MIHAI ŞORA ŞI MODELUL ONTOLOGIC AL SFEREI DE RAZĂ NULĂ (II)
Autor, Georgică MANOLE

(cuvinte cheie: „Sarea pământului”, „Du dialogue intérieur”, Radu Pavel Gheo, modelul ontologic al sferei de rază nulă, Unu-Multiplu, metafizica sferei cu centrul peste tot şi cu circumferinţa nicăieri, interpretarea Virgil Nemoianu)

Dialogul dintre Mihai Şora şi Leonid Dragomir continuă cu un şir de referiri la „Sarea pământului”, prima carte scrisă în România la peste două decenii de la „Du dialogue intérieur” şi publicată după încă un deceniu (1978), o carte considerată a fi „o foarte intensă reflecţie asupra limbii şi limbajului”. Mihai Şora prezintă astfel traiectoria acestei cărţi într-un regim dictatorial cum a fost cel ceauşist: „Sarea pământului a apărut în revistă în `68. Editura unde eram eu redactor-şef mi-a cerut cartea să o publice. Am dat-o şi mi s-au făcut observaţii. Atunci le-am zis să mi-o dea înapoi. Eu mai băgam citate în greceşte din ,,Evanghelia după Ioan”, iar un cenzor mai deştept decât cel de la revista „Familia” din Oradea s-a prins. Mi-a cerut să le scot şi eu n-am vrut. Cartea a apărut în 1978 datorită lui Mircea Ciobanu…”.

Răspunzând unei întrebări puse de Radu Pavel Gheo, ca parte integrantă a unui interviu publicat în „Timpul” din decembrie 2000, Mihai Şora spunea: „Nevoia de comunicare mi-am rezolvat-o prin oralitate. Ca intelectual, nu am vrut să particip în nici un fel la edificarea acelei societăţi. În momentul în care a intervenit o anumită deschidere, am fost solicitat din afară şi oarecum obligat să îmi scriu prima carte, acest re-debut în româneşte care a fost „Sarea pământului” şi care, în străfundul ei, era o carte de ontologie, dar pe care eu o începusem ca pe o critică a instrumentului comunicării, ca pe un fel de elucidare a problemelor limbajului… În momentul acela tema plutea în aer şi era şi un moment în care putea fi accesibilă publicului, fiindcă problema limbajului părea una strict instrumentală şi nu una de străfunduri filosofice, ca să spunem aşa. După ce mi-a apărut cartea asta, adică la o distanţă de treizeci de ani faţă de debutul meu în Franţa, am început să fiu solicitat. Şi atunci am mai scris în dreapta, în stânga, dar mi-am expus chiar punctul meu de vedere asupra problemelor pe care le abordam”.

Leonid Dragomir, având ştiinţa ruperii de ritmuri cu scopul de a stoarce informaţii de la interlocutor, trece abrupt la modelul ontologic al sferei cu raza de valoare nulă, în care: 1. raza, omologabilă cu verticala, este locul geometric al interiorităţii; 2. suprafaţa sferei, omologabilă cu planisfera, deci cu orizontala, ca loc geometric al exteriorităţii.

Geneza primei forme modelului şi evoluţia ei în timp este prezentată astfel de autorul său: 1. „…o viaţă întreagă am fost în căutarea lui, începând cu o primă schiţă a problematicii de ansamblu a gândirii mele produsă pe la sfârşitul studenţiei. Acolo tot încercam să imaginez un model care să corespundă la ceva ce nu puteam desluşi şi care era problema unui fel de Unu-Multiplu intricat în el însuşi”; 2. „abordarea strict analitică nu-mi convenea, abordarea vag holistică iarăşi nu-mi convenea: una mă etala în plan şi mă spulbera în multiplicitate, cealaltă mă absorbea într-un unu de nedesfăcut în articulaţiile lui”; 3. „în acel manuscris de prin 1937 / 38, pierdut între timp, am imaginat un model de tipul unei sfere, dar modelul meu nu era, ca să zic aşa, autonom, ci avea nevoie de un observator pentru a-şi explica multiplul pe care-l ascundea. Anume, avea nevoie de cineva care să-l vadă mişcându-se, care să-l perceapă întotdeauna sub o altă faţetă în mişcarea aceea. Deci, el îşi păstra unitatea, se repeta în multiplicitate, căci o avea, dar această multiplicitate îi venea cumva din manipulare şi dintr-un act de observare, nu-i era intrinsecă. Se-nţelege de la sine că tipul acesta de Unu-Multiplu nu m-a putut satisface”.

Această formă iniţială a modelului, pe care o cred inspirată din metafizica sferei cu centrul peste tot şi cu circumferinţa nicăieri a lui Cusanus, nu l-a mulţumit pe filosof fiindcă, în primul rând, era o sferă dimensională, „o suprafaţă care trebuia să se învârtă pentru a-şi revela multitudinea de aspecte” şi, în al doilea rând, legat de primul, nu era gândită paradoxal. De aceea, filosoful şi-a „perfecţionat” modelul, explicând: „În momentul când am făcut saltul în această contradicţie dărâmătoare a sferei de rază nulă şi ar fi trebuit să depun armele, mi s-au luminat brusc toate lucrurile. Am avut pe parcursul elaborării acelei lucrări intuiţia modelului care era clădit pe o contradicţie, raza de dimensiune nulă, a unei sfere a cărei suprafaţă era a multiplicităţii.

Pentru cititorul care vrea să-şi explice de ce R = 0, justifică Mihai Şora: „Dimensiunea nulă vroia să sugereze imediateţea centrului, în oricare punct de pe suprafaţă s-ar fi proiectat”.
Modelul este valabil fiindcă trei aspecte îi permit să mediteze asupra oricărui concept doreşte: 1. Este Unu şi în acelaşi timp Multiplu; 2. este Multiplu prin însăşi faptul de a fi Unu; 3. este tocmai Unu în multiplicitatea lui.

O interpretare interesantă a modelului propus de Şora o face Virgil Nemoianu în postfaţa la „Despre dialogul interior” (Humanitas, 1995), pag. 233: 1. „proiectând-o pe un plan, nivelul orizontal al actualităţii, al evenimentelor şi existenţei, s-ar desfăşura în faţa ochilor noştri”; 2. „sub şi dincolo de această orizontalitate absolută putem găsi dimensiunea verticală a potenţialităţii (analizată de Şora cu referire la aristotelica dynamis), care e inexistentă, dar nu mai puţin reală”; 3. „dacă vrem să răspundem unor întrebări privind originea sau temeiul, trebuie să folosim un model „topologic” , şi anume o implozie a tuturor punctelor de pe suprafaţa sferei către centrul ei şi, prin el, către un domeniu „radical diferit” din care se naşte continuu abundenţa potenţialităţii şi posibilităţii, conţinutul umplând sus-menţionata sferă de rază zero”; 4. „astfel, „mai multul” e întemeiat pe „şi mai mult”, nu pe „mai puţin”; 5. „în acelaşi timp, substanţa lumii, cea mai mare parte a realităţii, ar apărea că se formează din potenţialităţi de tot felul”.