POEZIE DE PANDELICA RADEŞ

.

VIAŢA VERSIFICATĂ A REGINEI ANA

Când fetele dansau în baluri
Sau pe faleză le-ntâlneai,
Adolescentă, ca şi ele,
În plin război, tu ajutai.

Menit-ai fost să fii Regină! –
Regină precum alta nu-i! –
Pe-o lume ca să fii stăpână,
Nu-ntr-o grădină, flori să pui.

Dac-ai fi fost pe tron, ştiu bine,
Când un vrăjmaş ne-a atacat,
Soldatul ne-nfricat din tine,
Pe baricadă-ar fi urcat.

Însă după eliberare
Destinul s-a grăbit să vie:
Un Făt-Frumos, pe cal, călare
Ţi l-a dat soţ pentru vecie.

Acum, copiii vin pe lume:
Un liliac ce-avea cinci foi,
Căci ei sunt marea bucurie,
Cu toate că-aduc şi griji noi.

Apoi, întâlneşti România!
Noi, Ţara, te-am îmbrăţişat,
Căci Monarhie voiam iar
Şi pe Mihai ca Şef de Stat.

Dar n-a putut să fie bine,
Căci „ochi albaştri” unelteau
Chiar în Palat, pe lângă tine,
Săpau o groapă! Ne-ngropau!

Pe Neculai, crescut de tine,
Mişeii ni l-au scos din ţară!
Cu el plecă nădejdea-n bine,
Dar l-aşteptăm să vină iară.

Lui Neculai, nepot iubit,
Pe când trăiaţi încă-n exil,
De România i-ai vorbit,
Deci ne-a iubit chiar de copil.

Că Neculai ne va fi rege,
Chiar Nostradamus veste-a dat,
Şi Legea iarăşi va fi Lege
În România, ca Regat.

Discret-ai fost în toată viaţa
Şi tot discret ne-ai părăsit,
Căci iar, învinsu-ne-a paiaţa
Şi trai incert ne-a hărăzit.

Ai fost Regina-mi aşteptată,
Păcat că nu a tuturor,
Iar pentru clipa cea ratată
Fi-va istoria judecător.