Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Jurnalistul  Dinicu  Braghină, susține: „PRESA, E  PRIMA  MEA  DRAGOSTE”

    Interviu realizat de Ioan VASIU, U.Z.P.R.
    Primit pentru publicare: 7 Mart. 2022
    Editor: Ion ISTRATE
    Copyright: ©2022 Ioan Vasiu, ©2022 Dinicu Braghină, ©2022 luceafarul.net
    © 2022 by Agata
    Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
    Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
    NB
    Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.


    Jurnalistul  Dinicu  Braghină, susține:
    „PRESA, E  PRIMA  MEA  DRAGOSTE”

    IOAN  VASIU: – Ești un nume cunoscut și apreciat în rândurile jurnaliștilor din partea de vest a țării și nu numai. Câți ani ai activat în presa profesionistă ?

    DINICU BRAGHINĂ: – Din anul 1970, când am început activitatea în presa profesionistă, în calitate de corespondent-colaborator, al  RTVR din Bihor, la Radio Cluj și TVR, la redacțiile pentru „Copii și tineret”, „Cultural” și la proaspăt înființata redacție „în limba maghiară”. După cum se știe, era o condiție sinecvanon să fiu membru de partid comunist. Altfel nu puteam fi salariat al Radioteleviziunii Române, chiar dacă eram pasionat, talentat, cu experiență, premiat la festivaluri.

    Abia după 1990 am putut fi angajatul RTVR, pentru că până atunci n-am fost membru PCR. În 1995, am susținut concurs pentru funcția de redactor în teritoriu, pentru județele Bihor și Satu Mare, la Radio Cluj, funcție pe care am ocupat-o până la pensionare, în 2020. Dacă însumez acești ani, rezultă 50, dintre care 25 de ani, angajat al posturilor publice RTVR și ROR. Alături de perioada de corespondent-colaborator, activitatea în presa profesionistă, prima mea dragoste, înseamnă o jumătate de secol.

    I.V.: – Unde și când s-a produs debutul tău, ca jurnalist ?

    D.B.: – Era în anul 1968. Dacă e să respect adevărul și să fiu exact cu mine însumi, am debutat încă din perioada gimnaziului, când eram în clasa a VI-a și am început să scriu la Ziarul „Crișana”. Acolo am publicat câteva materiale despre activitatea școlilor din municipiul Oradea, abordând diverse teme educative și sportive, între care i-am evidențiat pe câțiva sportivi juniori, câștigători ai locului întâi la concursurile școlare naționale. Unul dintre ei, Iosif Corodi mi-a amintit, după mai mulți ani, după ce a devenit profesor-metodist de sport la Direcția Județeană de Tineret și Sport Bihor, că l-am intervievat cu treizeci de ani în urmă. Sincer să fiu uitasem, dar el mi-a adus articolul publicat. A fost o mare bucurie pentru mine.

    Tot în 1968, împreună cu alți patru colegi de clasă, am format o echipă de pasionați elevi radiofoniști și în mare secret, am constituit, primul post de radio clandestin din zonă, denumit „Radio Tinerețea”, pe unde medii (1440 KHz), folosind un emițător al armatei, modificat, la generatorul de frecvențe. Am emis 4 luni, zilnic două emisiuni de câte două ore, prin care retransmiteam muzică rock, din emisiunile realizate de tânărul redactor Cornel Chiriac de la Europa Liberă, proaspăt emigrat în Germania de la Radio București. Erau lunile de vară, de vacanță, când ceea ce înregistram noaptea la o calitate foarte bună tehnic, mare mirare că nu era bruiat radioul Europa Liberă, noi retransmiteam dimineața și seara. Mergeam la ștrand cu un radio portativ, pe care ascultam emisia noastră, la o calitate tehnică excelentă. Așa am emis, fără să fim deranjați de securitate, între lunile aprilie-august, până când într-o seară am auzit peste transmisiunea noastră o voce necunoscută care ne-a cerut să terminăm joaca noastră. În toamna aceluiași an m-am înscris ca membru la Casa Pionierilor unde am înființat cineclubul cu care în iarnă am realizat primul meu reportaj filmat la sosirea lui Moș Gerilă în Gara Oradea. Era un eveniment unic, în premieră, pentru că regimul comunist a fost de acord să marcheze pe Moș Gerilă, nu pe Moș Crăciun, venind la copii. Atât de important a fost momentul respectiv că au venit circa 1000 de copii cu părinții lor, conducându-l pe moșu, pe tot parcursul drumului până în Orășelul Copiilor, cale de 4 km.

    Am publicat în continuare articole și fotoreportaje în revistele Liceelor nr.2 și Emanuil Gojdu, până în anul 1974, când am început stagiul militar, la Studioul Cinematografic al Armatei din București.

    I.V.: – Știu că ești fondatorul Filialei din Bihor a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Te rog să detaliezi acest aspect.

    D.B.: – Sunt înscris în UZPR din 1995 și pentru că am vrut să-i implic pe colegii mei în activități concrete, în 2008 am înființat filiala Bihor a UZPR, având 28 de membri. O jumătate de an mai târziu am obținut legal personalitatea juridică, prin hotărâre a instanței. Ca președinte, timp de opt ani, am organizat Club Z (întâlniri cu ziariștii de la toate publicațiile din județ, lansări de carte) și Club U, (întâlniri cu membrii celorlalte uniuni), în scopul cunoașterii reciproce a activității creatorilor bihoreni. Am căutat să-i apropii pe studenții și pe elevii de la jurnalism spre uniunea profesională în care se pot manifesta liber în viitoarea lor carieră. Am înființat on-line revista filialei „Floare de lotus”, unde toți cei care au talent și chemare spre jurnalism să poată publica cele mai valoroase materiale, urmărind ideea de experiență în domeniul presei.
    Filiala Bihor are site și blog pe adresa uzpbihor.ro unde oricine poate scrie orice-l frământă sau îl îndeamnă spre creația jurnalistică.
    Peste câteva zile vom desfășura Adunarea Generală de Alegeri, la care îmi voi depune candidatura de președinte, pentru un nou mandat de 4 ani.

    I.V.: – Activitatea  ta profesională s-a desfășurat cu precădere în audio-vizual. De ce ai ”ocolit” presa scrisă și ai preferat radioul ?

    D.B.:- N-am ocolit presa scrisă, timpul meu a fost limitat de atribuțiile funcționale. Am activat în domeniul audio-vizual pentru că este o latură a presei moderne, cu impact direct la consumatori, cu reacție rapidă și responsabilă la temele și subiectele pe care le lansam direct ascultătorilor. Cu alte cuvinte feetback-ul era direct, concluziile puteau fi aplicate imediat iar ascultătorii nedreptățiți de derapajele administrației puteau fi repuși în drepturile legale, în cel mai scurt timp. Realizam emisiuni și reportaje cu precădere directe, pentru că erau credibile ascultătorilor. Nu puteai să cosmetizezi conținutul lor.

    M-am implicat intens și ca vicelider de sindicat, la Radio România, în a apăra drepturile salariaților din SRR, călcate în picioare, culmea chiar de șefa acestei instituții publice, Maria Țoghină, care formal disemina legea și milita pentru respectarea ei. Am fost în greva foamei timp de 5 zile, după care Președinta – Director General, a fost obligată să acorde angajaților, drepturile salariale. Pentru mine a fost o mare satisfacție. Doamna Țoghină era făcută pe modelul Putin. Ceea ce ne spunea, nu era respectat. Spre norocul angajaților a fost schimbată la scurt timp, de Parlament. Au mai venit și alți șefi, mincinoși.

    I.V.: –  Pe lângă presă, ești un pasionat al filmului. Ce poți spune despre  această  ”latură” a  activității tale ?

    D.B.- Înainte de a activa în jurnalism, am realizat filme de amatori de scurt metraj, pe diverse teme: reportaj, documentar, ficțiune, turism. Activitatea cu filmul a depășit o jumătate de secol, fiind fondatorul Cineclubului „Pionierul” al Elevilor din Oradea, în 1968. Filmul „Pasiuni” a fost premiat în 1969, la Primul Festival Național al Cinecluburilor Elevilor de la Sibiu, unde președintele juriului a fost cunoscutul cineast Ion Popescu Gopo și vicepreședinte era regizorul Geo Saizescu. În perioada liceului am activat și la alte cinecluburi, cele ale seniorilor, „Viitorul” de la Clubul Constructorilor, „Dacia Felix” al Casei de Cultură a Sindicatelor, „Crisia” al Consiliului Județean Bihor, „Gaudeamus” al studenților. Sunt fondatorul a 10 cinecluburi în Bihor, premiat cu peste 50 de premii I, II,  III, la faza finală a festivalurilor de film din țara noastră (1969-1990).

    Între anii 1980-1987 am organizat Festivalul Național de Film, la Băile Felix, cu producții din sfera turismului, etnografiei și folclor, al cărui juriu era prezidat de cineastul Geo Saizescu. Totodată, între 1970-1990, am fost corespondent-colaborator al RTVR, realizând peste 10.000 de reportaje de actualități din Bihor.

    I.V.: – În decursul anilor ai obținut mai multe premii. Amintește cele mai importante.

    D.B.: – Pe lângă producțiile de scurt metraj: documentare, reportaje,științifice, anchete, ficțiune, animație, artistice, am avut o mare contribuție la realizarea filmelor educative și profesionale, de instruire a personalului protecției civile, pompierilor, de asistență și prevenire sanitară, asanare de muniție, ambulanță, intervenție la accidente miniere, rutiere, explozii, pirotehnice, militare, sportive, filme de diplomă ale studenților de la balneo-fizio-kineto-terapie, culturale. 

    Nu pot să amintesc despre toate premiile, dar îmi vin acum în minte premii obținute la București, Gura Humorului, Iași, Timișoara, Oțelul Roșu, Hunedoara, Satu Mare, Cluj Napoca, Arad, Baia Mare, Târgu Mureș, Sibiu, Felix, etc.

    I.V.: – Despre activitatea ta, în calitate de membru al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România, ce ne poți spune ?

    D.B.: –  După o activitate intensă pe care am avut-o în domeniul filmului, anul trecut am primit invitația să ader și la Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România, care mă onorează și mă implică în activitatea cu și despre filmul de artă, în rândul tinerilor creatori dar și seniorilor. În acest sens am trecut la fapte și în august 2021, ca o continuare a Festivalului de Film de Amatori de la Felix (1980-1987), cu contribuția Primăriei Sânmartin și a Societății de Turism Felix, am organizat Festivalul de Film Artistic Românesc de Patrimoniu. Cu proiecții în aer liber, pe perioada unei săptămâni, au fost vizionate zilnic, de publicul aflat în stațiune, câte un film artistic din Arhiva Națională de Film, puse la dispoziție de CNC și SARA. Cu câteva zile înainte am vernisat o mini-expoziție foto-documentară a primului cineast  amator de animație Zenobiu Domide, care a creat timp de 30 de ani, filme de animație de amatori din țara noastră. Domide, trecut în eternitate de două decenii și jumătate, a fost elev al lui Ion Popescu Gopo, un cineast prolific în filmulețe de animație. 

    I.V.: – Anul trecut ai organizat prima ediție a Festivalului Filmului Artistic Românesc de Patrimoniu. Va continua acest festival ?

    D.B.: — Festivalul de la Felix, de anul trecut, va fi organizat anual și va deveni tradițional în luna august, după marea sărbătoare creștină din data de 15. Intenționăm să-i invităm pe tinerii creatori ai filmelor de animație, studenți și elevi din țară și din străinătate. Dacă pandemia ne va permite, inițiem și un festival de filme de ultra-scurt metraj realizate cu telefonul mobil de cât mai mulți iubitori ai celei de-a șaptea arte. Urmăriți comunicările despre festival pe site-ul Primăriei Sânmartin.

    I.V.: – În această primăvară organizezi  vernisajul unei inedite și interesante expoziții, la Oradea. Despre ce este vorba ?

    D.B.: –  În ultima decadă a lunii mai, posibil între 23-31, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor, împreună cu specialiștii instituției și studenții Facultății de     Design a Universității Oradea, pregătesc vernisarea unei expoziții unicat în România, la Muzeul Cetății din Oradea, care cuprinde aparatură audio-vizuală care a lucrat practic la derularea unor activități educativ-culturale în Oradea. Ea marchează peste 110 ani de utilizare a aparaturii audio-vizuale (foto, diafilm, film cinematografic, radio și televiziune). Cel mai vechi aparat expus datează de peste un secol. Marchez cu această expoziție prima proiecție, cu filmele lui Lumiere la Oradea (1907), cu mult înainte de prima proiecție din Regatul României (1910).

    Cu acest prilej, pentru cei care pot veni la Oradea, adresez invitația de a vizita expoziția permanentă, începând cu sfârșitul lunii mai, zilnic între orele 8-18, în afara zilei de luni. 

    I.V.: – Am lăsat la urmă această întrebare. După părerea ta, mai putem spune acum că presa este a patra putere în stat ?

    D.B.: – Fără discuție că presa, oricare ar fi specificul ei modern, este și rămâne cea de-a patra putere în stat. Depinde de efectul deschis sau meschin, publicul crede afirmațiile presei, mult mai mult decât pe cele ale administrației sau politicienilor. 

                                        Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5