Primit pentru publicare: 03 ian.2015.
Autor: Dan Prodan, redactor la Rev. Luceafărul.

Publicat: 03 ian. 2015.

MEISTER FRANTZ SCHMIDT,

CĂLĂU „CREDINCIOS” ÎN FRANCONIA (1573 – 1618)

O recentă şi incitantă apariţie editorială propune o temă de meditaţie cu vechime milenară (în cazul acestei contribuţii istoriografice, cu vechime multi – seculară). Mă refer la lucrarea medievistului – modernistului nord – american Joel F. Harrington, Călăul credincios. Viaţă şi moarte, onoare şi dezonoare în tumultuosul secol al XVI – lea, Editura RAO, Bucureşti, 2014, 320 p. Cu titlul uşor incomplet faţă de temă şi de structura internă a cărţii, contribuţia lui Joel F. Harrington are la bază: Jurnalul personal, profesional, al Meister – lui Frantz Schmidt, călăul oficial, cu „normă întreagă”, al oraşului liber german franconian Nürnberg, între anii 1578 – 1618; Cererea de reabilitare oficială a sa şi a familiei sale, adresată împăratului german Ferdinand II (1618 – 1637), redactată în aprilie – mai 1624 şi înaintată destinatarului imperial în luna următoare; diploma imperială din august 1624, prin care cezarul semnatar a afirmat şi a restabilit „statutul onorabil” al Meister – lui Frantz Schmidt în Nürnberg; diverse alte izvoare istorice tematice din arhivele din Nürnberg şi din alte oraşe învecinate, din secolele XVI – XVII.

Joel F. Harrington a reconstituit o perioadă din istoria Nürnberg – ului (a doua jumătate a secolului XVI – prima jumătate a secolului XVII) şi a instituţiei călăului oficial al marelui oraş medieval francon, trecută pe plan secund ca funcţie urbană cu importanţă minoră, pe de o parte, încadrată în tabuuri şi stereotipuri, pe de altă parte. Autorul a pătruns în lumea intimă a călăului profesionist, atât ca persoană, cât şi ca angajat al Primăriei oraşului, a explicat coordonatele tehnice ale acestei meserii detestate de contemporanii gâdelui, dar atât de necesară ca finalitate sângeroasă, brutală, letală, a actului medieval de justiţie, la începutul epocii moderne timpurii (1500 – 1800), specifice Europei apusene. Pentru comparaţie, statele medievale româneşti erau cu cel puţin un secol în urma Occidentului european, referitor la nivelul general al dezvoltării sistemice societare.

Autorul a explicat, în paralel, mecanismele justiţiei, disciplinării judiciare şi ale aplicării pedepsei în secolele XVI – XVII în jurisdicţia administrativă – penală a Nürnberg – ului, oraş liber medieval, paradigmatic, din Imperiul German, conglomerat supra – statal convenţional alcătuit din aprox. 360 entităţi statale, teritorial mai mici sau mai mari, importante sau satelite politic etc. Călăul, executantul hotărârilor definitive ale judecătorilor municipali, a fost prezent până în secolul XX, ca un sumbru torţionar impur, care aplica impasibil, ca o brută cu muşchi, dar fără creier şi inimă, pedepsele fizice stabilite de magistraţi: biciuire sau flagelare cu nuiele de mesteacăn; tăiere de organe; decapitare; spânzurare; înecare; ardere pe rug; zdrobire cu roata.

Problematica cărţii este analizată pe două paliere: viaţa şi activitatea profesională a Meister – lui Frantz Schmidt – călăul oficial, „cu normă întreagă”, al Nürnberg – ului; activitatea juridică, penală, a judecătorilor oraşului, pentru prevenirea, anchetarea, judecarea şi pedepsirea faptelor penale săvârşite de nürnberger – i sau de trecători / locuitori ocazionali, în oraş şi / sau în împrejurimi. Evident, cele două paliere sunt intersectate între ele, unul neputând exista fără celălalt. Structura internă a cărţii conţine cinci capitole, tot atâtea etape / trepte fundamentale în evoluţia profesională a gâdelui Meister Frantz Schmidt (1. Ucenicul, pp. 27 – 72; 2. Calfa, pp. 73 – 123; 3. Maestrul, pp. 124 – 174; 4. Înţeleptul, pp. 175 – 226; 5. Tămăduitorul, pp. 227 – 270), precedate de Prefaţa autorului (pp. 11 – 26) şi de Hărţi ale oraşului medieval Nürnberg şi ale împrejurimilor (pp. 6 – 9), succedate de un Epilog concluziv (pp. 271 – 282), Note (pp. 283 – 310), Mulţumiri (pp. 311 – 314), Sursa ilustraţiilor (p. 315).

„Cartea, a precizat Joel F. Harrington, e compusă din două poveşti întreţesute. Prima este cea a lui Frantz Schmidt, bărbatul. Începând cu naşterea sa într-o familie de călău, în 1554, îl urmărim (… până la) Realizările ultimilor săi ani, (care) sunt redate într-un ton dulce – amărui, de dezamăgire şi tragedie personală, dar îndârjirea cu care încearcă să-şi recupereze onoarea rămâne în sine un subiect de mirare şi chiar de admiraţie. (…) La baza acestei cărţi stă şi o altă poveste, o reflecţie asupra naturii umane şi a progresului social” – (p. 22). Tatăl lui Frantz, Meister Heinrich Schmidt, a fost călăul orăşelului Hof din NE Bavariei, apoi al Bambergului din Franconia, împotriva voinţei sale, devenind fortuit membrul unei tagme socio – profesionale necesare penal, dar stigmatizate în comunitate. „Din evul mediu, a explicat autorul, călăii profesionişti au fost ponegriţi de toată lumea, ca fiind ucigaşi cu sânge rece şi, prin urmare, au fost excluşi mereu din rândurile persoanelor onorabile. Cei mai mulţi dintre ei erau obligaţi să trăiască în afara zidurilor oraşului sau în vecinătatea unui loc deja discreditat din interiorul oraşului, de obicei abatorul sau leprozeria. Privarea de drepturi legale era la fel de serioasă: călăii şi rudele lor nu puteau avea cetăţenie, nu puteau fi primiţi într-o breaslă şi nici să deţină vreo funcţie publică, nu puteau sluji ca protector al legii sau martor într-un proces şi nici nu puteau scrie un testament valabil. (…) În majoritatea oraşelor, spânzurătorului – cum era mai degrabă cunoscut – îi era interzis să intre în biserică. Dorinţa vreunui gâde de a-i fi botezat copilul sau ca vreo rudă pe moarte să primească ultima binecuvântare depindea de cât de dispus era preotul local, uneori de loc milos, să păşească într-o locuinţă „necurată”. Le era deasemenea interzis să folosească băile publice, cârciumile sau alte clădiri publice şi era practic nemaiauzit ca un călău să intre în casa vreunui om respectabil” – (pp. 40 – 41). Dar au existat şi excepţii! Foarte puţine, este adevărat. Meister Frantz Schmidt a fost una dintre ele! Una emblematică! Şi din acest punct de vedere, cartea despre călăul din Nürnberg este un veritabil „studiu de caz”!

Tânărul Frantz Schmidt şi-a făcut ucenicia pe lângă tatăl său, acumulând cunoştinţele teoretice şi abilităţile practice necesare practicării individuale a meseriei de călău public. În 1573, la 19 ani, tânărul Frantz a devenit maestru călău, cu atestat profesional public (Meisterbrief), după prima sa execuţie publică reuşită prin spânzurare. A urmat o nouă treaptă pe scara profesională, cea de călău – calfă. Meister Frantz Schmidt a devenit călău oficial al oraşelor franconiene Bamberg (1573 – 1578) şi Nürnberg (1578 – 1618). În cele două oraşe medievale, el a aplicat pedepsele stabilite de judecători, conform legilor: Bambergische Halsgerichtsordnung, abreviat: Bambergensis, din 1507; Constitutio Criminalis Carolina, abreviat: Carolina, din 1532. Prin contractul de angajare a lui Meister Frantz Schmidt la Primăria Nürnberg – ului, semnat la începutul lunii mai 1578, tânărul călău s-a angajat „să fiu cinstit, obedient şi respectuos cu stăpânii mei îndurători, în fiecare zi a vieţii mele şi să slujesc nevoilor acestora şi să-i protejez de rău, cu toată iscusinţa mea. (…) Niciodată să nu slujesc pe altcineva din afara acestui oraş, indiferent unde, fără permisiunea Onorabilului Consiliu, stăpânii mei acordându-mi în schimb, cu milostenie, trei florini săptămânali şi o primă de Anul Nou de şase florini (…), până când, din cauza vârstei sau a altei boli sau neputinţe, nu-mi voi mai putea îndeplini atribuţiile” – (p. 168). Anual, Frantz câştiga 162 de florini sau guldeni (monede de aur), situându-se între venitul unui învăţător (50 de florini) şi câştigul unui jurist municipal (300 – 400 de florini). La această simbrie garantată se adăugau câştigurile din intervenţiile medicale asupra unor pacienţi răniţi, care sumă putea egala sau chiar depăşi venitul de la Primărie. Aşadar, peste 320 de florini anual. O adevărată mică avere pentru un renegat, dar „credincios” şi indispensabil angajat al Primăriei!

„Fişa postului” Meister – ului Frantz Schmidt impunea două cerinţe profesionale fundamentale: anchetarea acuzatului şi pedepsirea acestuia, conform Legii Carolina şi a hotărârilor judecătorilor. Anchetarea cuprindea metode non – violente (dialogul interogator, confruntarea cu martori, prezentarea instrumentelor de tortură, metoda catafalcului etc.), dar şi violente (scoaterea unghiilor, şuruburi pentru degete, şuruburi pentru picioare, făclii la subsuoară, înecarea simulată, „scara” / „grilajul” – tamburul ghimpat, „cununa” / „coroana”, „piatra” / „strappado” etc.). În funcţie de gravitatea faptei comise de infractor şi de hotărârea judecătorilor, călăul aplica următoarele pedepse: biciuirea publică cu nuiele de mesteacăn; alungarea din oraş şi exilarea (surghiunirea) pentru diferite termene sau pe viaţă; scoaterea unui ochi / ochilor şi alungarea din Nürnberg; tăierea urechii / mâinii drepte; smulgerea cărnii cu cleştele înroşit în foc; execuţia capitală publică prin: înecare, decapitare, spânzurare, tragere pe roată, arderea pe rug, ruperea în bucăţi cu patru cai puternici.

Drama păcatului şi a mântuirii, regizată cu multă atenţie şi responsabilitate, cu scop preventiv, punitiv, de impresionare a opiniei publice, cuprindea trei acte: cuvântul condamnatului şi pronunţarea hotăririi judecătoreşti; procesiunea vinovatului, a paznicilor şi a călăilor către locul execuţiei, însoţiţi de sute, uneori de mii de nürnberger – i „spectatori”; execuţia propriu-zisă şi expunerea cadavrului / a părţilor sale la locul supliciului, ad memorandum. Infracţiunile pentru care s-au aplicat pedepsele enumerate anterior erau diverse: trădare; furt; jaf; falsificare; încălcarea relaţiilor stăpân – servitor; înşelătorie; prostituţie; incendiere; agresiuni violente împotriva bătrânilor şi bolnavilor; crimă conjugală; adulter; bigamie; sodomie; blasfemie; paricid; regicid; pruncucidere etc.

La finalităţile justiţiei şi penalităţii medievale / premoderne urbane germane din Bamberg şi Nürnberg, s-a mai adăugat una: răzbunarea victimelor nevinovate. Din acest punct de vedere, însemnările din Jurnalul său dovedesc „(…) că Frantz Schmidt era nu numai un călău harnic, ci şi unul pasionat. Revolta lui cu privire la atrocităţile comise de jefuitori şi incendiatori pare autentică, iar angajamentul lui de a restabili ordinea socială este sincer, nu duşmănos sau calculat. Empatia lui pentru victime, în special cele jefuite de toate posesiunile lor lumeşti, este frecventă şi exprimată într-un mod convingător. Altfel spus, în loc să-şi reprime sau să-şi nege emoţiile, Meister Frantz a ales mai degrabă să le canalizeze, oferindu-le victimelor singura alinare pe care le-o putea acorda – răzbunare legală” – (p. 159), a considerat Joel F. Harrington.

Pe plan personal – profesional, Frantz Schmidt, devenit maestru în meseria sa, recunoscut atât de superiorii săi, cât şi de locuitorii Nürnberg – ului, a continuat acţiunile de consolidare a personalităţii şi reputaţiei sale printre orăşenii burgului de pe râul Pegnitz, care-l priveau, încă, cu suspiciune şi prudenţă. Astfel, în iulie 1593, Meister Frantz Schmidt a solicitat oficial şi a obţinut, de la Consiliul Orăşenesc, calitatea de Cetăţean al Nürnberg – ului, „din moment ce şi-a îndeplinit până în acest moment funcţia ireproşabil” – (pp. 173 – 174), au argumentat consilierii şi magistraţii urbei. „Era o realizare remarcabilă pentru fiul unui călău, a conchis autorul cărţii, dar în ochii lui Meister Frantz, era încă departe de ţelul suprem” – (p. 174).

Realizat profesional şi personal, devenit un Înţelept al meseriei sale, călăul auto – didact Meister Frantz Schmidt a realizat, în consemnările din Jurnalul său, analize psihologice ale caracterelor condamnaţilor din Bamberg şi Nürnberg (1573 – 1618) şi tipologii / motivaţii ale faptelor penale / crimelor: accidentale; premeditate; predispoziţie genetică; motivare materială – socială; din răutate; din răzbunare; din „pasiune”; din gelozie; boli mintale; (auto)excludere socială etc. Infractori condamnaţi pentru faptele lor, „Aceşti bărbaţi (şi femei – completare DP) îşi făcuseră toţi alegerile, pare să spună Frantz, iar soarta lor de mai târziu se conforma, aşadar, propriilor opţiuni. Fiecare persoană era sortită păcatului; să caute sau să acorde mila era, în schimb, o alegere”- (p. 226), a conchis autorul, sintetizând atitudinea şi concepţia pre – modernă despre justiţie, penalitate, comportament social ale călăului „cu conştiinţă” din Nürnberg.

Cunoştinţele de anatomie practică şi abilităţile meseriei de meister călău i-au permis lui Frantz Schmidt să practice, în timpul liber, şi activităţi de tămăduitor: chirurg – asistent sau chirurg – felcer, adică de îndreptare – reaşezare a oaselor rupte, sutură de răni / vase de sânge, amputări etc., pentru care primea sume frumuşele, completându-i câştigurile lunare. În paralel, urmărea să-şi consolideze statutul de cetăţean respectabil al Nürnberg – ului, în perspectiva obţinerii certificatului de onorabilitate de la conducătorii oraşului liber şi chiar de la împăratul german. Sexagenar şi bolnav, Meister Frantz Schmidt şi-a încheiat cariera de călău al oraşului de pe râul Pegnitz în vara anului 1618, aspect consemnat succint în ultima notă a Jurnalului său: „Pe 4 iulie (1618) m-am îmbolnîvit şi de Ziua Sfântului Laurenţiu (18 august 1618) am renunţat la activitatea mea, după ce am menţinut şi exercitat funcţia timp de 40 de ani” – (p. 259).

După pensionare, Meister Frantz Schmidt a continuat eforturile pentru redobândirea onorabilităţii familiei sale. O recomandare oficială în acest sens, de la Consiliul Orăşenesc Nürnberg, a fost ataşată cererii din mai 1624 a fostului călău adresată împăratului Ferdinand II, prin care petentul a solicitat „umil” redarea onoarei numelui Schmidt şi îndepărtarea stigmatului marginalizării şi impurităţii profesionale – sociale. Diploma imperială din august 1624, pentru Meister Frantz Schmidt şi familia sa, a decretat: „pe baza folositoarei petiţii adresate nouă de mult – stimatul primar şi consiliu al oraşului Nürnberg, dezonoarea moştenită de Frantz Schmidt, care îl opreşte pe el şi pe moştenitorii săi de la a fi consideraţi integri sau care le aduce alte limitări, este astfel, prin puterea şi clemenţa imperială, abrogată şi eliminată, iar statutul său onorabil printre ceilalţi oameni respectabili este afirmat şi restabilit” – (p. 265). Astfel, „El (Meister Frantz Schmidt) şi-a atins misiunea: dezonoarea tatălui său s-a transformat în onoarea fiilor lui. Nu avea să le transmită mai departe sabia călăului, ci bisturiul medicului” – (p. 266), a conchis Joel F. Harrington.

Meister Frantz Schmidt şi-a petrecut ultimii zece ani din viaţă în onorabilitate şi respect cetăţenesc (kunstreich) la Nürnberg, murind vineri, 13 martie 1634, la 80 de ani. Autorul a sintetizat astfel viaţa şi activitatea fostului călău şi vindecător: „El a fost îngropat a doua zi după moarte, în locul de veci al familiei din cimitirul Sfântul Rochus, pe care îl achiţionase cu o jumătate de secol mai devreme. A fost înmormântat alături de Maria lui, de mult timp decedată, şi cei patru copii morţi. Cel mai important, el a fost numit în toate însemnările oficiale „Onorabilul Frantz Schmidt, Doctor, în Obere Wöhrd(strasse)”, fără nici o referinţă la josnica lui profesie care i-a asigurat, după 45 de ani, acest statut. Visul aparent imposibil care i-a însufleţiţ viaţa era, în sfârşit, o realitate săpată pe piatra lui de mormânt, pentru ca întreaga posteritate să o vadă” – (p. 270).

Un epilog, un mesaj al acestui studiu de caz? Pentru cititorii şi cetăţenii începutului de secol XXI, este studiul şi prezentarea unei meserii ciudate, respingătoare şi inutile astăzi, când pedeapsa cu moartea a fost abolită în foarte multe ţări ale lumii, mai mult sau mai puţin „civilizate”. O adevărată reuşită istoriografică despre o temă (încă!) sensibilă a istoriei medievale şi pre – moderne, scrisă clar şi convingător pentru cei care au avut timpul şi curiozitatea să o citească. Un „studiu de caz” ce ar trebui să-i inspire şi pe istoricii români să abordeze un subiect ignorat sau amintit tangenţial, al propriei noastre istorii medievale şi moderne. Dar „În ochii contemporanilor săi, a precizat Joel F. Harrington, Meister Frantz şi-a îndeplinit datoria de a asigura cetăţenilor Nürnberg – ului un sentiment de ordine şi justiţie. Prin propriile puteri, şi-a ţinut promisiunea faţă de tatăl şi copiii lui, chiar şi faţă de sine însuşi, în ciuda obstacolelor ce păreau a fi de neînvins, ajutat de credinţa religioasă şi de succesul său extraordinar în adevărata lui vocaţie de tămăduitor, pe care singur şi-o mărturisise. (…) Putem spune cu certitudine că a fost o viaţă cu totul dedicată unui singur ţel. Probabil că într-o lume crudă şi schimbătoare există speranţe să găseşti un om care să-şi sfideze propria soartă, depăşind ostilităţi generale şi răzbătând, pur şi simplu, în ciuda tuturor tragediilor personale. Meister Frantz gândea cu siguranţă astfel. Iar acesta este, suntem de acord cu el, un gest de integritate demn de rememorat” – (p. 282). Bilanţul a 45 de ani slujire a dreptăţii şi legalităţii, de aplicare a hotărârilor judecătoreşti? 394 de execuţii capitale, în diverse forme; câteva sute de sentinţe fizice ne – letale. La această „contabilitate negativă”, se adaugă 15.000 de vindecări ale unor afecţiuni „externe” mai mult sau mai puţin grave. Raportul este 1:15 în favoarea „faptelor bune”, care au salvat vieţi. Evident, şi alte consideraţii pot fi formulate pe seama acestor statistici. Îi invit pe cititori la reflecţii pe marginea acestor cifre…

Monografia despre Meister Frantz Schmidt trebuie completată cu o ediţie critică a documentelor fundamentale din viaţa şi activitatea profesională a călăului din Nürnberg, contribuţie promisă de Joel F. Harrington. Pe de altă parte, hârtia cărţii este de calitate inferioară, iar hărţile şi reproducerile imaginilor sunt doar alb – negru, deşi unele sunt color în original. Notele sunt grupate, incomod, la sfârşitul cărţii, iar un Glosar cu termeni specifici şi un Index antroponimic, toponimic, hidronimic etc. lipsesc din structura contribuţiei, deşi prezenţa lor era necesară cititorilor specialişti sau interesaţi de subiect.

În concluzie, o contribuţie ştiinţifică reuşită, paradigmatică, bine primită în lumea nord – americană şi occidentală, cu cronici excelente, care mai sparge un tabu şi multe prejudecăţi, care trebuie să invite la un studiu despre călăul în lumea feudală – modernă românească. Doresc succes cărţii şi în orizontul istoriografic românesc!