Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MARIN IFRIM: DIN ISTORIA TEATRULUI GEORGE CIPRIAN. „Arhivarul Chirică”, egalul lui Mircea Diaconu în persoană!

Primit pentru publicare: 16 dec.2015
Autor, Marin IFRIM
Publicat: 16 dec.2015

DIN  ISTORIA  TEATRULUI  GEORGE  CIPRIAN

„Arhivarul Chirică”, egalul lui Mircea Diaconu în persoană!

Dintre zecile de actori consacraţi, care au evoluat, în cele 20 de stagiuni ale Teatrului „George Ciprian”, cel mai determinat, în rol sau în afara acestuia, adică pe scenă şi dincolo de scenă, mi s-a părut a fi Mircea Diaconu. Ca actor, m-a impresionat – „în direct, pe viu”-, încă de la inaugurarea Teatrului respectiv, în anul 1996, cu piesa „Omul cu mârţoaga”, cea mai jucată piesă a precursorului absurdului, George Ciprian. Mircea Diaconu a interpretat fără cusur rolul Arhivarului, un rol pe care, în urmă cu mulţi ani, îl interpretase şi Grigore Vasiliu-Birlic. La repetiţii, Mircea Diaconu avea inteligenţa şi subtilitatea artistului cu o experienţă fabuloasă în teatru şi în film, de fiecare dată făcând în aşa fel încât ceilalţi colegi să nu aibă impresia că sunt mai puţin importanţi decât el, chiar dacă, toţi, cel puţin în aparenţă, îi (re)cunoşteau incontestabila carieră artistică. Am înţeles repede că maestrul Diaconu e „băiat de la ţară”, cum se spune, fără nicio urmă de nuanţă peiorativă, şi că, pentru el, hărnicia, onestitatea şi tenacitatea sunt calităţi native. Ca să nu mai spun că, oricum aş fi privit lucrurile, nu puteam trece cu vederea faptul că, încă de mic copil, eram familiarizat cu chipul şi evoluţia actorului, pe care-l văzusem, de zeci şi zeci de ori, la început în filme şi pe micul ecran apoi direct pe scenă. Sub figura aparent banală, şi, totuşi, extrem de expresivă, am descoperit un om şi un actor cu o combustie vulcanică, un vulcan controlat de nişte mecanisme interioare la care nu au acces nici vulcanologii de profesie. Concret, după nici trei reprezentaţii ale „Omului cu mârţoaga”, am avut certitudinea că, lângă noi, trăieşte şi munceşte unul dintre cei mai mari actori români de la Toma Caragiu, Octavian Cotescu şi Radu Beligan încoace. Am avut timp să-l cunosc bine. De multe ori ne vorbea, aproape liric, despre casa sa de vacanţă, o casă ţărănească situată undeva în zona în care s-a născut, dacă nu cumva chiar în localitatea natală, sau, parcă, undeva pe lângă Bucureşti.  Pe actorii adevăraţi îi poţi recunoaşte după ochi, aşa cum samsarii recunosc caii de rasă după dantură şi după glezne. Mircea Diaconu avea acea privire de laser, specifică minţilor care pot privi prin lucruri şi prin oameni. Până să  intre efectiv  în politică, ne vorbea cu oarecare admiraţie pragmatică despre Emil Constantinescu, cel care, în 1996, a câştigat alegerile prezidenţiale. Mai târziu, Mircea Diaconu a intrat în politică. I-am dezavuat gestul şi l-am criticat în presă. Am exagerat. La ultimele alegeri a câştigat, de o manieră categorică, un fotoliu de europarlamentar. A fost ajutat şi de o maşină de propagandă mass-media profesionistă, dar, în principiu, meritul e numai şi numai al său. Practic, şi-a pus cariera în joc şi, cred eu, a reuşit. Într-o zi, Paul Ioachim mi-a oferit o carte de povestiri de Mircea Diaconu. O carte scrisă cu aceeaşi dexteritate cu care acesta îşi etala personajele pe scenă, talentul autorului fiind similar cu cel al lui Ştefan Agopian, un prozator aflat în vervă maximă prin anii 80.  La marele actor m-a impresionat instinctul artistic, modul în care îşi aborda personajele, felul sublim în care le trata ca pe nişte fiinţe reale, oferind spectatorilor uluitoare scene de umanism. Spre deosebire de alţi actori de succes, Mircea Diaconu evita cu pedanterie histrionismul, preferând să-şi domine rolul, de la caz la caz,  în limitele unui mesaj onest, conform „fişei postului” personajului pe care-l interpreta. Nu cred că a existat vreodată vreun interpret mai bun, al  Arhivarului din „Omul cu mârţoaga”, decît Mircea Diaconu. Chiar şi atunci când, conform mărturiilor lui George Ciprian, „piesa s-a jucat  trei ani în şir cu casa închisă”. Regizorul piesei montate la Buzău a fost regretatul Tudor Mărăscu. Presupun că, acesta, împreună cu directorul Paul Ioachim, au avut un cuvânt de spus în privinţa distribuirii lui Mircea Diaconu în rolul arhivarului Chirică. O alegere genială! Un actor pe măsură, capabil să exprime toate nuanţele subtextuale posibile. În timpul unui spectacol, într-o scurtă pauză, încercând să-i ajut pe maşinişti, am luat un ciocan şi un cui pentru a fixa în perete o lampă de gaz, din cea obişnuită, folosită odinioară la ţară. O lampă care chiar era aprinsă în timpul spectacolului. Sala fiind plină, am încercat să lovesc cuiul cu grijă şi cât mai rar, ca nu cumva să audă spectatorii de dincolo de cortină. M-am pomenit că „vântul” îmi smulge ciocanul din mână, cu cui, cu tot. Era Mircea Diaconu. Mi-a subtilizat cele două obiecte şi, precum un tâmplar profesionist, a fixat cuiul în perete, după care l-a lovit o singură dată, cu o precizie de lunetist! Atunci m-am convins că marele actor spunea adevărul când afirma că îşi construise casa de vacanţă cu propriile sale mâini. Ecce homo! Reverenţele mele!

                                                                                                               

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5