Emil Cioriciu s-a născut la 3 noiembrie 1935, în satul Cârja din comuna cu același nume, plasa Manolache Kostache Epureanu, județul Tutova [astăzi, în orașul Murgeni, județul Vaslui], unde a trăit toată viața și a murit la 16 aprilie 2021, fiind înmormântat în cimitirul local. Despre familia boierilor Donca, alături de care sătenii au trăit în bună înțelegere până la instaurarea regimului comunist, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 27 august 2012, la domiciliul său din sat.

• – Cum vă numiți?
• – Cioriciu Emil.
• – L-ați cunoscut pe boierul satului?
• – Sigur că da.
• – Cum îl chema?
• – Ghiță [Gheorghe] Donca.
• – Dar pe părinții lui?
• – Lazăr și Natalia Donca.
• – Câți copii au avut ei?
• – 16, dintre care au supraviețuit trei fete (Caliopia, Zoea și Natalia) și șase băieți (Lazăr, Miron, Nicolae, Toader [Teodor], Costică [Constantin] și Ghiță).
• – Cine a făcut conacul și în ce perioadă?
• – Casa părintească (sediul „piscicolei” din timpul comuniștilor) a fost ridicată de Lazăr Donca, înainte de 1900, iar cele ale lui Toader (prima) și Ghiță (a doua) – de ei, între cele două războaie mondiale.
• – Câtă moșie au avut?
• – Câteva sute de hectare de pământ arabil, la deal, înspre baltă și la Fălciu, balta de aici, până la Prut, și cea de la Fălciu – Donceasca îi spunea; au mai avut o moară, mai la vale, și un vapor.
• – Ce cultivau?
• – Grâu, porumb, orz, ovăz, floarea soarelui, lucernă și trifoi.
• – Animale au crescut?
• – Aveau multe – 2.000 de oi, 100 de vaci și boi, pe care le duceau ciobanii și văcarii la baltă chiar prin dreptul casei noastre.
• – Cu ce se deplasau?
• – Aveau o mașină, cu care mergeau în fiecare săptămână la București; mai aveau o trăsură cu niște iepe bune și o șaretă cu care se duceau pe câmp și prin sat.
• – Ați fost în preajma lor?
• – Da; împreună cu vizitiul, duceam mâncare cu o căruță trasă de măgari oamenilor care lucrau la ogor. Mama a fost bucătăreasă și femeie de casă la ei, iar tata – pescar și un fel de brigadier la pește pentru ei.
• – Cum arătau pe atunci conacul și curtea boierească?
• – Casa avea un singur nivel și vreo 12 camere; în curte, erau două ghețării și un beci mare, cu două brațe laterale, zidit din cărămidă, în care intrau de la vale și mergeau pe dedesubt până la deal. Peste drum, erau hambarele pentru cereale și grajdurile în care țineau animalele; mai aveau casa îngrijitorilor la bourie, cum îi spuneam noi. În curte, erau meri, peri, zarzări, straturi de trandafiri și, printre ele, alei cimentuite cu mozaicuri din piatră. Totul era împrejmuit cu un gard sprijinit pe un fel de dulapi 4/4 [cm], iar intrarea se făcea pe o poartă mare. N-aveau fântână; aduceau apă cu sacaua – un butoi mare tras de cal.
• – Au făcut politică?
• – Ghiță n-a făcut, dar Toader era cu liberalii și a fost omorât la Murgeni [pe atunci, comună în plasa Manolache Kostache Epureanu, județul Tutova; astăzi, oraș în județul Vaslui] la alegerile din 17 iulie 1932, într-o duminică; el a luat pistolul de la omul lui de încredere – Radu Frățilă, așa-i zicea – ca să-l bage în buzunar și s-a dovedit că l-a împușcat șeful organizației locale a țărăniștilor, Angheluță. După ce l-au îngropat, în prima noapte au venit la mormântul lui niște țărăniști care au încercat să-l scoată afară și să-l arunce, dar n-au apucat, pentru că s-a făcut dimineață.
• – Ce s-a întâmplat la venirea comuniștilor?
• – Dintre ei, rămăsese numai Ghiță și comuniștii i-au luat tot; milițienii i-au înconjurat casa, iar el a stat câteva zile la noi, că eram vecini, după care a plecat la București, unde au murit și el [în a doua jumătate a anilor ’60], și nevasta lui [Lelia], și fata lor, Lorica [Laura]; acolo, au și fost înmormântați. În urma lui, au intrat sătenii și au luat ce au apucat – mese, scaune, dulapuri, cereale, animale… Tot ce a avut în gospodărie a dispărut; când a văzut că e „la liber”, lumea s-a dus și-a luat: „Hai să furăm, că acu-i la disperare!” Ultima oară, el mai avea numai vreo sută de oi, pentru că, odată, le duseseră pe toate înspre baltă, unde avea 50 de hectare de pământ; când a venit iarna, au pornit să le aducă la saivane, dar gheața s-a crăpat și oile s-au înecat.
• – Există în sat morminte ale familiei?
• – Aici, sunt înmormântați părinții, Lazăr și Natalia, împreună cu băieții lor, Toader și Miron. Costică a fost omorât la Gănești [pe atunci, sat în plasa Horincea, judeţul Covurlui; astăzi, sat în comuna Cavadinești, județul Galați], unde a și fost înmormântat. Era cu tata, îmbrăcați civil, într-o tranșee și el a ridicat capul, iar rușii l-au mitraliat; tata a rămas adăpostit, a scăpat și s-a întors acasă.
• – Ce fel de oameni au fost boierii în relațiile cu sătenii?
• – S-au purtat foarte omenește. Nu bruscau pe nimeni și-i ajutau pe toți; dacă-i murea unuia un bou, îi dădeau altul și omul le lucra pe parcurs; când nu aveau ce mânca, sătenii cereau un sac de păpușoi, iar Ghiță le spunea: „Hai, măi, vino și ia-ți un sac, doi, dar să vii și tu când o fi de treabă!” Și munceau când era nevoie. Părinții lui au ajutat cu bani școala și biserica, au făcut clopotnița, cu tot cu clopot, și monumentul eroilor – dădeau bani, pentru că erau avuți.
• – Există urmași în viață?
• – Fiica lui Ghiță, Lorica, a avut un băiat, care e în Costa Rica; îl cheamă Răducu [Radu] și e inginer agronom. În ’65, am fost la dânșii, la București; Lorica era divorțată și băiatul rămăsese la ea, care avea grijă de toți – trăia și tatăl, și mama ei.
• – Ce destinații ulterioare a avut conacul?
• – După ce l-au confiscat comuniștii, a fost sediul I.A.S.-ului. Mai încoace, l-a cumpărat cineva din Bârlad, care a încercat să-l vândă, dar nu s-a împăcat la preț și a rămas tot el proprietar; și acum, e de vânzare, dar nu-l ia nimeni.
• – Niciun urmaș nu a revendicat fosta proprietate?
• – Numai băiatul din străinătate putea să-l recupereze, dar n-a venit.
• – Ce a mai rămas din conac și din fosta curte boierească?
• – Nu mai sunt decât casa și un hambar de peste drum; beciul, ghețăriile și grajdurile s-au stricat, iar pomii au fost tăiați.
• – Ce amintire au lăsat boierii în urma lor?
• – Sătenii își amintesc cu drag de ei, pentru că i-au ajutat la nevoie, au trăit bine împreună și s-au înțeles de fiecare dată; au fost oameni din popor.

Florin Bălănescu