Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Unionistul și scriitorul Dimitrie Ralet

Autor: Dorina RODU, redactor șef – Revista Luceafărul
Publicat: 12 Sept. 2019
© Dorina Rodu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Expoziția Muzeală Scriitori Botoșăneni
Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani

Unionistul și scriitorul Dimitrie Ralet

Conform unor surse, în anul 1817 la Constantinopol se naște Dimitrie Ralet, însă alte surse susțin faptul că Dimitrie Ralet s-a născut în anul 1816, iar altele că s-ar fi născut prin Bucovina. Cert este faptul că se trage dintr-o familie renumită de boieri, cum de altfel se poate observa și în capitolul anterior, „Familia Rallet este de proveniență levantină și ajunge în spațiul românesc la sfârșitul secolului al XVIII-lea. […] Numele de Rallet a fost luat după stabilirea în Principatele Române, în locul celui de Ralli cu care veniseră.”[1]

Dimitrie Ralet a urmat studii de drept în Polonia, Germania și Franța, pe care le-a finalizat prin anul 1840. A fost poet, prozator, dramaturg, mare unionist, președinte de tribunal la Botoșani (conform dicționarului biobibliografic „Scriitori și publiciști botoșăneni” al doamnei S. Lazarovici, prin anii 1842-1843, 1847-1848), director în Departamentul Dreptății (1849), „A mai îndeplinit funcţiile de Ministru al Cultelor şi Învăţământului, vornic al averilor mănăstireşti (1854) şi preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi (1855). Implicat activ în campania de înfăptuire a Unirii Principatelor Române, face parte din Comitetul electoral al Unirii, din delegaţia unioniştilor pe lângă Comisia Internaţională din Bucureşti şi din biroul definitiv al Adunării generale a Moldovei. Ideile sale pro unioniste apar publicate în gazeta Opiniunea (Paris, 1857).”[2]

Prin vremea în care Dimitrie Ralet ocupa funcții însemnate în Botoșani, până în anul 1848, chiar și după, curentul masonic era, aș putea spune în floare, astfel, cu gândire și simțire unionistă, vornicul Dimitrie Ralet devenise mason, inițierea sa realizându-se într-o lojă ieșeană: „Un alt nume de botoșănean devenit mason, de care am luat cunoștință în documentarea mea […], este vornicul Dimitrie Rallet. Născut undeva în Bucovina, Rallet a copilărit prin Bucecea, Nicșeni și Botoșani.
[…]
Unionist convins, Dimitrie Ralet, în anul 1848 se află în tabăra revoluționară, el ca și alți botoșăneni care aveau aceleași aspirații și speranțe, au susținut activ împlinirea idealului unirii, așadar scriitorul Dimitrie Ralet căuta să înfăptuiască acțiuni în acest sens „La 9 mai 1848 agentul polonez P. Butkiewicz, aflat la Botoșani în casele lui Dimitrie Rallet, arăta că românii doreau protecția Austriei constituționale, idee aparținând familiei Hurmuzachi. Promovarea unor asemenea convingeri l-a adus în conflict cu domnul Moldovei Mihail Sturza, fiind obligat să plece în exil în Bucovina. Aflat în refugiu la casa familiei Hurmuzachi alături de alți boieri moldoveni, a început să scrie primele opere literare. Mihail Kogălniceanu arăta mai târziu că lui Dimitrie Rallet i se datorau cele mai bune cântece politice, mai ales cele ce circulau într-o culegere de foi volante cu titlul ironic de Plutarhul Moldovei”.[3] Astfel, când Dimitrie Ralet se afla în Bucovina, treptat s-au adunat mai marii revoluției în acea regiune, printre care: George Sion, Grigore Balș, Petrache Cazimir, Vasile Alecsandri, Lascăr Rosetti, Gh. Cantacuzino, Nicolae Pisoski ș.a. „Comitetul revoluționar român din Cernăuți a redactat diverse foi volante, memorii – tuturor popoarelor independente (25 iulie 1848), lui Soliman Pașa (30 iulie 1848), apeluri către moldoveni, cu siguranță bucurîndu-se de aportul lui Dimitrie Rallet, scriitor satiric virulent, pamfletar de forță al epocii.
[…].
O regrupare a revoluționarilor moldoveni refugiați în Bucovina se semnalează la Cernăuți, în octombrie 1848, mai ales că holera bătuse în retragere. Unii dintre ei vor mai rămâne aici o vreme, sau la moșiile prietenilor bucovineni, alții vor pleca în Occident. În mai 1849, punîndu-i-se capăt domniei lui Mihail Sturdza, se vor reîntoarce acasă, mai ales că noul Domn, Grigore Alexandru Ghica le va acorda credit multora dintre ei. Dimitrie Rallet și Nicolae Pisoski, botoșăneni ca și Domnul, desigur cîștigîndu-și creditul nu prin aceasta, vor fi investiți cu înalte dregătorii.”[4]

Întors din exil, în anul 1849, Dimitrie Ralet ocupă funcția de director al Ministerului Justiției din Moldova. Susținând în continuare ideile pentru realizarea unirii, D. Ralet „[…], pentru o scurtă vreme alături de August Treboniu Laurian, Al. G. Golescu, Al. Russo și Stephan Ludwig Roth, a considerat insurmontabile piedicile existente în realizarea unității naționale a românilor promovând ideea unei uniri în cadrul monarhiei habsburgice.”[5], astfel prin aceste idei unioniste Dimitrie Ralet îi captează atenția lui Grigorie Ghica, reîntors la domnie din anii 1853-1854, după ocupația rusă. În anul 1854, domnitorul Moldovei, constituind un sfat administrativ, îl numește pe Dimitrie Ralet ministru al cultelor și instrucțiunii publice, apoi în anul 1855, D. Ralet „[…] a fost trimis de către domnitor la Constantinopol, împreună cu C. Negri, în chestiunea spinoasă, cu destule dedesubturi, a averilor mînăstirilor închinate. Cei doi unioniști moldoveni își duc cu bine la capăt misiunea[…].”[6]. În „Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900”, Florin Faifer susține faptul că ei și-au îndeplinit misiunea cu bine, însă Iulian-Cătălin Nechifor în volumul „Bucecea. O istorie” precizează că cei doi, C. Negri și D. Ralet, au „încercat să rezolve problema averilor mănăstirești, misiune nereușită în final”[7], această nereușită fiind relatată și de istoricul botoșănean Ionel Bejenaru în „Dicționarul botoșănenilor”. În anul 1856, crezând în continuare în idealul unirii, Dimitrie Ralet nu a renunțat la a acționa neobosit pentru a-și împlini marele ideal – Unirea (în pofida unei boli care îi dădea târcoale de când revenea de la Constantinopol). Astfel, el a fost și unul dintre întemeietorii comitetului unirii din Moldova, tot în acest an, 1856, „Face parte din Comitetul Unirii, din Comitetul electoral al Unirii, ca și din delegația unioniștilor pe lîngă Comisia internațională din București și din biroul definitiv al Adunării generale a Moldovei, unde se pronunță în favoarea emancipării țăranilor.”[8] În următorul an, 1857, Dimitrie Ralet a fost numit deputat de Botoșani „În scrutinul pentru divanul Ad-hoc al Moldovei din septembrie 1857 a fost ales deputat de Botoșani alături de spătarul Nicolae Canano din partea colegiului marilor proprietari.”[9], astfel și din poziția sa de deputat a susținut o activitate neîntreruptă pentru unirea Principatelor. La finalul anului 1857 Dimitrie Ralet „pleacă la Paris, dar nu într-un voiaj de plăcere, ci pentru a încerca să susțină și să impună, alături de alții, ideea Unirii. De altfel, în gazeta lui V. Alecsandrescu-Urechia, „Opiniunea”, el publică articole de orientare prounionistă.”[10]
[…]
Așadar, după câte se observă și ca scriitor, Dimitrie Ralet, a luptat pentru idealul unirii, prin apariții literare și / sau gazetare. În anul 1840 apare volumul său intitulat „Scrieri”, „în care junele condeier, cu sentențiozitatea vîrstei și cu surprinzătoare accese de mizantropie, își dezvăluie predilecția pentru reflecția și tipologia morală și, totodată, aplecarea pe care o are spre satiră. […] Cu un ascuțit simț al ridicolului, scriitorul, pe care stilul mușcător, sarcastic sau persiflant îl prinde, reușește mai bine în fabule (în proză sau versuri), vituperînd multe din <rălele> care dăunau vieții sociale a vremii, cum ar fi corupția, moravurile (Călușul ș.a.), oportunismul și cosmopolitismul (Cocostîrcul și ciocîrlanul ș.a.), lipsa de patriotism. Bineînțeles, unionistul nu rabdă să nu șfichiuie pe acei care nu pricepeau necesitatea unui asemenea act, ca acela al Unirii (Muntenii sau motanii).[11]. În timpul exilului, în Bucovina, D. Ralet fiind influențat de perioada tulbure a anului 1848, scria pamflete care sugerau revolta împotriva domnitorului de atunci, Sturdza, „Că, în persoana lui D. Ralet, scriitorul s-a subordonat uneori căuzașului, o dovedesc pamfletele versificate compuse în timpul exilului bucovinean. Circulînd pe foi volante, sub titlul, în derîdere, Plutarchul Moldovei, aceste pamflete, care i-au fost atribuite de M. Kogălniceanu, erau alimentate de revolta împotriva domniei abuzive a lui M. Sturdza și împotriva acelor care au săvîrșit <jărtfa cinstei și a cugetului lor>, cum admonestează, în bătaie de joc, scriitorul.”[12] În timpul petrecut la Constantinopol, când însoțit de C. Negri, aveau misiunea diplomatică în legătură cu averile mănăstirești, Dimitrie Ralet consemnează impresiile și observațiile sale, pe care, mai târziu, în anul 1858, le publică, la Paris, într-un jurnal (de călătorie) sub titlul de „Suvenire și impresii de călătorie în România, Bulgaria și Constantinopole.
[…]
Dimitrie Ralet a mai colaborat cu creații literare (versuri, proză) la periodicele: Albina românească, Calendarul literar al foii Zimbrului, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Opiniunea, Zimbrul, Propăşirea, România literară. Boala care l-a chinuit încă de la revenirea sa din Constantinopol i-a adus, din păcate, sfârșitul mult prea devreme, astfel marele unionist botoșănean părăsește această lume în anul 1858 la 25 octombrie, la Botoșani, fără a reuși să trăiască idealul suprem – unirea, care „va umplea Carpații de răsunetele bucuriei sale”[13] și pentru care a luptat întreaga sa viață.

Note:
[1] Iulian-Cătălin Nechifor: „Bucecea. O istorie”, Editura Agata, Botoșani, 2014, pag. 56;
[2] Silvia Lazarovici: „Scriitori și publiciști botoșăneni” – dicționar biobibliografic, ed. aniversară, Editura Agata, Botoșani, 2018 pag. 388;
[3] Iulian-Cătălin Nechifor: „Bucecea. O istorie”, Editura Agata, Botoșani, 2014, pag. 58;
[4] Ionel Bejenaru: „Doi revoluționari pașoptiști botoșăneni în Bucovina: Nicolae Pisoski și Dimitrie Rallet”, articol publicat în revista Hierasus, nr. VI, 1986;
[5] Iulian-Cătălin Nechifor: „Bucecea. O istorie”, Editura Agata, Botoșani, 2014, pag. 58;
[6] Florin Faifer: „Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900”, pag. 137, format pdf., fragmet publicat pe diacronia.ro;
[7] Iulian-Cătălin Nechifor: „Bucecea. O istorie”, Editura Agata, Botoșani, 2014, pag. 58;
[8] Florin Faifer: „Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900”, pag. 137-138, format pdf., fragmet publicat pe diacronia.ro;
[9] Iulian-Cătălin Nechifor: „Bucecea. O istorie”, Editura Agata, Botoșani, 2014, pag. 58;
[10] Florin Faifer: „Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900”, pag. 138, format pdf., fragmet publicat pe diacronia.ro;
[11] Florin Faifer: „Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900”, pag. 138, format pdf., fragmet publicat pe diacronia.ro;
[12] Florin Faifer: „Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900”, format pdf., fragmet publicat pe diacronia.ro, pag. 138-139;
[13] Dimitrie Ralet: „Unirea și clevetitorii ei”, articol cuprins la pag 75-80, în vol. „Bucecea. Documente”, autor Iulian-Cătălin Nechifor, Editura Agata, Botoșani, 2014.