Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Monolog

    ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
    Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

    Nicolae CORNESCIAN

     

     

     

     

     

    Monolog

     

    Singuri şi străini, în absenţa prezentului, rămâneam împreună
    în orice amintire. În oraşul luminilor dizolvate de vânt. În locuri
    din care lipseau lăstarii viitorului altor vieţi, iar aerul lăsa urme de
    umbre verticale între stâlpii de nisip presat. Departe de orice liman,
    surprins de oglinzile-n care ne vedeam uneori şi credeam
    că puteam fi prezenţi. Îndeosebi, în acele ceasuri când îţi vorbeam
    de cu totul altceva:

    exista totuşi o cameră ce nu se încadra în cei două mii şi ceva
    de metri cubi de realitate calculată
    era în interior şi însuma toate pierderile de spaţiu
    un gol cubic determinat de pereţii numerelor vecine
    tocmai în inima hotelului unde cel venit după miezul nopţii
    presăra pământ peste umbra ta

    Chiar şi atunci când priveai alte reflexe,
    prelinse, probabil, din visele celor necunoscuţi,
    celor de alături, savurând izuri tropicale când nu încetam
    să-ţi povestesc despre tot ce putea fi aici,
    dacă s-ar mai fi înălţat câteva ziduri de sticlă:

    altcineva
    o femeie fără nici o vârstă
    spărgea clepsidrele aduse în geanta de voiaj Gucci
    cu migală aduna toate cioburile
    spre a nu lăsa nici o urmă de lumină reflectată
    nici în privirea mea şi nici înăuntrul umbrei tale
    apoi se retrăgea în beznă lipsită de orice contur
    părăsea interiorul ce nu se mai încadra în nici o geometrie precisă
    cu excepţia suprafeţelor laterale
    nişte oglinzi vibrând şi deplasând imaginile trupurilor noastre
    de cealaltă parte a luminii
    denaturând orice umbră
    mutând-o în golul dinăuntrul făpturii tale

    Reflectând-o, asemenea apei susţinând cerul,
    pe când ochii surprindeau marginile văzutului,
    lipsite de beznă şi de orizont. Locuri mult mai îndepărtate
    decât tot ce putea fi închipuit chiar şi aici,
    unde în lichidul transparent din paharul de cristal
    vedeam o cu totul altă realitate.
    Vedeam copaci şi catarge. Şi ceva ce se putea solidifica
    în culori mult mai clare decât orice nuanţă visată.
    Îndeosebi, în clipele în care reluam şirul faptelor precedente.
    Îţi ziceam:

    în inima ta era prea mult aer
    aflam de la el
    fapt ce nu ne permitea să pomenim de nici un ritm
    conchidea femeia din interiorul oglinzii
    şi nici de transparenţă din întuneric
    adăuga el
    poate doar de umbra altei umbre
    când trupurile se contopesc într-o singură tonalitate
    se urzeşte abisul şi începi să pricepi că în unele locuri
    există ceva ce nu se încadrează în nici o realitate
    o cameră de hotel dintr-un alt timp
    unde în dosul sticlei gravate cu nisip alb
    se zbate ceva mult prea clar
    obligându-te să crezi că încă exişti
    luciri dispersate
    îmbibate cu aerul scurs din alte distanţe
    de dincolo de malurile planetei vecine
    reflectate de golul din acea picătură ce încă mai scânteiază
    înăuntrul paharului de cristal
    pe masă de sticlă
    uitată în locul în care unde cândva
    chiar şi-n acei ani când nu se mai  pomenea de nici un prezent
    poate că se înălţa tocmai hotelul din amintirile noastre

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5