Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Mi-i dor să fac treabă

Fetescu[1]Mi-i dor să fac treabă

 

Vremea frumoasă de mijloc de toamnă cu lumina ca mierea a unui soare blând şi binevoitor mă îndeamnă să ies din cotidianul aglomerat şi obositor al marii aşezări urbane în care îmi petrec veleatul, şi să plec, măcar pentru două zile, în ambientul rural în care am văzut lumina zilei, care mă atrage ca un magnet şi pe care îl port nealterat în suflet şi în gând.

Mi-am pregătit din vreme micul şi simpaticul meu autoturism Tico, precum şi obiectele trebuitoare pentru această deplasare şi, în dimineaţa unei splendide zile a unui sfârşit de săptămână, am purces la drum. Însoţitorul meu de călătorie, copilotul, este Cosmin, un tânăr student începător în desluşirea tainelor numerelor spiritualizate.

De înălţime ce depăşeşte binişor media, zvelt, cu chip luminos şi ochi vii, pătrunzători, Cosmin are o înfăţişare plăcută, atrăgătoare. Zâmbetul permanent care-i însoţeşte vorbirea îi conferă un farmec aparte, cuceritor, mai ales pentru codane.

Aşternut la drum întins pe o arteră de circulaţie europeană nu prea aglomerată la acea oră, motorul automobilului toarce cuminte, silenţios, ceea ce ne permite nouă, călătorilor, să stăm de vorbă în voie, să ţesem gânduri, să evocăm locuri şi persoane cunoscute, să depănăm amintiri şi să trăim clipe de confort psihic şi intelectual.

Tânărul meu tovarăş de drum îmi oferă, cu o oarecare zgârcenie şi cu glas reţinut, date, fapte, întâmplări, trăiri şi reflecţii despre el şi familia lui. La un moment dat atenţia mi-a fost reţinută de o aserţiune surprinzătoare prin formularea şi mesajul ei: mi-i dor să fac treabă! Trebuie să mărturisesc deschis că era pentru prima dată când auzeam enunţată o astfel de dorinţă din partea unui adolescent sau tânăr. Atunci, şi mult timp după aceea, am reflectat la spusa băiatului. Aspirantul la statutul de matematician considera, probabil, că participarea la orele de curs, la cele de seminarii, la lucrările practice  şi la rezolvarea unor teme nu sunt treburi la fel de solicitante aşa cum sunt activităţile gospodăreşti şi muncile agricole la care a participat de la cea mai fragedă vârstă. Munca fizică devenise pentru el o trebuinţă fiziologică. Copiii şi adolescenţii din generaţia lui Cosmin îşi consumau energia făcând sport, dansând, abordând pieptişul munţilor sau înotând în apele străvezii ale lacului ori ale mării.

Distanţa ce urma să o parcurgem în aproximativ o oră şi jumătate ne-a înlesnit  să discutăm nestingherit şi lejer despre tot ceea ce ne trecea prin minte, mai cu seamă despre cele petrecute în ultima vreme. Proaspătul student a petrecut despre modul cum şi-a petrecut viaţa de elev la unul dintre cele mai bune licee din Botoşani, liceu care nu dispunea de internat pentru copiii proveniţi din mediul rural. A fost instalat la o gazdă modestă care nu îi oferea decât odaia sărăcăcios mobilată, fără să-i asigure încălzirea şi nici mâncarea. Astfel că adolescentul trebuia să se autogospodărească: să facă focul în timpul iernilor friguroase, să-şi prepare hrana, să-şi facă curăţenie etc. În plus, îşi ajuta şi gazda, o femeie vârstnică şi cu puteri împuţinate, la unele treburi ocazionale.

În fiecare vineri, după terminarea cursurilor, pleca acasă la circa 10 km de oraş, cu un autobuz hârbuit, dar cel mai adesea pe jos, pentru că nu dispunea de cei câţiva lei pentru bilet. Părinţii, amândoi dascăli cu venituri subţiri, erau nevoiţi să crească animale şi să lucreze o parte din pământul pe care îl aveau în proprietate pentru a-şi asigura un trai cât de cât decent pentru ei şi pentru cei doi copii. La treburile gospodăreşti şi la muncile agricole participau şi copiii atunci când se întorceau acasă la sfârşit de săptămână şi în vacanţe.

Am aflat despre Cosmin că dovedea îndemânare şi tragere de inimă pentru tot felul de munci din gospodărie şi de la câmp. Mintea limpede şi sprintenă îl ajuta să-şi facă temele într-un timp relativ scurt iar restul şi-l consacra îndeletnicirilor casnice. În ultima vacanţă de elev a găsit timp şi pentru şcoala de şoferi pe care a terminat-o cu bine şi a promovat, fără dificultăţi, examenul pentru obţinerea permisului de conducere auto.

Bacalaureatul şi concursul de admitere la universitate  i-au adus satisfacţii lui şi părinţilor săi iar parcurgerea  celor patru ani de studii s-a făcut fără evenimente neplăcute.

În timpul studiilor, căminist fiind, mă vizita din când în când, mai ales când rămânea fără bani. De fiecare dată răspundea cu solicitudine la rugăminţile mele de a mă ajuta la diferite treburi, prilej cu care îşi dovedea hărnicia, priceperea şi îndemânarea.

Şi după ce a dobândit statutul de profesor de matematică în satul natal, a continuat să-şi ajute părinţii la treburi, să-şi satisfacă trebuinţa de activitate fizică. Am aflat că, după câţiva ani de dăscălie, şi-a luat concediu fără salariu şi a plecat pe meleaguri străine unde a prestat diferite activităţi în construcţii, dintre care cea mai „nobilă” a fost aceea de şofer pe un camion de mare tonaj pentru transportat mărfuri şi materiale necesare pentru înălţarea unor edificii. Cu soţia şi copilul şi-a petrecut câţiva ani în însorita Italie unde a deprins meserii căutate şi bine plătite: mozaicar, faianţar, zidar, executant de finisaje ornamentale.

Întors în satul copilăriei, şi-a reluat activitatea didactică, şi-a amenajat în termeni de lux un apartament într-unul din blocurile existente şi pentru a-şi completa veniturile propriei familii, alcătuite din patru persoane, prestează şi lucrări de construcţie cu mult rafinament şi adevărat meşteşug.

La intrarea spre marea urbe moldavă, după ce înserarea s-a aşezat temeinic, luna, ieşită la plimbare pe cerul limpede, spuzit de stele, ne însoţea şi ne zâmbea strălucitor şi candid. Luminile farurilor de la maşinile care se deplasau din sens opus şi traficul aglomerat nu ne permiteau să conversăm continuu şi închegat, fapt ce se concretiza în instalarea tăcerilor, a dialogului fiecăruia cu sine.

Surprinzătoarea afirmaţie a însoţitorului meu, mi-i dor să fac treabă, mi-a rămas în memorie ca expresie a unei atitudini rarissime. Dezinteresul şi chiar repulsia multor tineri faţă de muncă mă îngrijorează şi mă conduce la ideea că atitudinea negativă faţă de muncă a multora dintre români este cea mai mare pierdere pentru ţara noastră după evenimentele din decembrie 1989.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5