Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Membrii Cenaclului literar la distanță. Luca Bejenariu: Versuri „în libertate”

BEJENARIU,LUCAPrimit pentru publicare: 04 mai 2016
Autor: Prof. Luca BEJENARIU, Rădăuți-Suceava

 

 

 

Membrii Cenaclului literar la distanță despre « Fragilitate » de Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iași, 2016 – Prof. Luca Bejenariu, Rădăuți-Suceava

Versuri „în libertate”

 

Nu suntem noi în măsură să facem aprecieri privitoare la volumul de versuri „Fragilitate. Cuvinte pe verticală” de Ion N. Oprea, apărut în 2016 la Editura PIM Iaşi. Dar dacă am citit cartea,  consemnez  următoarele: Volumul cuprinde mai multe secvenţe, părţi, precum „O, ce poezie!”, „Bătrâneţe”, „Cronică”, „Fragilitate”; „Ţăranii mei”, „Filosofice”, ş. a.

În versurile sale întâlnim teme majore ale zilelor noastre, ale realităţilor actuale. În ipostaza de poet, I. N. Oprea, în „Cuvinte pe verticală” discută atitudinea contemporanilor incapabili să aprecieze adevăratele valori, evidenţiind faptul că puţini sunt cei dintre noi, deschişi la minte şi cu suflet mare, care promovează adevărul, valoarea, cinstea şi iubirea de pământul natal. Neam de dac liber „ce n-a cunoscut colonizarea”, dezbate această temă, ca altădată B. P. Haşdeu care se întreba retoric „Pierit-au dacii?” Cu vibraţia de suflet de poet adevărat, condamnă activităţile diverse ale guvernanţilor şi instanţelor judecătoreşti care, în cârdăşie cu organele locale, zonale, au vândut tot ce se putea, au distrus ceea ce se realizase, au retrocedat fraudulos bogăţiile ţării, iar în prezent fac eforturi pentru înstrăinarea pământului strămoşesc care adăposteşte osemintele înaintaşilor căzuţi pentru apărarea lui în veacuri. Deşi „casa părintească nu se vinde”, guvernanţii zilelor noastre au vândut „independenţa Patriei” pentru care au luptat şi răzeşii şi boierii de odinioară.

Numai credinţa şi limba şi folclorul (nu cel de ocazie şi comercial ce se zămisleşte azi) le vom păstra ca odoare sfinte.

Secvenţa „Bătrânii” se deschide cu un poem în proză „Aminteşte-ţi mereu” în care autorul aduce elogii Mamei sale şi tuturor mamelor sfătuindu-ne să le iubim cât le avem căci „Timpul nu iartă niciodată…. şi nici nu se poate întoarce”.

În alte versuri e urmărit destinul bătrânilor de-a lungul epocilor, dar şi umilinţa de după 1989, când „sunt ai nimănui, / batjocoriţi şi şubreziţi de foame / de frig şi de boli / despărţiţi de feciori, / de nepoţi / mai toţi plecaţi” spre a găsi de lucru la străini. Şi asta după ce guvernanţii au distrus ceea ce era construit. Rămaşi fără sprijin se descurcă şi ei cum pot, uitaţi de copiii pe care i-au crescut mari şi acum au servicii în diverse ministere, şi-s bogaţi şi-au uitat să mai vină pe la bătrâni! Nici familia de odinioară nu mai e familie astăzi. Munca, cinstea, unitatea, modestia, smerenia, respectul, faima familiei, gospodăriile satelor erau tot atâtea motive de „statornică râvnă”, pentru toţi ai locului.

În vremea noastră nici scrisorile nu mai pleacă şi nici nu vin, nu mai sunt „un IMN închinat căsniciei”, nu pot fi decât material pentru „mari cărţi de istorie / considerabilă… / şi pentru neamul nostru / memorabilă”.

Altă secvenţă ne spune despre viaţă că este „ciclică” şi că noi „tot ne reciclăm şi în fapt noi regresăm!”, că „nefericiţi sunt cei drepţi”, că e bine să existe dileme şi că „deşteptăciunea” este „dilemă a vieţii” şi e bine s-o avem. Alte poezii cuprind grave întrebări legate de existenţa noastră trecătoare, autorul izolându-se într-un spaţiu casnic, cu florile trase în interior, cu singurătatea-i grea, într-o vreme bulversată, fără anotimpuri, cugetând la ideea că am ajuns să distrugem până şi mediul înconjurător, că suntem în duşmănie cu natura în timp ce alte neamuri o protejează.

Nu mai „o nevorbitoare” din preajmă îi risipeşte, prin prezenţa ei, teama şi-i dă încrederea că „şi mâine este o zi”, el, pensionarul, adică autorul este martor şi participant, la învârtirea cheii Istoriei” care merge înapoi în ultimul timp, căci „tehnocraţii nu promovează oameni de valoare”, că „cei valoroşi s-au înstrăinat”, „că s-au săturat cu minciuna / şmecheria / şi hoţia”. Singură „cheia progresului” e „cheia interesului ţării”, care se bazează pe „adevăr şi dreptate”, şi nu pe „lipsa de verticalitate a comentatorilor de la televiziune. Secvenţa „Cronică” ne poartă pe uliţele satului natal, spunându-ne despre obiceiurile de înmormântare, despre casa părintească, despre copilărie şi munca de pe câmp, din gospodărie, despre învăţătura mamei, credinţe, datini, despre învăţătura şcolii satului, despre vânzătorii ambulanţi de păcură, despre vrednicia satului de odinioară şi despre faptul că plugarii „de pe vremea lui tata” şi-au uitat meseria şi astăzi „consumă tărie din ajutorul social” luat de la primărie „ca să iasă la vot”. Şi revine cu motivul singurătăţii şi al preţuirii cuplurilor în vârstă şi cu nepreţuirea celor rămaşi singuri, tot în vârstă, care mai sunt buni „de plătitul impozitelor şi taxelor” doar. „Intime”-le sunt poezii de evocare, ale unor momente de gingăşie, trecute, amintiri ale dragostei dintâi, ale părerilor de rău, ale vizitelor făcute în oraşul Crucilor cu flori şi lacrimi „proaspete în jale”, ale zămislirii vieţii firave şi jucăuşe şi, am spune, mai presus de toate „munca dură cu huzură”, creator fiind de literatură. „Frigilitate” este cartea nimicniciei noastre, a efemerității omului pe pământ. Deşi îşi imaginează că e puternic şi statornic nu e decât „fum de crematorii”, fragil mai ceva „decât porumbeii, / după ce pleacă primul…”, e cartea filosofiei vieţii şi a morţii: holocaustul, morţii de la Clubul colectiv, dispariţia câtorva cenaclişti şi în special a Adrianei Andreiaş-Micu de la Căminul de bătrâni de la „Schitul Darvari” precum şi ruga celor rămaşi dincoace la trecerea celor dragi dincolo, în cântecul clopotelor şi a rugăciunilor bisericii.

În „Modernitate” ne avertizează că familia de azi nu mai are reguli, norme, principii, relaţiile se bazează pe minciună, – „ale bărbaţilor sunt mai şubrede”, ale „femeilor mai elaborate”; idei, păreri despre iubire care e o „iluzie, o înşelătorie”; că „iubirea  nu moare / ea devine tot mai trecătoare”, şi că tinerii, de astăzi „îmbătaţi de modernitate; / rămân în perechi de azi pe mâine”.

Ajunge şi la concluzia că singurătatea este un fenomen social, „benefic uneori, este universul regăsirii de sine, şi că nimeni niciodată nu este singur ci cu Dumnezeu. Autorul revine la universul rustic, al copilăriei în secvenţa „Ţăranii mei”, în care înaintaşii săi munceau, în toate anotimpurile, treburi specifice, iar când se îmbolnăveau se tratau acasă „cu frecţii cu ţuică şi hrean” şi, mai nou, se internau în spitale lipsite de medicamentele necesare tratamentului.

În viziunea poetului satul a suferit schimbări mari; la Priponeşti nu mai este curăţenia de demult, multe gospodării sunt pustii, bătrânii au plecat, pământurile rămase au devenit pârloagă, nu se mai aude „cocoşul cântând”, „câinele lătrând”, „vaca mugind”, sunt tot mai dese înmormântările. Bunica nu mai e, toamnele au trecut, sărbătorile de iarnă nu mai sunt trăite ca în copilărie iar întoarcerele în sat devin vise ale acesteia.

În „Nichitisme” se fac trimiteri spre Nichita Danilov, suntem martori ai unor mari nenorociri, „progresul incredibil” este dezumanizare, robotizare şi „îndepărtarea omului de Viaţă”, „totul aduce boală şi moarte”, planificată e „împuţinarea populaţiei” prin terorism şi războaie moderne, imagini de sfârşit de lume.

În ultima secvenţă a volumului se fac reflecţii privitoare la natură, om, viaţă, familie, muncă, prietenie, timp, destin şi doar „cuvintele sunt tot ce avem”.

L-am cunoscut pe Ion. N. Oprea ca jurnalist, cercetător neobosit în arhive, istoric al presei româneşti, istoric şi critic literar, mentor al Cenaclului, editor, iar astăzi îl vedem în ipostaza de poet, precizând că această calitate, din modestie, dar şi din preţuire a poeziei, nu şi-a atribuit-o niciodată.

Cartea despre care scriem este o situare a autorului pe un plan înălţător, după o trudă deosebit de anevoioasă cu vocabulele, materializată în atâtea volume editate. Volumul „Fragilitate. Cuvinte pe verticală” sugerează că totul este relativ, nimic nu-i solid şi trainic, vremea curge şi macină şi ne macină, noi, trăind cu speranţe, ne acceptăm, cu înţelegere destinul.

E un joc cu ce avem mai ieftin şi mai la îndemână, cuvintele pe care autorul le ordonează „pe verticală”, fără a spune că scrie poezie. E un volum profund original, de o bogăţie ideatică rar întâlnită, cu teme de o mare actualitate, expuse într-o manieră proprie, rezultând o poezie ce nu se poate încadra în canoanele impuse de-a lungul evoluţiei acestei arte.

Şi cu ritm şi fără, şi cu rimă şi fără rimă, şi romantic şi modern volumul este de un realism dur, cu aspecte de cultură, sociale şi politice dar şi cu accente ironice pe alocuri.

Poeme lungi, scurte, cu vers alb, scurte, cu vers alb, cu vers liber, inegale, cu strofe, fără strofe, volumul este rezultatul lucrăturii cu verbele care uneori alintă, dojenesc, preţuiesc, dau viaţă sau ucid.

Proverbele, locuri comune, ziceri, maxime, sintagme uzuale se convertesc în „cuvinte pe verticală” sugestive, plastice, dacă nu clasice, poeme largi înţesate cu meditaţii despre „marea trecere”, despre rolul şi rostul trăitorului pe acest tărâm. Versurile acestea adunate în volum, fără a fi încorsetate, sunt expresia dorinţei de libertate a exprimării sugerând şi prin felul cum sunt aşezate pe verticală.

1 martie 2016

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5