Primit pentru publicare: 07 mai 2015
Autor: Vasile FILIP
Publicat: 09 mai 2015

Neculai Ciochină – zugrav de poeme celeste

Am pătruns în atelierul de creaţie al pictorului Neculai Ciochină cu simţământul celui care ştie câte ceva despre acest fel de spaţii mirifice, dar şi pregătit de confruntarea cu eventuale surprize. Ceea ce s-a şi întâmplat. Obişnuita ospitalieră căldură şi încântare specifice s-au amplificat, pe măsura ispitei. Mă aflam în faţa Nepătrunsului, pe care îl numim, de regulă, Univers. Sau Infinit.

De mai multă vreme, am băgat de seamă – atâta cât îmi îngăduie cunoştinţele şi pricepea în domeniu – că pictorul ieşean, cu origini băcăuane şi cu afinităţi bârlădene, s-a integrat în chip firesc aşa numitei, pe bun temei, Şcoli ieşene. În ce are ea peren şi valoros, vreau să spun, ferindu-mă, din motive personale, să intru în detalii care vizează alte părţi, mai fragile, ale întregului. Desigur, şi în acest caz, precum în toate celelalte aproape, meritul se împarte. El este deopotrivă al prestigioasei şcoli şi al valorosului pictor. Fapt care conferă şi mai mare forţă reuşitei.

Aşa cum s-au petrecut lucrurile şi în alte multe cazuri, şi Neculai Ciochină a practicat mai întâi ceea ce aş numi pictura terestră. Ne-a oferit, cu alte cuvinte, frumuseţile înconjurătoare – pe care nu de fiecare dată le băgam de seamă – gătite în straie frumos şi sugestiv colorate. Acesta fiind, în fond, rostul artistului: să recompună lumea în ce are ea durabil şi încurajator, arta fiind hărăzită dăinuirii.  Prin opera sa, şi creatorul ei rămânând în memoria oamenilor şi după ce natura lui se integrează materiei universale. Căci spiritul este Veşnicia.

Într-o bună zi, pictorul Neculai Ciochină a simţit nevoia unui timp şi a unui spaţiu în care penelul lui să descopere şi altceva decât ceea ce fusese deja descoperit. Şi, metaforic vorbind, se bineînţelege, s-a suit de pe Pământ la Cer. Uimindu-se de ce a văzut el acolo, a făcut gestul de a ne pofti şi pe noi – privitorii obişnuiţi, dar amatori de asemenea experienţe – să-i fim părtaşi. Spre a ne uşura… efortul, a coborât Cerul printre noi, să-l putem vedea, mai ales înţelege, mai lesne şi mai adânc. Fără îndoială, de pătrunderea Nepătrunsului se ocupă în primul rând oamenii de ştiinţă, care, într-un anume fel, sunt şi ei oleacă de artişti. Îndeletniciri în stare pură nu cred că există.

Cerul pe care Neculai Ciochină îl coboară pe Pământ şi ni-l înfăţişează nouă, prin tablourile sale, nu este doar spectaculos, prin ineditul imaginilor, dar este şi un fel de prelungire – în alte dimensiuni şi în alte alcătuiri, în spirit, mai ales – a existenţei noastre terestre. De oameni mereu animaţi de gândul răscolitor al cunoaşterii şi de a conferi descoperirilor straie de sărbătoare. Nefiind în stare de mai mult, mă mângâi (sau doar mă amăgesc) cu ideea că am făcut şi eu o descoperire. Pe care mulţi alţii vor fi făcut-o deja cu mult înaintea mea, care, însă, mă mulţumesc şi cu eticheta de… întârziat. Ce vreau să spun, de fapt? De fapt, vreau să afirm că principalele virtuţi ale picturii lui Neculai Ciochină sunt – cel puţin – două: sugestia metaforică şi metafora celestă. Fiecare tablou al său este un poem realizat în culoare, dar posibil de a fi tălmăcit în cuvinte.

Ceea ce am şi încercat (cutezat, riscat) să fac în aceste succinte consideraţii, absolut personale, pe deplin subiective şi nepretenţios profesioniste. Ale unui iubitor-admirator al picturii şi al pictorilor doar…

Toate curg

Toate curg, precum ar plânge,
Cu albastru şi cu sânge.

Călătorie în timp I

Călătorind prin timp, din tuşă-n tuşă,
În faţa mea a apărut o uşă.

Mişcare în spaţiu

Plutind între uimire şi nesaţiu,
Mă simt şi eu un zburător prin spaţiu.

O stea în univers

O stea în univers a apărut.
Cu steaua noastră, oare ce-am făcut?

Nebuloasă

Mă minunez a nu ştiu câta oară:
Aici şi nebuloasa este clară.

 Spaţiu intergalactic

Dacă ar fi metafore să-ncerc,
Gândesc că universul e un cerc.

 Univers galactic

Mă urc în univers ca într-un pom
Şi văd acolo capete de om.

 Tectonică I

În nesfârşirea de albastru
Mă integrez precum un astru.

Imponderabilitate

De-atâtea depărtări sihastre,
Şi ochii noştri au priviri albastre.

Călătorie în spaţiu

Aş vrea să cred că într-atâtea stele,
Şi steaua mea se află printre ele.

 Călătorie în timp II

Ca armăsarul în manej,
Şi timpul curge în vârtej.

Materie şi spaţiu

Materia cu spaţiul e egală
Şi e gătită în costum de gală.

 Lacrimi stelare

Dar stelele, oare chiar plâng şi ele,
Sau plângem noi cu lacrime de stele?!…

 Impact

Acest Impact nu vi se pare, oare,
C-ar fi un flutur sau ar fi o floare?!

 Autotransformarea materiei I

Când fac explozii, totdeauna sorii
Iau chipul nostru şi iau chipul florii.

 Omul în faţa universului

E un spectacol cum un altul nu e.
În faţa lui e omul o statuie.