Soţii Natalia şi Lazăr Donca s-au născut în Cârja de Sus, partea nordică şi vatra satului Cârja, plasa Manolache Kostache Epureanu, judeţul Tutova (astăzi, în orașul Murgeni, județul Vaslui). Boieri ai satului, au deţinut mai multe imobile şi terenuri agricole, rămânând în memoria locală ca modele de iniţiativă, implicare, generozitate şi omenie. Au avut 16 copii, toţi veniţi pe lume în Cârja de Sus, dintre care şapte au murit prematur, supravieţuindu-le trei fiice şi şase fii; dintre aceștia din urmă, Teodor, născut la 28 februarie 1893, a avut un sfârșit tragic.

Iată cum s-au petrecut faptele. După o campanie electorală agresivă, presărată cu violențe între liberali și țărăniști, a venit și ziua de duminică, 17 iulie 1932, destinată alegerilor parlamentare pentru Adunarea Deputaților. În dimineața aceea frumoasă de vară, pe drumul lung de zece kilometri de la Cârja spre Murgeni, târg unde era amenajată secția de votare, se îndreptau mai bine de 200 de săteni conduși de Teodor Donca, activist liberal, căruia localnicii îi spuneau „conul Toader”. El mergea în fruntea lor călare pe un superb cal roib, renumit și cunoscut până și de copiii țăranilor, iar, în urma lui, doi boi frumoși, cu batiste legate de coarne, trăgeau un car pe care se afla un butoi cu vin. Cu o cană mare, vinul era scos din poloboc și turnat în două căni mai mici, ce treceau din mână în mână pe la toți însoțitorii, care le înălțau deasupra capetelor, urându-i boierului succes în alegeri; la rândul lui, fără a întoarce capul și a privi înapoi, el ridica mâna cu cravașa în sus în semn de răspuns.

După ceva mai mult de o oră de mers, convoiul a fost oprit la podul peste râul Elan, lângă Murgeni, de către jandarmii trimiși de țărăniști, care se aflau la guvernare și organizaseră alegerile. Cei mai devotați susținători ai boierului au înaintat până au simțit în piept vârfurile baionetelor de la puști, dar s-au retras la semnalul acestuia. A urmat o scurtă cuvântare a sa, în care le-a spus să pătrundă în târg în grupuri mai mici, prin mai multe locuri – unii pe podul pe care se afla linia ferată, iar alții prin apa ce nu trecea de genunchi. Așa au și făcut. La scurtă vreme, țăranii s-au reunit în apropierea școlii în care se afla secția de votare; aici, boierul a mai ținut o cuvântare, iar consătenii săi i-au răspuns cu aplauze și mâini ridicate, unii dintre ei agitând câte un par pe care îl rupseseră din gardurile viilor întâlnite pe drum.

Deodată, din spatele școlii a apărut un grup de jandarmi avându-l în frunte pe învățătorul localnic Angheluță, care era unul dintre liderii țărăniști din Murgeni. Jandarmii s-au aliniat în formație de tragere, în timp ce el a făcut câțiva pași în întâmpinarea cârjenilor, somându-i să depună armele. Sătenii au aruncat bâtele, iar boierul, aflat în fața lor, a întors capul înapoi, strigându-l pe Radu, omul lui de încredere, pentru a-i preda pistolul său. Pe când acesta își făcea loc prin mulțime ca să ajungă la Teodor Donca, s-a auzit o detunătură. Învățătorul ținea un revolver în mână, iar boierul a căzut cu fața în sus, din gât prelingându-i-se un șiroi de sânge care a ajuns până pe cizme. Cei mai mulți dintre martori au declarat că Angheluță a tras, însă a existat și ipoteza că, în timp ce boierul a scos pistolul de la piept, arma i s-a descărcat în gât și glontele i-a ieșit prin ceafă. Donca a murit pe loc, iar consătenii lui au rămas înmărmuriți. După câteva zeci de secunde de uluială, ei au început să facă pași înapoi, în vreme ce jandarmii, la comanda învățătorului, au lăsat puștile în pământ. În ziua aceea, niciun cârjean nu a mai votat; câțiva dintre ei au așezat trupul neînsuflețit al boierului în car, întinzându-l pe un braț de iarbă.

După-amiază, pe drumul de la Murgeni spre Cârja, doi boi frumoși, cu panglici de doliu în coarne, trăgeau un car în urma căruia pășea un superb cal roib înșeuat, dar fără stăpân. La intrarea în sat, tot convoiul striga: „Toader Donca, împușcat! Angheluță, arestat!” Întreaga comunitate locală s-a adunat, în hohote de plâns, în urma carului și, apoi, l-a jelit la conac și pe ultimul drum; boierul nu avusese decât 39 de ani.

A fost înmormântat cu durere mare în cimitirul din Cârja de Sus, dar, în noaptea care a urmat, adversarii politici l-au dezgropat și descălțat, apoi au început să-i sfârtece trupul în bucăți. Nu au apucat să-și ducă sacrilegiul până la capăt, pentru că, la mijirea zorilor, apariția câtorva localnici i-a silit s-o rupă la fugă. Nimeni nu a fost prins.

Ani la rând după aceea, sătenii intonau un cântec de jale care conținea versurile:

Plâng și Cârja, și Rânzeștii [sat învecinat],
Toader Donca putrezește…

Florin Bălănescu