
[9] Ibidem., p. 18 apud Valeria Crâșmaru în Hierasus, anul V pe 1984, p. 39.
[10] Ibidem.
[11] Ibidem.
[12] Nicolae Răutu, op. cit, p. 138.
[13] Anuarul op.cit., 1921-22, p. 8.
[14] Ibidem.