Victor Teişanu despre „Un jurnalist cu Operă: Ion N. Oprea”,

în centrul experienţelor din ultimii ani – coordonarea şi realizarea de antologii tematice, ultima „Darul vieţii: Dragostea”, Ed. Pim, Iaşi, 2014

Edificatoare sunt şi titlurile volumelor cu caracter antologic cuprinzând proză scurtă a unor autori din întreaga ţară, semnate Ion N. Oprea, care rămân o operă colectivă: Românii aşa cum sunt, 2011, 383 p., Cu prieteni despre prietenie, 2012, 499 p., Singurătate, 2013, 338 p., Darul vieţii: Dragostea, vol. I şi II, 2014, 305 p. şi 298 p., toate la Editura Pim, Iaşi.

(Din Mucenicia Eu-lui meu, În loc de prefaţă la volumul Astea-mi rămân, Referinţe, referinţe, de Ion N. Oprea, Ed. PIM, Iaşi, 2014).

Fără îndoială, Ion N. Oprea este jurnalist prin vocaţie. Nimic, nici un fel de piedici n-au reuşit să zăgăzuiască elanul său creativ, acea energie debordantă care-l împinge, precum un demon romantic, înspre masa de scris, Ion N. Oprea reprezintă o fericită combinaţie între discursivitatea ziaristului, acribia cercetătorului prin arhive şi fiorul  sentimental, temperat cu eleganţă stilistică , al memorialistului. Multe din cărţile sale se bazează pe formula eseului, emanând meticulozitate ştiinţifică. Are clare propensiuni şi către zona de istorie şi critică literară, precum rezultă din volumul Oameni şi Opera (2013), în care comentează, ca un veritabil specialist, momente faste sau conflictuale din arealul literaturii române de ieri şi de astăzi. Găsim aici alegaţii proprii sau citate din alţi autori, argumentate şi mai ales total neinhibate, despre Sadoveanu, Nichifor Crainic, Panait Istrati, Enescu, Noica sau Mircea Cărtărescu şi Dan Lungu.

Contactul jurnalistului cu trecutul şi prezentul cultural românesc pare a fi neîntrerupt. Iar  tribulaţiile unei societăţi în care se postează adesea ca observator şi analist, gata de sinteze pe cât de îndrăzneţe pe atât de folositoare publicului larg,  capătă, sub  condeiul propriu sau al colaboratorilor, definiri dintre cele mai inspirate. În context, e onorant pentru dărăbăneni  că Ion N. Oprea consacră, de câteva ori, pagini măgulitoare  şi despre noi, cultura şi istoria Darabaniului.

După numeroase lucrări în care este autor unic, de câţiva ani Ion N. Oprea încearcă o experienţă  jurnalistică nouă, aceea de coordonator şi realizator de antologii tematice

O astfel de experienţă este şi recenta culegere în 2 volume cu titlul Darul vieţii: Dragostea, tipărită la Iaşi, Ed. PIM, 2014, . Sentimentul iubirii, ca filon primordial al umanităţii, este descris în toate valorile sale prismatice: de la cele sacrale, privind relaţia cu Dumnezeu şi credinţa neamului, trecând prin fluxurile afective care ne leagă de părinţi şi profesori, familie şi diverse situaţii conjuncturale, până la ceea ce  înseamnă comuniunea cu ţara, semenii şi graiul strămoşesc. Pentru ca tabloul să fie cât mai cuprinzător, Ion N. Oprea recurge la colaboratori  dintre cei  mai diferiţi, atât ca profesie şi vârstă, cât şi ca apartenenţă geografică.  Tot în ideea unei viziuni ample, care să nu lase nimic deoparte din bogata gamă de trăiri omeneşti, coordonatorul antologiei amalgamează, cu efecte benefice, partituri jurnalistico-literare la fel de variate precum autorii lor. De la interviu şi relatare gen reportaj, la eseu, poezie sau analiză critică. Fireşte, numitorul comun, liantul care coagulează imensa materie primă, este axa tematică a iubirii.

Şi ar mai fi ceva comun tuturor textelor: grija pentru veşmântul în care se oferă publicului, o ştachetă ce oscilează mereu între  demersul jurnalistic şi cel literar. Altfel spus, paginile cărţii, în marea lor majoritate, intersectează constant indici care definesc zona beletristică.  Se realizează astfel un soi de echilibru între  vocea aspiranţilor la teritoriile  artei şi  cea a profesioniştilor, stăpâni pe instrumentarul  lor expresiv.

Ceea ce rămâne  ca notă distinctă este cultul tuturor faţă de cuvântul  scris şi tipărit, demonstrându-se astfel că, dincolo de pragmatismul care guvernează lumea  de azi, răzbate, precum un mugur de speranţă,  setea neostoită a fiinţei pentru frumuseţe şi spiritualitate.  Între antologaţi figurează şi poetul basarabean Ştefan Baştovoi, astăzi retras în viaţa monahală cu numele de Savatie, dar activ şi pe plan literar. Reţin atenţia, între  altele, şi aforismele prof.  Vasile Ghica din Tecuci, unele dintre ele cu adevărat sclipitoare. Impresionează  şi povestea podgoriilor de la Huşi, cu şcoala de viticultură şi vinoteca naţională, existând acolo un fel de mică academie a viţei de vie şi vinului. Calitatea şcolii şi savoarea vinului din  Huşi au atras în oraş celebrităţi diverse, de la şefi de stat şi miniştri, la oameni de ştiinţă şi cultură sau artişti.

Cu noile produse editoriale, Ion N. Oprea adaugă tuşe speciale personalităţii sale de jurnalist, dând seamă despre nesecate disponibilităţi de creaţie.

(Din Mesager de Darabani, 5 iulie 2014, p. 7).