La Cernăuţi, românism sub stindardul lui Eminescu

Autor, Gruia Cojocaru

Sedus de romantismul florilor de tei, la mijloc de Cireşar, împreună cu ziaristul Gabriel Balaşa, am pornit spre o locaţie eminesciană încărcată de istorie, Cernăuţi, care a devenit pentru o zi capitala spiritualităţii românilor de pretutindeni. Înaintea Ipoteştiului, care l-a comemorat pe poetul naţional o zi mai târziu, pe 16 iunie, Cernăuţiul – axul cultural al Bucovinei de nord a Ucrainei – s-a înveşmântat pe 15 iunie 2011 în creaţia eminesiană, într-o acţiune de anvergură, iniţiată de liderii Societăţii pentru Cultură Românească ,,Mihai Eminescu”, ce a focalizat energiile elitei intelectualităţii româneşti şi ucrainene, dar şi a unor reprezentanţi ai Republicii Moldova şi ai României.

La 122 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului nepereche, totul în Cernăuţi avea să respire sub semnul astrului eminescian. Încă din dimineaţa zilei de 15 iunie, la Muzeul ,,Mihai Eminescu” – în cadrul căruia minoritatea românească din Ucraina sprijină reconstruirea Casei lui Aron Pumnul – ,,Fiii Arboroasei”, corul bisericii din Iordăneşti-Hliboca, au înălţat cântece de slavă Luceafărului Poeziei Româneşti, iar participanţii, într-o atmosferă solemnă, au depus coroane de flori la bustul poetului. După ce Elena Tărîţeanu, directorul Muzeului ,,Mihai Eminescu” a evocat personalitatea lui Mihai Eminescu, poetul Vasile Bîcu, preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească ,,Mihai Eminescu” din Cernăuţi, a revelat dorul de Eminescu, evidenţiind că, ,,în fiecare an, toţi cei care iubim cultura română venim la mijloc de iunie la Cernăuţi, pentru că Eminescu ne uneşte pe toţi.”

Următorul moment emoţionant s-a derulat în centrul oraşului, la strania statuie a lui Eminescu, realizată de sculptorul Dumitru Gorşcovschi, prezent la manifestări. Florile, sosite aici dintr-un ,,măcel’’ al candorii, ne-au amintit pentru o clipă că viaţa are un sens doar atunci când ne raportăm la entităţile spirituale desăvârşite şi la conştiinţele adevărate ale neamului; iar Eminescu, dincolo de valoarea sa ca literat, a fost o asemenea conştiinţă de vreme ce, documentele  demonstrează limpede că Poetul – perfect ancorat în realităţile timpului – n-a putut fi cumpărat/corupt de puternicii timpului, ceea ce l-a şi costat… dar alunec într-un spaţiu pe care nu acum vreau să-l dezvălui…

Nu-i pot însă ignora pe cei care – alături de Vasile Bîcu, omul care a dat consistenţă acţiunilor propriu-zise – au exprimat un gând la comemorarea poetului sau şi-au topit rostirea în coroane de flori: Mihai Gainiceru, viceguvernatorul Regiunii Cernăuţi, Vasile Tărîţeanu, membru al Academiei Române, poetul Arcadie Opaiţ, preşedintele Ligii Apărării Drepturilor Minorităţilor Naţionale din Ucraina, profesorul universitar Ilie Popescu, preşedintele Societăţii ,,Golgota”, Florin Pârvu, diplomat al Consulatului General al României la Cernăuţi, Nicolae Hauca şi Vasile Paladean de la Fotoclubul ,,Pozitiv” Cernăuţi, istoricul Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii ,,Arboroasa”, Nicolae Şapcă, vicepreşedintele Societăţii ,,Mihai Eminescu” Cernăuţi şi, de la aceeaşi societate, alţi membri marcanţi precum Gheorghe Ungureanu, Octavian Voronca şi Ilie Ioneţ; de asemenea, sunt de salutat evocările scriitorului Gheorghe Calamanciuc de la Bălţi şi, tot din Republica Moldova, ale profesorului universitar Aurelian Lavric, care l-au privit pe Eminescu ca pe supremul reper cultural al neamului românesc. Întru întregirea tabloului aş adăuga doza de expresivitate şi emoţie pe care, prin muzica lor, au adus-o Gheorghe Posteucă şi Adrian Costea, doi interpreţi de muzică folk despre care, cu siguranţă, vom mai auzi.

Românii, dacă ar fi să-l excludem pe diplomatul Florin Pârvu de la Consulatul General al României la Cernăuţi – nu s-au prea învrednicit să-l comemoreze, în Ţara de Sus a Moldovei, pe Eminescu, semn că problemele zilnice ne obturează accesul spre vârful piramidei trebuinţelor umane. Totuşi, prezenţa artiştilor fotografi orădeni Constantin Dancoglu şi Gheorghe Petrila, sosiţi la Cernăuţi, graţie invitaţiei inimoşilor reprezentanţi ai Fotoclubului ,,Pozitiv”, a dat un plus de consistenţă zilei, prin expoziţia ,,Sufletul satului românesc” – inspirată dintr-o serie de motive ale creaţiei eminesciene – într-un moment ce a coincis cu inaugurarea Salonului de literatură, artă şi muzică al Societăţii ,,Mihai Eminescu”. Tot într-o notă optimistă se înscrie gestul omagierii lui Eminescu de către Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani, care, prin ziaristul Gabriel Balaşa, a trimis la Cernăuţi o impresionantă coroană de flori şi ,,un gând de bine pentru toţi cei care iubesc opera eminesciană”.

Pe aceleaşi coordonate aş încadra şi donaţia de carte – de la volume aparţinând lui Slavici, Rebreanu şi Sadoveanu, la cele aparţinând lui Dumas ori Rabelais – pe care, în nume personal, am făcut-o bibliotecii societăţii menţionate, creând premisele realizării unui proiect, care, având la bază Şcoala ,,Constantin Tincu” Lişna-Suharău, vine să concentreze energiile instituţiilor educaţionale şi culturale ale judeţului Botoşani, scopul fiind acela de a facilita accesul fraţilor noştri din nord la spiritualitate, întru perpetuarea şi consolidarea românismului. Semnalele primite de la o serie de edituri sunt deja încurajatoare – salut în acest sens receptivitatea directorului revistei ,,Luceafărul’’ şi Editurii ,,Agata”, Ion Istrate, pentru deschiderea manifestată! –, putând fi un imbold pentru acţiuni similare, pe care le pot iniţia şi dezvolta toţi cei care mai ţin la spiritul românesc.

Şi totuşi, ceea ce am revelat cu privire la proiectele viitoare şi la modul în care elita minorităţii româneşti din Ucraina l-a comemorat pe poetul Mihai Eminescu reprezintă doar faţa lucioasă a lucrurilor. Mergând în Ucraina nu mi-am propus doar atât, ci m-a interesat şi cum trăiesc, ce simt, ce dureri mai mult sau mai puţin înăbuşite îi sfâşie pe românii din acest ţinut. Ai putea scrie romane întregi ascultându-i, pentru că au trăit şi văzut destule. Voi revela doar câteva aspecte, urmând să dezvolt perspectiva într-un articol viitor. Şi, deoarece m-am întreţinut ceasuri întregi cu oameni interesanţi, voi îngădui asupra unui cernăuţean veritabil, Ilie Popescu. Doctor în ştiinţe filologice, docent universitar, cu o carieră de 44 de ani la catedra de limbă şi literatură română a Universităţii ,,Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, Ilie Popescu – fondatorul Societăţii ,,Mihai Eminescu”, în al cărui prezidiu se află în prezent – te surprinde prin energia pozitivă şi căldura pe care o degajă. O simţi limpede atunci când evocă elementele esenţiale ale propriei existenţe. Născut pe 15 iulie 1939, aproape de debutul Războiului II Mondial, Ilie Popescu, a fost deportat, împreună cu mama şi cei şapte fraţi, în 25 august 1946, într-o zonă a Kazakstanului; apoi au fost aruncaţi în trei închisori. Motivul: tatăl său fusese condamnat prin împuşcare, deoarece la 1 aprilie 1941 a vrut să fugă în România…

În astfel de condiţii, era greu de presupus că viaţa-i va oferi o ascensiune, însă, prin muncă, inteligenţă şi consecvenţă, miracolul s-a produs. Nu voi insista pe detaliile ascensiunii. Precizez doar că, din cauza deportării, îşi începe şcoala cu doi ani mai târziu, după care şi-a îmbogăţit profesional şi spiritual destinul, dovadă fiind cele 19 cărţi, 350 lucrări ştiinţifice şi mai multe articole, recenzii, care i-au determinat pe cei de la Academia din Moscova să-l includă în lucrarea „Lingvişti iluştri ai lumii”. Astăzi, în calitate de preşedinte al Societăţii Publice ,,Golgota” a românilor din Regiunea Cernăuţi, îşi focalizează energiile spre victimile represiunilor regimului stalinist. Scopul ,,Golgotei” este, după cum însuşi a mărturisit, ,,ridicarea de monumente, stele comemorative, cruci în amintirea celor care au decedat în gulagurile comuniste, iar acest lucru l-am realizat în aproape toate satele”; de asemenea, prin demersurile sale, de la Administraţia Regională de Stat din Cernăuţi a obţinut o serie de înlesniri pentru supravieţuitorii stalinismului. Cu bucurie mi-a spus că ,,am primit anul acesta, pentru trei raioane, 10 mii de griveni” (10 grivne ~ 1 dolar)…

La întrebarea: ce v-aţi dori, domnule Ilie Popescu, de la statul român sau, poate, de la românii din Ţară, pentru care Bucovina de Nord mai înseamnă ceva?,  răspunsul a venit simplu: ,,să ne sprijine să publicăm, în volume aparte, amintirile celor care au supravieţuit regimului stalinist. Mi-ar plăcea să ştiu că sunt sprijinit să scot ediţia a II-a a cărţii mele ,,Drumul spre Golgota” şi că studiile pe care le-am intitulat ,,Particularităţile lexico-semantice şi frazeologice utilizate în publicaţiile supravieţuitorilor gulagului comunist”, respectiv ,,Indiciu bibliografic al publicaţiilor pe tema deportărilor în gulagul comunist” vor evada din manuscris.”

…Târziu, în noapte, după o agonizantă ,,şedere” în vamă, galopam nebuneşte înspre  Botoşani. Luna, pângărită de eclipsă, îmi şoptea că drumul pe care-l caut e anevoios!