Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Mai vârstnicii nu doar citesc, ci și comentează cărțile…

Primit pentru pub licare: 05 april.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 05 april.2015

Mai vârstnicii nu doar citesc, ci și comentează cărțile…

               – Opinii în controversă la Barometrul INCFC 2014 –

Că vârstnicii, alături de mai tinerii, citesc în număr din ce în ce mai mare am spus-o ori de câteori am avut ocazia, am susținut acest lucru și la întîlnirea cu cititorii organizată la 22 noiembrie 2014 de Primăria Municipiului Bârlad și Biblioteca Municipală ”Stroe S. Belloescu”, la Centrul “Mihai Eminescu”, dezbatere pe tema Operă pro și contra: “Cine și de ce publică (Ion N. Oprea) opinii literare în volume cu teme stabile?”

A fost o discuție cu cititorii despre cărțile noastre –antologiepe o temă dată, bătrânețea, prietenia, singurătatea, dragostea, dorul de-acasă, viața…viață -realizate cu participarea unor condeie, tineri și vârstnici, indiferent de vârstă și profesie, din întreaga țară, reuniți în exprimare sub denumirea Cenaclul literar de la distanță. Se înțelege, mulți fără a ne fi văzut față în față, doar comunicând, cu mult peste o sută, plus rudele, prieteniilor, cunoscuții, alți cititori…

“…Am observat,domnule Ion N. Oprea, cum ați spus, diversitatea autorilor ca vârstă și profesie… este bine? Nu deprofesionalizăm cartea și cititorul? Cum filtrați textele astfel încât să nu fie copiate de pe net?”, mi-a pus întrebarea domnișoara Geta Modiga, moderatoarea acțiunii, coordonatoarea Centrului “Mihai Eminescu”, redactor coordonator al revistei “Arheu”, susținută de Primăria și Consiliul Local Bârlad.

Întrebare la care, cu respectul datorat asistenței dar și a celor pe care îi reprezentam, suta, sutele, de autori care semnează textele și cititorii noștri, am detaliat: “Diversitatea colaboratorilor – ca vârstă și profesie nu a depins de noi, nu a fost o condiție sine qua non, noi am apelat la prieteni și prietenii prietenilor, majoritatea pensionari, să-și spună părerea într-o problemă de interes și am primit răspunsuri câte într-o lucrare enciclopedică. Ne-am convins că diversitatea prezintă anumite semnificații și interesează în măsura în care se realizează coeziunea opiniilor cu referire la tema dată. Desigur, prețios la vârstnici este aportul experiențelor de viață, iar la mai tineri lirismul care le înnobilează preaplinul sufletesc dar descoperim și persoane deja consacrate harului scriitoricesc. Cât despre deprofesionalizare este regretabil pentru mine chiar și ca simplă întrebare, pentru că deprofesionalizarea este periculoasă. Ea înseamnă ineficiență, lipsă de integritate, incompetență, cenușiu în suflet, creier și pe hîrtie. Despre așa ceva se poate discuta în cazul unei părți a presei devenite comerciale și care omite funcția educativă, influența determinantă asupra cititorului. Se poate vorbi despre descalificare și în cazul unui absolvent de facultate care neavând loc de muncă spală mașini sau pleacă înstrăinătate, dar, suntem optimiști, și acela citește, scrie dacă are chemare.

Toți colaboratorii noștri activează în cadrul Cenaclului din plăcere, se bucură sufletește de orice carte nouă și nu au veleități pentru “titluri” sau alte  avantaje. În acest sens toți știm că există și limite, nu le-am numit dezavantaje pentru că nimeni nu are învedere un beneficiu mercantil. Avem în vedere doar bucuria de a neferici ochii și mintea cu cărțile noastre, acestea au constituit scopul primordial al tuturor cenacliștilor cu care am început. Căvor fi apărut și altfel de personae, care gândesc altfel, cu certitudine… se vor autoelimina…”

“…În carte la noi, le-am răspuns celor prezenți repetând ceea ce susținuse către același auditoriu, domnulPetruș Andrei, poet, membru al USR, “poezia sau proza scurtă este primită cu bucuie și cu respectul cuvenit”: “în cele două volume (“Darulvieții: Dragostea”și“Dorul de-acasă”) ale lui Ion N. Oprea se află mai multă tandrețe, duioșie, delicatețe, farmec, poezie, frumos artistic și dragoste decât în cărțulia “De ce iubim femeile” a aspirantului la Premiul Nobel, MirceaCărtărescu”.

Și continuam: „…scriu oameni de diferite vârste și profesii, profesori,medici, ingineri, economiști, preoți și militari, de la ofițerul de poliție la generalul de armată, ajunși profesori universitari, conducători de doctorate sau de reviste ostășești, de la elev la ambasador. De la fetița care a înlocuit ghiozdanul de școală primară cu mapa pentru liceu, până la doamna Adriana Andreiaș-Micu, de 95 de ani, asistată social la Schitul Darvari. Diversitatea vârstei dar și a profesiunilor asigură calitatea actului cultural, la care aspiră fiecare. Când a scris prima dată la noi doamna doctorTeona Scopos din Iași, publicase până atunci în câteva reviste din țară, iar acum, cu sfaturile noastre, are scrise și difuzate două volume de versuri consistente, iar doamna profesoară Silvia-Lucia Podeanu, din Novaci-Gorj, are realizate patru volume și declară oricui că noi am încurajat-o, noi i-am dat „aripi să zboare”, dupăce a ieșit la pensie. Nu mai vorbesc de venerabilul meu prieten, etnograful și muzeograful Ioan Grămadă care, la 70 de ani, de la o carte pe an,cât edita, în 2014 a realizat două de poezie și proză, iar alt prieten, MirceaPopescu, dintr-un pictor mereu premiat în domeniu, scrie acum carte de carte texte literare pentru antologii, cu mai mulți autori, la distanță.

Benefic este și faptul că toate cărțile cu proză scurtă și poezie create în cadrul cenaclului nostru sunt lecturate și în străinătate cu certitudine. Când vin copiii acasă de la studii sau rude plecate la muncă, la specializare sau prieteni și se reîntorc… au întotdeauna în bagaje și un dar de suflet, cartea noastră. Primim adesea vești, impresii scrise cu drag și cu nostalgie despre cuvintele citite și recitite de câteva ori. Și sunt citite cu interes nu numai de ei, ci și de vecinii lor de acolo, de colegi și prietenii lor din multe țări străine”…

Și argumentam citînd o scrisoare semnată de Doina și Radu împreună cu copiii lor din Canada, cu impresii despre „Dorul de-acasă”, primită de la doamna A.D. și citită de ei, mulțumindu-i: „că existați și că ne luminați viața cu înțelepciunea cuvintelor dumneavoastră și ale prietenilor dumneavoastră cu care ați scris o asemenea carte”, infirmând sondajul din 2014 al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) din Ministerul Culturii Romîn care susține că „Românii nu sunt consumatori de cultură”, că „oamenii cu vărste de 65 de ani și peste (27%) nu au citit niciodată”, că” 79,2% dintre români nu au mers în anul respectiv la bibliotecă pentru a citi”…

Despre manifestarea culturală de la Bârlad am editat o carte: „Gânduri în labirint” de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iași, 259 de pagini, pe care am expediat-o tuturor membrilor Cenaclului. Iată ce-mi scria recent Adriana Andeiaș-Micu, asistată social la Căminul Schitul Darvari din București, care pe 31 martie 2015, și-a aniversat, spre bucuria noastră și acenacliștilor, venerabila vîrstă de 96 ani, confirmînd controversa sondajului INCFC , dar și părerea despre tonusul intelectual al celor vârstnici: „Dragă INO, așa îmi spun cei apropiați, nu te obosesc, îți doresc numai sănătate, să poți continua frumusețea cărților tale, cu dragoste față de cititori.

Ești de o mare omenie,replica ce-ai dat-o colegii tale la pagina 59 din cartea primită, privind vârsta și profesia, are o mare calitate, pe de o parte reflectă încrederea ce o ai în tine și colaboratori, iar pe de alta destăinuie bucuria sau propria amărăciune a scriitorului. Nici eu nu cred că i-a dat cuiva prin minte să copieze de pe net. Omul când scrie găndește la viața lui, a noastră, a țării, și raportează totul la personajele sale. Că nu poate scrie cu cuvinte alese, fiecare are gîndirea și bagajele lui. În tot cazul, nu mulți autori știu și reușesc să-și apropie cititorii, cartea care-am citit-o o face. Este o mare reușită de autor, să fie clar și deschis. Personal mă plec la asemenea reușite. Mă plec cu tot respectul pentru că mulți ca mne nu am avut posibilitatea să ne exprimăm, pe mulți nu i-au ajutat sănătatea, alții au fost poate obstrucționați,mijloace au fost destule, dar toate nemulumirile celor ce scriu se topesc în ceea ce devine în final mulțumirea cititorului.

Am spus și o repet, marele nostru Marin Predași-a petrecut viața scriind și în mijlocul celor vârstnici, făcând din scris pofesia sa și pe netnu cred să fi copiat, a avut în toate capul său… Eu i-am cititcărțile și mă mândesc că la anii pe care îi am, pot discuta nu de pe netcu medici, nu mai spun cu avocații și alți mari literați deși studii înalte nu am, dar am iubirea și respectul pentru ce este cartea nu numai de literatură. În viață, mulți mi-au mulțumit că au avut de învățat din cele ce le-am spus, iar căsnicia mi-am dus-o lângă soțul meu inginer-economist, cu ofuncție de director general care el însuși a fost cel maimândru de mine. Sunt și eu mândră de voi cenacliștii, vă pețuiesc, respect și iubesc mult truda că citim împreună”…

Mărturie care ne onorează. Ne onorează dar pentru și mai deplină veridicitate apelăm și la un alt  segment al repodenților, tot   din categoria celor blamați în sondajul INCFC, la ceea ce îi răspunde eminescologul, profesorul Theodor Codreanu în Lohanul-Huși (martie 2015, p.141) lui Raia Rogac, interesată să afle la cei 70 de ani ai intervievatului ce se întâmplă și în „Cuibul său familial”: „am citit enorm”, „fie am cheltuit o bună parte din leafă pe cărți”, „fac donații la Biblioteca Municipală „Mihai Ralea” din Huși”, „mă pot lăuda că sunt un scriitor productiv,cu peste patruzeci de cărți publicate”, „mă pot considera (și) un mare norocos, avînd o soție exemplară, cu simț pragmatic”, „ea însăși o creatoarede talent, cu vocația cercetării”. Am recunoscut-o, bineînțeles, pe profesoara Lina Codreanu, și domnia sa, la vârsta înțelepciunii, o creatoare de ceea ce se scrie și se citește cu interes, și la Bibliografia critică a lucrărilor soțului său, dar și ca referent științific pentru literatură la ce se publică în revista devenită magazin cultural-științific care este Lohanul-Huși, cu zeci și sute-sute de colaboratori și cititori trimestrial, de toate vârstele.

Susțineri și exemplificări, nu doar singulare!

Ion N. Oprea

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5