Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Jurnal autumnal (II)

Primit pentru publicare: 08 Sept. 2019
Autor: Nicolae CORNESCIAN
Publicat: 08 Sept. 2019
©Nicolae Cornescian , © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Jurnal autumnal (II)

6 septembrie

spui că ar trebui să părăsim
acest miez al neantului
unde avem senzaţia
că vedem pentru prima dată
tot ce am văzut
în visele noastre comune

contemplăm marginile mereu schimbătoare
ca şi cum totul ar fi supus
transformărilor permanente

câmpiile aici se întind
până la răzorul orizontului
aflat la nivelul picioarelor tale
fapt ce ne permite să păşim
chiar deasupra celor reale
ca şi cum am rătăci prin cele mai îndepărtate
lumini ale cerului

mai aproape de vidul accesibil
celor ce ajung în Calea Aradului

şi mult prea departe de moarte
care aici în oraşul nostru
în ultimii optzeci şi nouă de ani
n-a mai venit niciodată în lunile toamnei

7 septembrie

de această parte a cerului scurs pe râu
ca într-un plan ipotetic
al teritoriilor ce nu se schimbă nicicând
persistă nişte imagini bine reliefate
interesându-ne în mod deosebit

poate că adevărata realitate e doar acolo
unde nu suntem tocmai în aceste clipe
îmi spui iar mai apoi adaugi că ne aflăm
tocmai în centrul divizării spaţiale
a întregului oraş

examinăm eclipsările ecranelor
acoperite cu celofan şi dantelării de frunze
ca şi cum am încerca să găsim
anumite fragmente ale absenţelor esenţiale

îi vedem pe cei de pe pod
dar nu ştim dacă celălalt mal
e accesibil luminii prezentului nostru

e ca şi cum prin simpla noastră prezenţă
am conferi consistenţă necesară
celor văzute şi închipuite a fi posibile

poate că de aici se poate pleca
în orice direcţie
chiar şi înspre străzile
periferiilor interioare
situate între alte orizonturi
conturate de marginile adevăratei realităţi
îmi spui scrutând cerul
revărsat în Bega

8 septembrie

suntem singuri în aceste zile
umbre scorojite uscate de soare
goale pe dinăuntru
lipsite de aer
doar întuneric dens în seri fără oameni

suntem iarăşi aici
în acest pustiu ce creşte constant
pe această plajă a deşertului proiectat
de pe balconul clădirii
teatrului de stat
unde în scoici umplute cu apă
în alte zile
recuzitorii păstrau vii luminile
prelinse din alte constelaţii

acum însă nu e nimeni niciunde
locul pare nepotrivit pentru a putea începe
ceea ce trebuia să se sfârşească
în aceste momente
în care vedem că şi marginile
din cauza oglindirilor
par a se anula reciproc
ivindu-se astfel alte posibilităţi

chiar dacă suntem încă aici
suntem singuri
mult prea singuri spre a mai putea aminti
de oricine altcineva

9 septembrie

ştim că-n Parcul Rozelor
adevărate sunt doar câteva bănci
toate celelalte sunt doar inventate
arbori şi alei
şi toţi cei aflaţi la fel de departe

neatinşi de nimeni
nici măcar de ploi distilând lumina
în serile-n care nu ştim ce anume
din ceea ce spunem
aparţine prezentului
şi ce supoziţii nu se vor îndeplini
poate niciodată

10 septembrie

toate ni se par la fel de străine
intangibile şi aproape lipsite de ceva ce
privind meticulos
ai putea presupune
că e destul de concret

aş spune atunci
că e identic cu tot ce nu înţeleg
şi că respectă întocmai
formele stabilite

dar cât timp nu se schimbă nimic
nu stărui asupra amănuntelor
ca şi cum distanţa
dintre mine şi ceea ce văd
ar rămâne mereu aceeaşi

de fapt tot ce contează acum
e doar lumina dintre noi
scursă de foarte
foarte departe
ca din acel spaţiu în care tot ce dăinuie
dacă n-ar fi văzut doar de noi
nici n-ar fi perceput
ca ceva deja existent

tocmai astfel tălmăceşti
de ce toate ni se par chiar atât de străine
ca şi cum nu ar fi niciodată palpabile
şi nici aranjate într-o succesiune oarecare
ci mai degrabă lipsite de orice ordine
fără îndoială definind neprevăzutul
timpul destinului nostru comun
toamna în Timişoara