Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

La Stâncești, pentru I. D. Marin

Preluat întocmai din formatul tipărit al revistei Luceafărul, Serie nouă, Anul I/IX, Nr. 1(101), mai 2017.
Editorial în deschiderea revistei semnat de Ion Istrate, directorul publicației.
Procesare și adaptare condițiilor online: Dorina Rodu, secretar al redacție rev. Luceafărul.
Drept de autor © 2009-2017 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate, protejate de lege!
Drept de autor ©2017 Ion Istrate. Toate drepturile rezervate, protejate de lege!

 

La Stâncești, pentru I. D. Marin

 

Seria nouă a revistei Luceafărul vine să corecteze lipsa de adecvare, o virusare  care și-a făcut loc, îndepărtându-ne de la declarația fondatoare din ianuarie 2009. Această serie nouă o dedicăm omagierii eminescologului I. D. Marin și, în acest fel, să accentuăm și să promovăm un spirit de respect față de adevăr în biografia și bibliografia poetului Mihai Eminescu.

I. D. Marin a dovedit o preocupare consecventă cu opinii ferme, documentate și, totodată, a fost un critic acerb a celor care nu erau suficienți de familiarizați cu anumite pârghii biografice ale lui Mihai Eminescu. Pledoaria sa pentru adevăr în  Biografia Eminescu, pentru un adevăr găsit și extras din documentele din arhivă, rămâne remarcabilă. Este un demers profesionist, o demonstrație ,,ca la carte” ce ține de data nașterii lui Mihai Eminescu, de locul nașterii lui Mihai Eminescu, de locurile pe unde a copilărit și a trecut, precum și de ,,anumite pățanii ale familiei Iurașcu”, care, sigur, au și ele trebuința și rostul lor într-o biografie amplă cum este biografia eminesciană. Acest început al meu, pentru un gest constructiv și corect, pentru adevăr, este susținut  de opinia regretatului istoric botoșănean, Ionel Bejenaru, într-un cuvânt rostit cu ocazia lansării cărții ,,La Ipotești, pentru Eminescu”, apărută la Editura Agata, 2005, și prezentată publicului, 2 febr. 2005, în Librăria ,,Horațiu Ioan Lașcu”, poet botoșănean, nepotul lui I. D. Marin.

Redau, în continuare, întocmai acest onorabil cuvânt și vrednic de luat în seamă: ,,I.D. Marin s-a angajat într-o dispută cu Augustin Z. N. Pop, un exemplu, sunt și altele, dar, totodată, sunt ca la noi, sunt anumiți cercetători care luând lucrurile, în ideea de a le ieși pasența și de a demonstra multiplele origini, și ipotetic măcar, a lui Mihai Eminescu, nu aveau cum să nu intre în polemică cu I. D. Marin. Și unul dintre aceștia este Ion Roșu. Sigur, mă rog , nu din spirit de solidaritate, ci din spiritul de a apăra un adevăr, un adevăr, pe care aici nu aveam cum să-l eludăm, aici în spațiul Botoșanilor, în spațiul Ipoteștilor. Sigur, că la rândul meu nu m-am dat de-o parte și să-l prind pe Ion Roșu cu fofârlica, cu anumite erori în volumul I din Legendă şi adevăr în biografia lui M. Eminescu: Originile. De altfel, istoricul bucureștean s-a simțit lezat de tratamentul, un tratament justificat, al unui ,,cercetător statornic, un cercetător de talie, cum era I. D. Marin. Ca urmare, din cele 5 volume promise de Ion Roșu a ieșit numai un singur volum. I. D. Marin are meritul că surprinde oameni care l-au abordat pe Eminescu, care au trecut pragul, pământul Ipoteștilor din diverse sfere, din diverse cazuri, cu diverse preocupări, fie că erau istorici literari propriu-ziși, fie că erau istorici propriu-ziși, fie că erau săteni de-acolo, din Ipotești și din împrejurimi, Cucorăni, Cervicești și așa mai departe, cu toții aveau să fie atrași în a-și spune opinia, în a-și spune cuvântul și drept urmare I. D. Marin a consemnat lucrul acesta privitor la Eminescu, la trecerile sale pe acolo, la memoria Eminescu, pe care o păstrau. În primul rând, cartea aceasta este plină de nume și de persoane, de personalități care într-un mod au venit în contact cu Eminescu și meleagurile natale. De altminteri, precedenta cartea, Eminescu la Ipotești, a onorat Colecția Eminesciană a Editurii Junimea, într-un mod deosebit, e o colecție lungă de titluri, și de titluri valoroase. Dacă este, și din acest punct de vedere chestiunea, o integrală eminesciană, ce s-a scris despre Eminescu, cum s-a scris, din ce punct a fost abordat și așa mai departe, dar toate puse cap la cap dau o integrală Eminescu frumoasă și o colecție de referință, din acest punct de vedere. Aș mai spune că, I. D. Marin a avut, cu talentul, cu buna gândire și buna intenție, a avut acea posibilitate să recepteze, să perceapă spațiul Eminescu privit și din punct de vedere muzeistic. La epoca aceea era o chestiune, dacă vreți, și uzuală, și trebuitoare. Au scris și alții, și Perpessicius, și Ciopraga și alte nume prin Revista Muzeelor și alte publicații, abordând eventuala configurație a unui Așezământ Mihai Eminescu, aici, la Ipotești. Sigur că a consemnat și I. D. Marin punctele lor de vedere, se recunoștea în profunzime, dar, la rândul Domniei sale, a avut punctul său de vedere, un punct de vedere pe care îl regăsim în paginile cărții, un punct de vedere, de care ar trebui să se țină seama, inclusiv, în construcția așezământului, și astăzi în picioare, acolo la Ipotești, inclusiv, dacă vreți, și în tatonările axiologice realizate acolo, (de altminteri, I. D. Marin era și un foarte bun axiolog și cu preocupări ce țin, dacă vreți, de ceea ce s-a întâmplat la cetățile geto-dacice de la Stâncești, bine cunoscute de cei ce se apropie într-o măsură, din ce în ce mai sporită de opera și de biografia eminesciană. Sigur, de la dispariția din viață a lui I. D. Marin, Bibliografia Eminescu s-a îmbogățit mult, noi contribuții au fost și au văzut lumina tiparului, dar ea, așa, cu posibilități poate mai reduse dat fiind faptul depărtările de marele centre academice, de institutele de cercetare, de universități, de centrele culturale mari ale țării, ziariștii, la Stâncești, fiind mai greu să se apropie, și dacă o făceau, o făceau mai puțin ritmic, frecvent, și așa, aceste lucrări, precum aceasta pe care o lansăm astăzi, în această împrejurare, și precedenta se constituie ca o contribuție demnă de toată aprecierea la cunoașterea operei și biografiei poetului Mihai Eminescu. Sunt și unele ipoteze îndrăznețe, și lucruri ce țin de proiect, unele au văzut materializarea, altele nu au văzut materializarea, dar important este să știi, să le prefigurezi și să ai harul acesta de vizionar, să nu adopți o pasivitate față de ceea ce înseamnă Eminescu și spațiul Botoșanilor, locurile sale natale, Eminescu și problematica de familie, Eminescu și epigonii, și modul cum a fost receptat de posteritate. Toate acestea nu le-a scăpat de sub observație I. D. Marin și ca urmare avem onoarea, avem plăcerea și felicităm pe cei ce sunt vlăstari ai acestei familii pentru efortul depus, ca și meritele ce se cuvin adresate și recunoscute și Editurii Agata, care a făcut să apară lucrarea, a văzut lumina tiparului, și sigur, să fim convinși că avem în fața noastră o carte bună, o carte necesară totodată și… mă rezum la atât.” .

Citare:
1.BEJENARU, I.: Cuvânt spus la lansarea cărții La Ipotești, pentru Eminescu, autor I.D.Marin; Librăria Horațiu Ioan Lașcu, Centrul Istoric, Botoșani, 2 febr.2005;
2.ISTRATE, I.: La Stâncești, pentru I. D. Marin, rev.Luceafărul –serie nouă.nr.1(101).febr.2017

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5