Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Jurnal autumnal (II)

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Jurnal autumnal (II)

    Primit pentru publicare: 08 Sept. 2019
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 08 Sept. 2019
    ©Nicolae Cornescian © Revista Luceafărul
    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


    Jurnal autumnal (II)

    6 septembrie

    spui că ar trebui să părăsim
    acest miez al neantului
    unde avem senzaţia
    că vedem pentru prima dată
    tot ce am văzut
    în visele noastre comune

    contemplăm marginile mereu schimbătoare
    ca şi cum totul ar fi supus
    transformărilor permanente

    câmpiile aici se întind
    până la răzorul orizontului
    aflat la nivelul picioarelor tale
    fapt ce ne permite să păşim
    chiar deasupra celor reale
    ca şi cum am rătăci prin cele mai îndepărtate
    lumini ale cerului

    mai aproape de vidul accesibil
    celor ce ajung în Calea Aradului

    şi mult prea departe de moarte
    care aici în oraşul nostru
    în ultimii optzeci şi nouă de ani
    n-a mai venit niciodată în lunile toamnei

    7 septembrie

    de această parte a cerului scurs pe râu
    ca într-un plan ipotetic
    al teritoriilor ce nu se schimbă nicicând
    persistă nişte imagini bine reliefate
    interesându-ne în mod deosebit

    poate că adevărata realitate e doar acolo
    unde nu suntem tocmai în aceste clipe
    îmi spui iar mai apoi adaugi că ne aflăm
    tocmai în centrul divizării spaţiale
    a întregului oraş

    examinăm eclipsările ecranelor
    acoperite cu celofan şi dantelării de frunze
    ca şi cum am încerca să găsim
    anumite fragmente ale absenţelor esenţiale

    îi vedem pe cei de pe pod
    dar nu ştim dacă celălalt mal
    e accesibil luminii prezentului nostru

    e ca şi cum prin simpla noastră prezenţă
    am conferi consistenţă necesară
    celor văzute şi închipuite a fi posibile

    poate că de aici se poate pleca
    în orice direcţie
    chiar şi înspre străzile
    periferiilor interioare
    situate între alte orizonturi
    conturate de marginile adevăratei realităţi
    îmi spui scrutând cerul
    revărsat în Bega

    8 septembrie

    suntem singuri în aceste zile
    umbre scorojite uscate de soare
    goale pe dinăuntru
    lipsite de aer
    doar întuneric dens în seri fără oameni

    suntem iarăşi aici
    în acest pustiu ce creşte constant
    pe această plajă a deşertului proiectat
    de pe balconul clădirii
    teatrului de stat
    unde în scoici umplute cu apă
    în alte zile
    recuzitorii păstrau vii luminile
    prelinse din alte constelaţii

    acum însă nu e nimeni niciunde
    locul pare nepotrivit pentru a putea începe
    ceea ce trebuia să se sfârşească
    în aceste momente
    în care vedem că şi marginile
    din cauza oglindirilor
    par a se anula reciproc
    ivindu-se astfel alte posibilităţi

    chiar dacă suntem încă aici
    suntem singuri
    mult prea singuri spre a mai putea aminti
    de oricine altcineva

    9 septembrie

    ştim că-n Parcul Rozelor
    adevărate sunt doar câteva bănci
    toate celelalte sunt doar inventate
    arbori şi alei
    şi toţi cei aflaţi la fel de departe

    neatinşi de nimeni
    nici măcar de ploi distilând lumina
    în serile-n care nu ştim ce anume
    din ceea ce spunem
    aparţine prezentului
    şi ce supoziţii nu se vor îndeplini
    poate niciodată

    10 septembrie

    toate ni se par la fel de străine
    intangibile şi aproape lipsite de ceva ce
    privind meticulos
    ai putea presupune
    că e destul de concret

    aş spune atunci
    că e identic cu tot ce nu înţeleg
    şi că respectă întocmai
    formele stabilite

    dar cât timp nu se schimbă nimic
    nu stărui asupra amănuntelor
    ca şi cum distanţa
    dintre mine şi ceea ce văd
    ar rămâne mereu aceeaşi

    de fapt tot ce contează acum
    e doar lumina dintre noi
    scursă de foarte
    foarte departe
    ca din acel spaţiu în care tot ce dăinuie
    dacă n-ar fi văzut doar de noi
    nici n-ar fi perceput
    ca ceva deja existent

    tocmai astfel tălmăceşti
    de ce toate ni se par chiar atât de străine
    ca şi cum nu ar fi niciodată palpabile
    şi nici aranjate într-o succesiune oarecare
    ci mai degrabă lipsite de orice ordine
    fără îndoială definind neprevăzutul
    timpul destinului nostru comun
    toamna în Timişoara



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5