Primit pentru publicare: 5 mai 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru de Onoare Fondator al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 5 mai 2016
Editor: Ion ISTRATE

Neagu Djuvara, șosele cu hârtoape, trotuarele cu gropi, wc-ul public o scârboșenie

Etalonul civilizației azi- curățenia din baie și a closetului

“Șocul întoarcerii acasă” are și alte neprevăzute, Neagu Djuvara în “Amintiri din Pribegie”, 2012, punctează câteva cu care s-a întâlnit în București în februarie 1990, ele, după părerea noastră, păstrându-se și azi în multe localități ale țării.

…”Primul lucru care-mi devenise ca o fixație obsesivă: trotuarele din București!  În nici un oraș European nu găsești așa ceva. Dacă nu te uiți unde calci, la fiecare zece pași ori o groapă, ori niște ondulații produse de niște mașini pe asfaltul proaspăt ori asfaltul vechi ridicat de o îndărătnică rădăcină de copac, ori lucrări de canalizări grosolan reastupate, mai jos sau mai sus decât restul nivelului… șoseaua se mai repară că, de, gropile și hârtoapele riscă să spargă mașinile, dar gropile de pe trotuar care sparg oasele bătrânelor doamne – asta nu importă. Acest dispreț pentru pietoni  îmi apărea caracteristic pentru disprețul față de om în regimul comunist. Repet, trotuare ca la București n-am văzut pe patru continente! Nici “la mine” la Niamey – că acolo nu era asfaltată decât șoseaua, alături era nisip și puteai umbla pe el fără să ai ochii țintiți la picioare…Făceam fixație psihologică. De cum ieșeam din casă și vedeam trotuarul, mi se făcea nod în stomac. Apoi, indiscipline a cetățenilor: cutii, cartoane, sticle goale, totul aruncat afară – ce are a face? Primăria să curețe! A rămas undeva un teren  viran? Bravo – un chilipir: devine loc unde-și aruncă vecinii gunoaie, cârpe, lături. Plimbatul meu prin oraș, uneori chiar în zone centrale, mi-era un prilej de scârbă și de indignare zilnică”…

La Iași administrația a votat mai zilele trecute obligația pentru cetățenii care-și plimbă câinii de companie să aibă asupra lor fărașul și mătura, dar nimeni nu respect  dispoziția municipal, așa că  nici sancțiuni pentru contravenienți n-am văzut ori auzit!

Edificator este exemplul cu wc-ul public de la pagina 578 din cartea citată, noroc fiind faptul că în perioada aceasta când asistăm la desfășurarea experimentului  “Școala altfel” – cu excursiile în teritoriu, mai ales că s-a dat liber și la Palatul Culturii din Iași, Iași unde  au mai apărut  și alte obiective turistice,  wc-urile  publice din Podu roșu și din fața Policlinicii municipale, locuri foarte aglomerate și ar fi nevoie de ele,  stau cu lacătele pe ele de mulți ani, iar edilii se ceartă de la locurile unde să construiască parcări subpământene: “Culmea o reprezintă  closetele publice…dacă mai găseai!  Într-o seară, împins de nevoie, nimeresc la closetul public din Grădina Icoanei. Mă rog, inima Bucureștilor – alături  o piațetă elegantă, trei grădini, un teatru, cea mai  renumită fostă școală de fete, apoi Strada Polonă și bulevardul Dacia, numai palate – azi, din fericire, ambasade, că numai ele le pot întreține – și dau să cobor pe întunericul străzilor capitalei, treptele către locașul salvator. Când colo, la jumătatea drumului pe scară, îmi intră picioarele într-un lac fetid. Dau îndărăt cu groază și cu greață… Murdăria lichidă și pestilențială urca, de la toate cabinele, până la jumătatea scărilor”.

Și ni se precizează: „cazul wc-ului din Grădina Icoanei nu era decât un caz limită pentru o caracteristică a acestor colțuri publice, în toată țara, o scârboșenie generalizată – parcă se zicea: „cum să curețe acolo, că-i spurcat!”, deschizând „o paranteză istorică”, ca să ne prezinte evoluția lucrurilor în domeniu, lămurindu-ne: „timp de veacuri, multe veacuri, europenii au fost murdari – în special neolatinii -, francezii, care ne-au fost model, fiind probabil campioni în materie”, și deschizând și o paranteză ne clarifică, „am citit undeva că, acum vreo cincizeci de ani, Parisul era metropola europeană  cu cel mai mic număr de băi pe cap de locuitor!” Și adăuga un „amănunt picant”: când făcea fratele său Medicina la Paris, „mergând odată să lucreze cu un coleg, la el acasă, a constatat că, în camera lui de baie, cada era plină cu…rezerva de cartofi pentru iarnă” – de unde concluziona – „acest viitor medic nu intenționa, având cadă!, să facă nici o baie toată iarna!”.

Istoric prin studii și formație intelectuală, Neagu Djuvara face sondaje și mai concludente: „Dar iată, scrie, de la al Doilea Război Mondial, a intervenit o adevărată revoluție în acest domeniu, sub influența dominantă a englezilor, americanilor, germanilor și scandinavilor. Azi, când intri în casa omului, nu mai  judeci gradul lui de civilizație după eleganța mobilierului și bogăția bibliotecii, judeci după curățenia camerei de baie și a closetului”, lucru care „ar fi bine să-l urmăm – că multă mobilă frumoasă și biblioteci bogate tot nu are bietul român, barem weceul să-l aibă curat”, că altfel iar se întreabă, el scriitorul, istoricul: „Ce mai cauți, Neagule, pe-aici?”