Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

MIHAI EMINESCU ŞI  ,,MUŞIŢA BIOGRAFICĂ” FALSURI BIOGRAFICE (V)

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

MIHAI EMINESCU ŞI  ,,MUŞIŢA BIOGRAFICĂ”
FALSURI BIOGRAFICE (V)

 Primit pentru publicare: 12 Ian. 2020
Autor: Nicolae IOSUB, redactor – Revista Luceafărul
Ctitor al Muzeului Scriitorilor Botoșăneni
Publicat: 12 Ian. 2020
© Nicolae Iosub© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


MIHAI EMINESCU ŞI  ,,MUŞIŢA BIOGRAFICĂ”
FALSURI BIOGRAFICE (V)

 ,,Cine practică legenda fără discernământ critic şi anecdotismul
fără de semnificaţie nu se dă în lături să practice şi inadvertenţa
cronologică. Ele purced, şi una şi alta, din acelaşi dispreţ pentru
adevărul istoric, din aceeaşi desconsiderare a realităţii necontrafăcute”
(Perpessicis- ,,Legendă şi adevăr în biografia eminesciană”)

Continuăm să prezentăm în paginile următoare alte informaţii false despre viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu, pe care le putem încadra în categoria numită de Perpessicius- ,,muşiţă biografică”, care de fapt sunt ,,falsuri biografice”.

◙ O altă poveste falsă, introdusă în biografia lui Mihai Eminescu, este aceea că poetul ar fi avut un copil, Mihai Ilie Lăzăreanu, cu Ileana Lăzăreanu, fiica morarului din Cucorăni. Acest neadevăr este introdus în biografia lui Mihai Eminescu de către avocatul D. Mănăstireanu, preluat şi de unii eminescologi (Augustin Z. N. Pop), dar faptele petrecute în anul 1876, anul morţii Ralucăi Eminovici, vin să contrazică această ipoteză. Am clarificat această poveste în ,,Mihai Eminescu denigrat şi astăzi”. Era imposibil ca în zilele morţii şi înmormântării mamei sale, Mihai să aibă legături amoroase cu Ileana Lăzăreanu, această afirmaţie aducându-i un nemeritat prejudiciu de imagine lui Eminescu. Povestea a fost prelată, fără discernământ, şi vehiculată şi în zilele noastre.

În 13 august 1876, încetează din viaţă Raluca Eminovici, mama poetului şi acesta vine la Ipoteşti unde participă la înmormântarea ei. Durerea provocată de moartea celei mai iubite persoane, grija faţă de viitorul său nesigur, îl aduce într-o stare de deznădejde şi numai grija unei relaţii amoroase nu-l preocupa. El  se găseşte la Ipoteşti, timp de aproape o săptămână (câteva zile), după care pleacă la Iaşi, unde îl aştepta munca la redacţia gazetei, unde publica şi câte 3-4 articole pe zi. Consultând articolele publicate de Mihai Eminescu, în cursul lunii august 1876, observăm că în perioada 13- 18 august, nu apare în gazetă nici un material scris de poet, el aflându-se la Ipoteşti. După 18 august 1876, Eminescu publică pe 18 aug., un articol,  pe 20 aug., 3 articole, pe 22 aug, 2 articole, pe 25 aug., 3 articole etc. Iată ce scrie Mihai Eminescu, în articolul ,,Serate teatrale în Grădina Primăriei” din 25 august 1876:,,Sâmbătă 21 curent am asistat la reprezentaţia piesei ,,Dracul şi Ciobanul”, dată în beneficiul grădinii Primăriei. Mărturisim cu plăcere că mai cu samă rolul ciobanului a fost executat de minune de d-nul Alecsandrescu; dar nu mai puţin şi celelalte” (Mihai Eminescu- Opere- Pblicistică, vol. IV– Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000). Poetul confirmă că a participat la spectacol şi, deci, era în Iaşi şi nu la Ipoteşti. Aceste spectacole, date în grădina Primăriei din Iaşi, sunt urmărite de Mihai Eminescu în toată luna august şi începutul lunii septembrie, făcând referiri pertinente privitoare la jocul actorilor şi la succesul purtat.

Este destul de clar că Eminescu se afla la Iaşi, în ultima parte a lunii august şi luna următoare. La 1 septembrie definitivează şi publică în ,,Convorbiri literare” poemele: ,,Melancolie”, ,,Dorinţa”, ,,Lacul” şi ,,Crăiasa din poveşti”, iar pe 13 septembrie 1876, era interogat de judecător, în procesul intentat de D. Petrino, cu privire la lipsa unor cărţi din inventarul Bibliotecii Centrale din Iaşi.

Putem observa cu uşurinţă că, după moartea mamei sale, Eminescu a fost ocupat şi cu gravele probleme avute cu procuratura, din cauza lipsei unor cărţi din inventarul biblioteci, urmat de un proces sâcâitor, precum şi cu închiderea gestiunii sale, la cererea Înaltei Curţi de Conturi, care l-a somat să clarifice prin documente gestiunea bibliotecii, în timpul cât a fost director. Era imposibil ca Eminescu să mai vină la Ipoteşti în aceste condiţii, plus că nu dispunea de mijloace financiare ca să facă drumuri inutile, când costul unui bilet de tren depăşeanu veniturile sale modeste. A insista pe ipoteza că Mihai Eminescu ar fi întreţinut relaţii amoroase cu Ileana Lăzăreanu este o fantezie. S-au scris atâtea minciuni pe seama lui Eminescu, încât una în plus, că poetul ar fi avut un fiu cu servitoarea Ralucăi, nu ne mai miră. Nu există nici un document în acest sens, iar afirmaţia lui D. Mănăstireanu este o pură invenţie, menită să atragă atenţia opiniei publice asupra unui om, Ilie Mihai Lăzăreanu, care a avut o viaţă modestă, fără nici o importanţă.

◙ Eminescologul Augustin Z. N. Pop, în cartea sa ,,Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu” din 1969, face mai multe afirmaţii eronate despre Eminescu şi locurile copilăriei sale. Una din ele se referă la satul Ipoteşti, pe care îl vizitează în 1955 şi pe care îl descrie în mod eronat spunând:,,Vatra satului, aşezată pe lunca Sîcnei, destul de largă între coline, are la răsărit Dealul Crucii; la apus se sprijină pe pieptul de deal al Cotârgaşilor, pădurea Goilav o mărgineşte spre nord- vest, şi spre sud se continuă cu satul Cătămăreştilor”. Nu ştim dacă eminescologul a vizitat toate locurile din jurul Ipoteştilor, dar această descriere nu este reală. Pârâul care trece prin Ipoteşti este Loieştiul şi nu Sitna, care era dincolo de şoseaua Dorohoiului şi de calea ferată Botoşani- Dorohoi, până unde ajungea moşia lui Gh. Eminovici.

O altă informaţie greşită pe care ne-o dă Augustin Z.N. Pop este şi aceasta privitoare la Gh. Eminovici:,,Urmărea încrezător, dar nepriceput, tranzacţii băneşti, care îl transformaseră într-un procesibil şi care până la urmă l-a ruinat”. Gh. Eminovici era un foarte bun administrator de moşie, lucru ce-l dobândise la Dumbrăveni, şi se pricepea la afaceri, deşi, în unele cazuri a ieşit în pierdere (a se vedea pierderea a 400 vedre de rachiu şi a sumei de 219 galbeni după moartea lui Moisă Mihel). Împrumuta bani cu camătă, plătea datoriile cu întârziere şi nu se lăsa păcălit de nimeni. În final el nu a rămas ruinat din cauza proastei administrări a afacerilor sale, ci marilor cheltuieli avute cu Raluca, mult timp bolnavă de cancer şi datoriei de 2000 de galbeni ce-i avea lui Ioan Drogli, ginerele său, care l-a dat în judecată. Fiind bătrân şi bolnav, nemaiavând pentru cine se zbate şi a aduna avere, Gh. Eminovici vinde moşia pentru a-şi achia datoriile. El avea sume de bani împrumutaţi diferitelor persoane de încredere, de care să poată beneficia Harieta.

Tot Augustin Z. N. Pop introduce în biografia lui Mihai Eminescu ipoteza că acesta ar fi avut un copil cu Ileana Lăzărescu, bazându-se pe schimbarea numelui lui Ilie Lăzăreanu în Mihail Ilie Lăzăreanu, nume dat la botez de Harieta. Informaţia este eronată, este un zvon, care nu se bazează pe nici un document. Am demonstrat acest lucru în paragraful anterior.

◙ Eminescologul botoşănean I.D. Marin, în cartea sa ,,Eminescu la Ipoteşti”, face o afirmaţie surprinzătoare, care nu se bazează pe vre-un document. El spune despre Paraschiva Iuraşcu: ,,Întâlnirile dintre cuconaşul Grigore (Canănău) şi Paraschiva Donţului au început la vad şi prin lunca de alături. Fata nu s-a ruşinat şi nu s-a ferit. Nici după ce s-a măritat, tot nu s-a ferit”. I. D. Marin insinuiază că Paraschiva, bunica lui Eminescu ar fi avut legături extraconjugale cu boierul grigore Cănănău şi de aceea vasile Iuraşcu nu şi-ar fi iubit fetele şi le-ar fi dat la mănăstire.

Se pune întrebarea:de ce au fost date la mănăstire şi aceste două fete al stolnicului Vasile Iuraşcu, Sofia şi Olimpiada?. Explicaţia este simplă. În 1834  moare într-un accident de trăsură Paraschiva Iuraşcu, soţia stolnicului şi acesta rămâne să crească singur cele trei fete şi cei trei băieţi pe care-i avea. În luna iunie 1840, Raluca, fiica lui cea mai mare, ţinând şi loc de mamă pentru surorile sale mai mici, Sofia şi Olimpiada, se mărită cu Gheorghe Eminovici.

Stolnicul Vasile Iuraşcu neputând să aibă grijă de casă, el fiind arendaş de moşie, se hotărăşte să ducă la mănăstire şi celelalte două fete ale sale, Sofia şi Olimpiada care aveau 16 şi respectiv 13 ani. O avea la mănăstire pe Fevronia, care putea să le aibă în grijă şi să le asigure educaţia necesară. Deci, în anul 1840 , Vasile Iuraşcu, rezolvă problema fetelor sale în acest fel. Băieţii lui erau mai mari şi umblau la şcoli.

Stolnicul Vasile Iuraşcu construieşte pe la 1830, pentru Fevronia o casă, cu dependinţele necesare, adevărată gospodărie unde creştea vite, oi şi păsări, ea dispunând de o avere destul de frumoasă.

În jurul anului 1840, el construieşte în incinta mănăstirii şi pentru Sofia o casă cu două odăi, acoperită cu şindrilă, un hambar şi o şură, casă în care a locuit împreună cu sora sa Olimpiada şi cu Xenia.

Afirmaţiile lui I.d. Marin nu au nici o bază documentară şi sunt demontate de Ion Roşu, în cartea sa ,,Legendă şi adevăr în biografia lui Mihai Eminescu”.

◙ Scriitorul Graţian Jucan, în cartea sa ,,Eminescu şi patrimoniul popular”, editura ,,Muzeul Bucovinei” Suceava, 1993, face următoarea afirmaţie:,,În vara anului 1869, M. Eminescu a participat la adunarea Asociaţiei transilvane ,,Astra” de la Şomcuta Mare, din inima Ţării Chiuoarului (Maramureş), unde au luat parte şi intelectuali din ţară, iar Iosif Vulcan a citit studiul:Poporul român în poezia sa, publicată în Familia şi Transilvania (1869)”.

Această afirmaţie a fost preluată şi de profesorul Nicoară Mihali, de la Casa Corpului Didactic ,,Maria Montessori” din Baia Mare, în carte sa ,,Eminescu, Peregrin prin Maramureş”, Editura Corpului Didactic Baia Mare, 2019, în care autorul , bazându-se pe cele afirmate de Jucan, spune că:,,În vara anului 1869, Eminescu s-a aflat la Şomcuta, în compania lui Iosif Vulcan şi a domnişoarei Constanţa Dunca de Şieu…Această femeie l-a ajutat să ajungă în Ardeal şi la Şomcuta Mare, să audieze conferinţa lui Iosif Vulcan…Toţi au trecut cu căruţele peste Cavnic, au luat masa la Budeşti, la preotul Ioan Chindriş, iar de acolo au plecat spre Sighet: În 14 august, domnişoara şi-a ţinut conferinţa. După sărbătoarea Sfintei Marii, poetul şi domnişoara au plecat pe valea Vişeului şi pe la Borşa, au trecut în Bucovina”. El se bazează şi pe cele scrise de Iosif Vulcan în revista Familia, nr.32 din 22 august 1869:,,O bucurie sinceră a cuprins întregul public adunat în acea zi, când au aflat că binemeritatul bărbat domnul George Bariţiu a sosit la Şomcuta pentru a participa şi domia sa la adunare. Între oaspeţi de vază puturăm saluta şi pe domnişoara Constanţa Dunca, venită din depărtare anume să participe la această serbare naţională”. D-l Mihali ne dă acest citat din care nu rezultă că ar fi participat şi Eminescu, ci numai Constanţa Dunca. Or, Iosif Vulcan, care-l cunoştea bine pe Eminescu, ar fi amintit, cu siguranţă, şi numele poetului dacă acesta ar fi participat la adunare.

Aceste afirmaţii sunt false. În august 1869, la întoarcerea trupei lui Pascaly de la Cernăuţi, Eminescu se întâlneşte cu tatăl său şi rămâne la Ipoteşti, unde se pregăteşte pentru a pleca la studii, la Viena.

Autorii de mai sus, care fac acele afirmaţii, cred că în anii 1860, se putea circula aşa de uşor pe distanţe lungi. Nu era tren, nu erau maşini, deplasarea se făcea greu cu căruţa sau trăsura şi costa foarte mult şi dura foarte mult. Nu putea Eminescu să străbată ţara de la un capăt la altul, să participe la o manifestare culturală, neavând nici posibilităţi materiale şi nici timpul necesar.

Un alt neadevăr pe care îl afirmă profesorul Mihali este acela că Constanţa Dunca şi Eminescu s-au cunoscut şi au fost prieteni:,,Iar în biserica din Dumbrăveni, principesa Ghica a găsit confirmate data şi locul naşterii- 21 mai 1849 Dumbrăveni- la 27 km de Botoşani. Aşa că scriitoarea Constanţa Dunca de Şieu îl cunoştea pe poet de la vârsta de 6 ani, au copilărit împreună, până când ea pleacă la studii în străinătate. Eminescu avea 6 ani când Constanţa pleacă la Viena: Între ei, în anii copilăriei, s-a înfiripat o sinceră prietenie, jocurile şi dragostea pentru cărţile din marea bibliotecă ce se afla la conacul boierului Balş i-au apropiat”. Aceste afirmaţii sunt simple fabulaţii, nu se bazează pe nimic, sunt informaţii din auzite şi introduc neadevăruri în biografia lui Mihai Eminescu. Dar, pentru ca să ştii adevărul trebuie să cunoşti bine şi din surse documentate, viaţa lui Mihai Eminescu. Altfel, nu facem decât deservicii celui mai mare poet român.

◙ Acelaşi Nicoară Mihali, în cartea sa ,,Eminescu, Peregrin prin Maramureş”, introduce un alt neadevăr în biografia lui Mihai Eminescu, afirmând că în procesul de presă al poetului din 1870, datorită publicării articolului ,,Echilibrul”, în ziarul Federaţiunea, acesta a fost salvat pe cauţiune de deputatul Sigismund Papp de Şomcuta Mare:,,Procesul de presă nu a mai avut loc. Prefectul Cetăţii de Piatră a intervenit. Sigismund Papp, prin ajutorul dat lui Eminescu, a salvat un tânăr care ar fi putut ajunge la închisoare pentru ideile lui. Indirect, un maramureşean din secolul trecut a contribuit la salvarea lui Eminescu”.

Aceste afirmmaţii sunt eronate, nu se bazează pe nici un document, din contră, Eminescu spune în mss.2257:,,În articolul ,,Echilibrul” publicat în ,,Federaţiunea”…am susţinut autonomia Transilvaniei, fărâmarea dualismului, a unei forme ce contrazice natura obiectivă a monarhiei, dreptul ce-l are fiecare popor de a-şi determina voinţa prin lege şi de avea un organ propriu pentru formarea acestei voinţe: o legislativă. Acest articol a dat însă procurorului public din Pesta de a mă atrage la judecătoria de instrucţie”. În mod sigur Mihai Eminescu a fost citat de procurorul din Pesta, dar, trecând şase luni de la declanşarea urmăririi, autorul fiind iniţial necunoscut, infracţiunea se prescrie şi Eminescu scapă de condamnare. Probabil Eminescu nici nu l-a cunoscut pe deputatul maramureşean Sigismund Papp.

(Va continua)



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.576 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5