Primit pentru publicare: 24 sept.2015
Autor:  Tudor VIŞAN-MIU
Publicat: 25 sept.2015

Istoria unui crez. Cum am devenit monarhist

Până nu demult, susţinerea pentru monarhia constituţională era prezentată drept o nostalgie a celor care au apucat perioada monarhiei. În ultimii ani, însă, mulţi autori au observat, precum Ion M. Ioniţă, că „tinerii sunt cei care revalorizează moştenirea Casei Regale” (mai 2015). Fiind unul dintre ei, am scris acest text pentru a-mi justifica opţiunea monarhică, manifestată plenar în Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, care reuneşte tot mai mulţi tineri în jurul Coroanei (Tudor Vişan-Miu).

“După aceea l-au adus pe rege şi i-au pus coroana şi podoabele, i-au dat să ţină în mână legea şi l-au făcut rege; iar ungerea a săvârşit-o Iehoiada preotul şi fiii lui, zicând: “Să trăiască regele!” (II Paralipomena / II Cronici 23, 11)

CUM AM DEVENIT MONARHIST

În zilele noastre, poate părea curios ca un tânăr, dintr-o generaţie atrasă de tot ce este mai nou, mai modern, să considere drept cea mai bună formă de guvernământ un sistem considerat arhaic: MONARHIA…. Deşi, în fapt, monarhia constituţională este, istoric, mai nouă decât republica, modelul monarhului este foarte vechi, de mii de ani…

Care este diferenţa între un monarh şi un preşedinte? Dintre monarhie şi republică? Aş putea afirma, cu riscul de a supăra, că deosebirea fundamentală constă în faptul că republica este făcută de oameni, iar monarhia este făcută de Dumnezeu:

Domnul înştiinţase pe Samuel şi-i zisese: „Mâine, la ceasul acesta, îţi voi trimite un om din ţara lui Beniamin, şi să-l ungi drept căpetenie a poporului Meu, Israel. El va scăpa poporul Meu din mâna filistenilor, căci am căutat cu îndurare spre poporul Meu, pentru că strigătul lui a ajuns până la Mine.” Când a zărit Samuel pe Saul, Domnul i-a zis: „Iată omul despre care ţi-am vorbit; el va domni peste poporul Meu.” (Samuel 9:15-17)

Nu pot afirma că am devenit monarhist printr-o tradiţie familială, deşi bunicii mei au avut un mare respect pentru Rege, ca  mai toţi românii născuţi în perioada interbelică. O poetă care a apucat acele vremuri, Irina Mavrodin, a afirmat că“Întreaga naţiune română era promonarhică”, iar Vladimir Zamfirescu a afirmat: „nu înţeleg cum cei care s-au născut într-o monarhie pot fi altceva decât monarhişti.”

Prima apropiere cu Casa Regală a României de care pot să-mi amintesc a avut loc în anul 2008, la începutul gimnaziului. Împreună cu părinţii, ne-am uitat la interviul pe care l-a acordat Majestatea Sa Regina Ana Eugeniei Vodă. Nu conştientizam cu adevărat cine era bătrânica aceea simpatică care credea în fantome… Până să aflu, peste ani, ce reprezenta acest interviu, am asociat-o, însă, cu ceea ce am aflat că este „Casa Regală a României”. Mi-a rămas mai ales o interesantă observaţie a Majestăţii Sale, privind deosebirea între a lovi în masă cu podul palmei (dureros şi nerecomandat) şi cu toată palma (mai elegant şi preferabil).

O apropiere în sens mai profund a avut loc în toamna anului 2010, înainte să împlinesc 15 ani. Atunci, documentându-mă pentru scrierea unei cărţi despre viaţa bunicului meu, Mircea Mitroi, am ajuns să-l admir pe Majestatea Sa Regele Mihai, inclusiv pentru actul de la 23 august 1944. Bunicul mi-a povestit, cu mândrie, cum, fiind la Balcic, l-a văzut pe Prinţul Mihai pedalând în curtea palatului reginei Maria. Şi bunica mi-a povestit de vizita Prinţului Mihai în oraşul ei natal, la Tulcea.

Când, la 10 mai 2011, s-a lansat „Lumea Regelui”, tatăl meu, care a participat, mi-a adus aceea frumoasă carte… Am citit acolo, cu mare bucurie, textul luiSorin Dumitrescu despre Majestatea Sa. De atunci păstrez drag în suflet:“Când Regele îmi întinde mâna, o îndreaptă spre mine cu palma în jos, într-un fel extrem de plăcut şi de bărbătesc. De fiecare dată mi se pare că mâna Regelui mi-apucă mâna ca pe o sabie. […] Pe loc mă simt ridicat la rang de supus. […]” . Cred că atunci mi s-a aprins, pentru întâia oară, spiritul monarhist!

Când preşedintele statului a făcut, la 21 iunie 2011, mai multe afirmaţii despre Regele Mihai şi evenimentele din 1941-1947, am fost foarte indignat. Nu văzusem emisiunea, însă aflasem zisele sale ziua următoare. Am urmărit cu mare plăcere discuţiile ce au urmat, şi reacţiile în favoarea Majestăţii Sale. Era chiar în ziua în care aflasem rezultatele la examenul de capacitate de la sfârşitul gimnaziului…

La 24 septembrie 2011, am participat la lansarea CD-ului „Muzica Regelui”, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principele Radu şi Principesa Margareta. Am fost foarte impresionat de Alteţele Lor şi, îndemnat de tatăl meu, i-am scris o scrisoare Alteţei Sale, care începea cu „Nihil Sine Deo”. Afirmam că Majestatea Sa Regele este „asemenea “pietrei” care, pusă pe “balanţa puterii politice din România”, ar face-o să stea în echilibru». „Precum râul îşi găseşte albia, şi Casa Regală îşi va regăsi destinul în România.” Aveam atunci 15 ani şi deabia începusem prima clasă de liceu.

La 25 octombrie 2011, ziua în care Majestatea Sa Regele Mihai a ţinut un discurs în Parlamentul României, la împlinirea a 90 de ani, am scris două articole: unul de omagiere a sa (Lumea, Muzica şi Anul Regelui), altul în care puneam problema revenirii la monarhie (Spre ce dorim să se îndrepte România?). Aceste articole au fost consemnate de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, pe blogul personal.

Dacă, la început, susţinerea revenirii la monarhie a reprezentat, pentru mine, o opţiune sentimentală, cu timpul, în urma cunoaşterii celor două forme de guvernământ şi a tradiţiei guvernării româneşti (care este una monarhică), o opţiune intelectuală.

Am mărturisit odată că nu voi renunţa la crezul meu monarhic. Sunt dispus să rămân ultimul monarhist din România, dacă voi atinge etatea lui Neagu Djuvara sau Mihai Şora şi încă nu ne vom fi împlinit idealul. Poate părea o „încremenire în proiect”, dar, aşa cum e frumos să trăieşti ca un creştin, cu speranţa într-o viaţă viitoare, şi să mori împăcat, tot aşa cred că e frumos să trăieşti monarhist, cu speranţa într-o lume mai bună, în care să fii supusul celui ce este Unsul Domnului.

Dacă nu m-am născut monarhist, aşa cum m-am născut creştin, voi muri monarhist, aşa cum voi muri creştin.

Trăiască Regele! Doamne, ajută!

CUM AM DEVENIT MEMBRU ÎN ALIANŢA NAŢIONALĂ PENTRU RESTAURAREA MONARHIEI

„Despre Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei am citit, prima dată, la 3 mai 2013, pe blogul Alteţei Sale Regale Principele Radu, într-un articol semnat de dl. Aurel Zgheran, despre Primul Congres al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, din 20-21 aprilie 2013, la Sinaia. Aşa cum, în zile mai apropiate, le-am mărturisit fondatorilor, aş fi aderat imediat, însă, la acel moment, încă nu împlinisem 18 ani (aveam 17) şi nu consideram că aş putea fi un real folos…

În vara lui 2013 l-am cunoscut pe istoricul Filip-Lucian Iorga, deja o figură emblematică a susţinătorilor monarhiei din România. Ştiam că este autorul apelului ANRM, „MONARHIA SERVEŞTE ROMÂNIA”. Cred că este de prisos să precizez că am o mare admiraţie pentru domnia sa şi că îl consider un reper.

La 10 noiembrie 2013, am participat la primul marş al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei, unde m-am reîntâlnit cu domnul Filip Iorga. La punctul de final al marşului (statuia regelui Carol I din faţa Bibliotecii Centrale Universitare), domnia sa a ţinut un discurs extraordinar: „noi suntem doar reprezentanţii a milioane de oameni din această ţară, care consideră că monarhia constituţională este cea mai potrivită formă de guvernământ pentru România”.

La 5 aprilie 2014, am fost prezent la al doilea marş pro-monarhist al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei. La cumpăna dintre ani, în ziua de 29 decembrie 2013, împlinisem 18 ani. În acea frumoasă seară în care norii ne-au aşteptat pentru a ne reafirma crezul lângă statuia marelui nostru Suveran (aşa cum frumos afirma copreşedintele ANRM, doamna Marilena Rotaru), am decis să mă înscriu în Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM). Când am devenit membru, la 5 mai 2014, am simţit, şi încă simt, că mă aflu unde trebuie!

La al II-lea congres ANRM din 26-28 septembrie 2014 de la Buşteni, Filip-Lucian Iorga s-a aflat pe lista celor 23 de membrii în Consiliul de Onoare al ANRM şi a participat la ceremonia prilejuită de anunţarea alcăturii acestui consiliu. A ţinut, ca de fiecare dată, un minunat discurs: „În 1990, nucleul dur al monarhiştilor era alcătuit din oameni mai în vârstă, care cunoscuseră vremea monarhiei – iar populaţia era destul de ostilă ideii de monarhie. Acum, nucleul dur este alcătuit din monarhişti din ce în ce mai tineri – iar ideea de monarhie devine din ce în ce mai populară.”

Despre Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, prima organizaţie monarhistă care include ţelul restaurării monarhiei în numele oficial (juridic) al organizaţiei, cu siguranţă veţi mai auzi. Este de notat că membrii ANRM se salută între ei cu Trăiască Regele!