Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Scurt istoric al familiei lui Dimitrie Ralet

Autor: Dorina RODU, redactor șef – Revista Luceafărul
Publicat: 08 Sept. 2019
© Dorina Rodu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Expoziția Muzeală Scriitori Botoșăneni
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani

Scurt istoric al familiei lui Dimitrie Ralet

Teodor Mustață, bunicul (din partea mamei), al lui Dimitrie Ralet, era un bogat negustor și latifundiar care deținea Moșia Bucecea, „[…] în perioada mai – iunie 1825, a avut loc, așa cum rezultă din documente, conflictul dintre proprietarul de atunci al moșiei Bucecea, baronul Teodor Mustață cu aga Scarlat Miclescu, stăpânul Călineștilor, și vornicul Constantin Miclescu, proprietarul moșiei Sarba și Cervicești. Din document apare și o altă problemă deosebit de interesantă și anume, ecoul evenimentelor din Moldova anului 1821. Judecata, care a avut loc la Iași, la Logofeția cea Mare, a dat dreptate baronului Mustață, obligându-l pe Scarlat și Constantin Miclescu să se retragă de pe pământurile ocupate în moșia Bucecea.

De menționat este faptul că în Condica Visteriei Moldovei se consemnează totuși: la 1816, <Bucecea, a lui Tudori Mustață, loc de hrană puțin, cu 145 locuitori>.

Dacă disputa cu Scarlat Miclescu s-a stins, conflictul Teodor Mustață – Constantin Miclescu a continuat la scaunul domnesc.”[1] În cele din urmă Teodor Mustață îi lasă prin testament lui Alecu (Alexandru) Ralet (tatăl scriitorului), moșia Bucecea, astfel târgul Bucecea, în anul 1828, fiind întemeiat de către Alecu Ralet.

Istoricul Ionel Bejenaru cuprinde detaliat demersurile lui Alecu Ralet în articolul redat mai jos:
„Moşia Bucecea a intrat în posesia boierului Alecu Ralet prin căsătorie, socrul său, bogatul negustor şi latifundiar Teodor Mustaţă, lăsându-i-o, prin testament, celei cu care s-a însurat, fata acestuia, Maria. Ca orice boier care se respectă, Alecu Ralet a şi iniţiat la Domnie demersuri în vederea întemeierii de târg pe moşia sa. În urma acestor demersuri, Ioniţă Sandu Sturdza, Domnul Moldovei, avea să dea hrisov de întemeierea târgului, la 16 ianuarie 1828. Îi redăm principalele prevederi – „Asupra arătării ce prin jalbă Ne-au făcut al nostru cinstit şi credincios bo­ier d-mnealui Alexandru Ralet biv vel Spătar că la moşia ds. Bucecea di la ţinutul Botoşeni ar fi loc de bună îndămânare spre alcătuire de târg, fiind locul cu apropiere de sate, împrejurate cu locuinţe omineşti, cerând spre aceasta voie şi slobozenie, Domnia Me am socotit, şi cerire Ds.: găsind-o nu numai cu cale, dar şi întrutot priincioasă pentru obştescul aiijveriş, nefiind de vreo stricăciune aşezare de târg la locul arătat. Iată îi dăm toată voie şi slobozenie ca să facă târg pe numita moşie cu D-sale cheltuială şi din oameni străini, care să nu fie din locuitorii altor târguri sau sate, fără niciun amestec de vreo dare pe pământul acesta, şi spre mai temeinică statornicire a acestei alcătuiri de târg se legiuiesc după cererea D-sale şi aceşti di mai gios aşezări, adică (:) 1-ul. Nimene să nu fie volnic a cuprinde locuri sau face dugheni sau orice alte benale fără a să aşeza mai întâi cu stăpânul moşiei şi a să învoi pentru bezmănul locului şi pentru lungimea i lăţimea lui cât să fie, atât în târg la piaţă cât şi la mahalale. Al 2-lea. Velniţe, berărie şi orânda a tot felul de băuturi, precum şi a păcurei de la acest târg să nu fie volnic a face sau a vinde, fără numai acei ce vor câştiga voie de la stăpânul moşiei.

Al 3-lea. Căsăpiile, pităriile, mingeriile şi soponăriile să fie a stăpânului moşâi fără a fi altul nimene volnic în aceste decât acei ce să vor învoi cu dumnealui. Al 4-lea, Starosti de tot felul de bresle alegându-să de către târgoveţi, să să rânduiască de către stăpânul moşâi fără a să amesteca în aceasta altul nimene. Al 5 lea. Cine nu va avea dugheni sau şi având va voi a deschide osăbite taravremelnice mişcătoare la piaţul uliţă spre vânzare a (tot) felul de lucruri, să nu fie volnic fără voia stăpânului, urmându-să aceasta şi pentru cei ce vor veni la zilele de târg sau la iarmaroace cu mărfuri după afară.

Al 6-lea. Imaşul pentru vitele târgoveţilor să să deie de către stăpânul moşâi câte giumătate falce de una vită, socotindu-să a avea fiecar gospodar de mahala câte doi boi şi una vacă, bez viţăi. Iar acei ce vor ave mai mult vor plăti precum: să vor învoi cu stăpânul moşâi”. Hrisovul lui Ioniţă Sandu Sturdza, din 16 ianuarie 1828, mai prevedea – „Căpitanul de târg să să rânduiască de către stăpânul moşâi, care să fie om vrednic şi cinstit, cu bune purtări şi fără nicio abatere la vreun catahrisăs, supus însă dregătorilor ţinutului întru cele ce atârnă de stăpânire”. Alte privilegii, dar şi îndatoriri revin lui Alecu Ralet, stăpânul moşiei Bucecea – „Venitul cântarului din acest târg să fie iarăşi a D-sale Spătar; urmând a lua acest venit întocmai după cum să obicinuieşte la alte târguri (…). Fiindcă Dumnealui Spătar: ca un stăpân a moşâi Bucecea, unde are să să facă şi târg, să îndatoreşte acum cu a d-sale cheltuială a face drumurile, uliţăle târgului, mahalalelor, cu prund de la Siret, să îndatoresc şi târgoveţii ca fiştecarăle înaintea dughenii să aibă purtare de grijă a drege uliţăle şi a le îndrepta, când să vor strica, iarăşi cu prund (cărandu-să şi aducându-să prund de către D: Stăpânul), spre a fi de o purure în bună stare”. Acelaşi hrisov domnesc hotărăşte a se ţine nouă iarmaroace pe an – la ziua Sf. Trei Ierarhi, la ziua Duminicii – a doua din Postul mare, la ziua Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu, la ziua aflării Tăierii Cinstitului Cap al Sf. Ioan Botezător, la ziua Naşterii Sf. Ioan Botezătorul, la ziua Sf. Marelui Mucenic Pantelimon, la ziua lui Simion Stâlpnicul, la ziua Sf. Apostol şi Evanghelist Luca, la ziua Sf. Ierarh Spiridon, „la care adunării volnic să fie oricine a merge şi a neguţători cu orice lucruri vor ave de vândut şi de cumpărat, nesupărându-să de către nimeni”. Important pentru evoluţia târgului Bucecea este şi înscrisul Hrisovului, care prevede – „Fiindcă dumnealui ca un stăpân a târgului voieşte ca târgoveţii să fie de a purure scăpaţi de orice primejdie, să îndatoreşte să aibă purtare de grijă şi priveghere de a fi în târg şcoală, doftor şi moaşă i spiţărie (…). În finalul Hrisovului, obişnuita formulă – „S-au scris la scaunul Domnii Mele în oraşul Iaşi întru cea dintâi Domnie a Noastră la Moldaiea la anul al şăsele”. Să mai menţionăm – Alecu Ralet avea case în Botoşani. La 1832 era primul preşedinte al Giudecătoriei Botoşani. Înaintaşii săi se trag din familia Rali, o familie italiană grecizată. În 1842 a fost înălţat la rangul de Vornic, pentru activitate în „îndelungate slujbe”. A încetat din viaţă în 1845, fiind înmormântat la Biserica Uspenia din Botoşani. […]”[2].

Vornicul Dimitrie Ralet, bunicul (din partea tatălui), având nume omonim cu cel al scriitorului, deținând moșii în Basarabia, apare într-un document moldovenesc: „Izvod de moșiile ce s-au cumpărat în oblaste Basarabiei, cu arătari numele satelor și în ce ținut anumi să află, cum și numele vînzătorilor și a cumpărătorilor. 1814 fevruarie”[3], atunci când le-a vândut, astfel moșia „Corneștii, ce să numești și Cotelna, cu părșile, din ținutul Lăpușna”[4] a fost vândută de către vornicul Dimitrie Ralet și cumpărată de caminarul Zamfirachi Rale, iar moșia „Fedeștii, o parte din Giulești”[5] din ținutul Iași vândută de către același vornic și cumpărată de sardarul Gheorghii Leondari.

Într-un pasaj din volumul „Vechile blazoane vorbesc. Obiecte armoriate din colecții ieșene” al lui Sorin Iftimi, regăsim descris blazonul vornicului Dimitrie Ralet: „Un alt portret cu blazon este cel al vornicului Dimitrie Ralet, bunicul scriitorului omonim. Surprinde vestimentaţia tipic orientală asociată cu un blazon eminamente occidental. Vornicul Ralet l-a însoţit într-o călătorie până la Brno, pe domnitorul muntean Alexandru Ipsilanti „arestat” de austrieci la 1788, de austrieci. El a povestit această experienţă în Suvenire şi impresii de călătorie. Despre el a scris şi paharnicul Constandin Sion, în vestita sa Arhondologie. Cu privire la acest portret, datat în 1789, s-a spus că a fost pictat undeva în Ardeal, probabil la Sibiu. Blazonul pare a fi o alcătuire ad-hoc: scut francez modern, tăiat azur şi alb (argint). Pe brâul verde de la mijlocul scutului este desenată Arca lui Noe, având pe acoperiş  porumbelul cu ramura de măslin în plisc. În partiţiunea inferioară, pe câmp alb, se află monograma personajului: „D.R.“ (Dimitrie Ralet). Scutul este timbrat de o coroană de conte (cu 9 perle mari) și este susţinut de doi lei afrontaţi, conturnaţi, limbaţi cu roşu. Este cunoscută şi o variantă a acestui blazon, publicată cu ani în urmă: scut francez tăiat având, în portiţiunea superioară, pe azur, o corabie cu pânze, plutind pe valuri de culoare verde; în partiţiunea inferioară sunt două balene, orientate prima spre dreapta, a doua spre stânga.”[6]

Așadar, nepotul vornicului D. Ralet și al lui Teodor Mustață, fiul lui Alecu și al Mariei Ralet (fostă Mustață), Dimitrie Ralet, născut la Istanbul și, apoi, petrecându-și copilăria la Botoșani, a fost continuatorul a două linii de familii importante, cu nume răsunătoare în anii respectivi, cu nimic mai prejos decât bunicii și tatăl său, D. Ralet și-a legat numele de acțiuni importante care au avut loc, atât în Botoșani, cât și peste granițele acestui județ.

Note:
[1] V. Larco, P.Belciug, I. Sposib, P. Mustiață și V. Afedoaei: „BUCECEA, monografie selectivă”, Editura Agata, Botoșani, 2011; pag. 15 – 16;
[2] Ionel Bejenaru: „Arhivele Bucecei. Târgul Bucecea – Ctitoria boierului Alecu Ralet”, articol publicat în revista Luceafărul, la data de 31 dec. 2010;
[3] Petronel Zahariuc: „Despre desfacerea proprietăților din Moldova după pacea de la București (1812). Cîteva adăugiri”,  pag. 10, Anexa A. ANB, Doc.mold., XIII/ 12. Original, hîrtie, 6 file; articol publicat pe diacronia.ro;
[4] Ibidem;
[5] Ibidem;
[6] Sorin Iftimi: „Vechile blazoane vorbesc. Obiecte armoriate din colecții ieșene”, Editura Palatul Culturii, Iași, 2014; pag. 16-17.