Primit pentru publicare: 23 dec. 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 23 dec. 2016
Editor: Ion ISTRATE
EMERGENȚĂ (materie, timp, spațiu), DECEMBRIE 2016 în Sala Constantin Brâncuși.
Noul Album Neculai Ciochină, Un Disc – vernisaj, 17 minute, prezentarea lucrărilor, 30 minute, un succes așteptat.
Aureolat de ani, la 9 noiembrie a împlint 83 de ani, viță din rădăcina răzeșilor din Burdusaci- Bacău, care a dat României atâtea creere mari, posesor a unei opere vaste, viziuni cosmice, botezate fericit cu închipuirea sa – “Constelații”, “Sfere și galaxii”, “Mișcare în spațiu și timp”, “Origini”, “Forme de materie”, “Fenomen Galactic”, “Impacte ale materiei”, “Dezintegrare”, “Tectonică”, “Univers galactic”, “Materie, timp, spațiu”, “Protuberanțe” – găzduite în colecții importante din SUA și Canada, Franța, Germania, Italia ori Olanda, Maroc, Iordania sau Israel, în Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Austria, Serbia, Albania sau Turcia, în mari și importante expoziții personale, colective și de grup în mai toate orașele României, încununat cu premii și distincții pe măsura talentului și a muncii depuse – membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România filiala Iași, membru al Asociației Internaționale Soleil de L-Est, Franța, membru al L-associațion Normandie Moldavie, Franța, convinge oriunde călătorește cu lucrări în colecții de stat și particulare, ca și în cazul de față.
De explicat ceea ce am subliniat chiar din titlu, – și o fac și semnatarii Albumului, Petru Bejan, Simona Nastac, Valentin Ciucă, Ion Truică, criticul de artă Marius Tița la vernisajul Emergenței, 7 decembrie 2016, ora 17, la Sala “Constantin Brâncuși”, pictorul Neculai Ciochină este unul din veteranii Școlii plastice ieșene care, lucrând, studiind și trudind, vorbește astăzi într-un limbaj propriu, exact, actualizat dar și cu închipuirea. Ceea ce înseamnă că prietenul meu, ca orice om, folosindu-și cele cinci simțuri, văzul, auzul, pipăitul, mirosul și gustul, apelează și la cee ace tot Dumnezeu i-a oferit din belșug, mintea, el cu închipuirea sa făcând cu mult înaintea altora, previziunile viitorului. Atașat picturii figurative, cum spune Petru Bejan, peisajului, gen în care Ciochină este mereu maestro nu numai acasă,el, de mai mult timp este inițiatorul a cee ace spuneam, sondarea și realizarea unor lucrări în care închipuirea, alături de știința prezentului și în perspectivă, îl ajută și ne invite să cunoaștem cosmosul, să alergăm către stele, ce fac și oamenii de știință, cei care-s buni studioși. Calitate pe care, după cum spune și Simona Nastac, critic de artă, profesorul Ion Frunzeti a întrevăzut-o la pictorul nostrum încă din 1977, la prima lui expoziție, orbanizatăla Biblioteca Universitară din București: “Tablourile pictorului moldovean îndeamnă la reflecție și meditație, reactualizând o mai Veche și totuși foarte acută temă de dezbatere, în legătură cu perspectivele peisagisticii…”
Meditând dar și sfătuind, însuși profesorul Neculai Ciochină care vrea “Cuvântul să nu fie pus în cătușe”, cuvântul și mintea, închipuirea artistului, declară în programul de sală a actualei Emergență – materie, timp, spațiu – “…Am căutat în artă să mă regăsesc pe mine însumi, să trăiesc prin frumusețea inedită a formelor universale ale materiei, timpului și spațiului, stăpânite de puritatea și exuberanța culorii, rămânând în credințele mele și certitudinilor valorice, în spațiul mirific al tainelor universului, în dinamica formelor, a mișcării ca modalitate de existență universală a materiei și energiilor spiritual-afective…”
Și altă credință a sa, o filosofie a sa : “În deșertul din noi este necesar să găsim mai întâi cărarea întoarcerii în noi și să nu căutăm zidul fără ușă, să nu tulburăm apele limpezi ale marelui cântec al vieții…”
Perspectivă pe care o citim și noi în Lucrările sale:” Revărsare generoasă de culori proaspete, calde, tranșante, pictura Artistului plastic Neculai Ciochină râmâne icoana unei lumi trăite paradiziac și recreate în tonurile odihnitoare, simple și apropiate, ale înclinării spre meditație și lirism”, îi găsește calitățile autohtone consăteanul său prof. univ. dr.C.D. Zeletin, prezent la vernisajul prezent. “Ca pe un veritabil preot slujind în altarele unei cosmicități căreia îi aparține prin gândire și iubire”, îl vede criticul de artă Valentin Ciucă. „…Mă aflam în fața Nepătrunsului, pe care îl numim, de regulă, Univers. Sau Infinit”, se extaziază în fața Operei Vasile Filip, poet, prozator, istoric, scriitor ieșean. „Microcosmosul ajunge la nou cu o dominantă artistică”, se exprimă succint prof univ. dr. Ion Truică. „Universul creat de Neculai Ciochină, fundamentat pe cunoștințe științifice și redat artistic, devine cu adevărat interesant și fascinant”, spune Nicolae Mitulescu. „Pictura artistului este o aventură” conchide pictorul Traian Mocan. „De o înaltă virtuozitate, sunt lucrările lui Ciochină”, Mircea Deac, critic și istoric de artă. „Paleta lui nu-i dă – sunt sigur –pictorului atâtea valențe și sugestii poetice câte îi dă arta sa, meșteșugul său febril cromatic, care – cu două- trei nuanțe ne transpune într-o lume pe care o căutăm azi mai mult, tot mai mult, pentru liniștele și reculegerile noastre”, Radu Cârneci. „De la intrarea în expoziție te simți purtat într-o lume de magie, în care realismul (și viziunea n.a.) are (au) intensitatea suavă a basmului”, Margareta Sterian. „O asemenea realizare își merita un Catalog cu reproduceri color (de calitate) căci oricare dintre exponante oferă și o problemă de culoare în măsură să rețină, admirativ, atenția celor interesați de pictură”, și-a exprimat opinia Virginia Vasilovici, directorul Muzeului De Artă Iași, cerință îndeplinită de expozant și Editura PIM din Iași, 2016, 115 p.
Pământean și sentimental, Albumul la care facem referire se încheie cu fotografiile personale: Neculai Ciochină la Atelier, La Casa Pogor în 2005 cu prieteni, Vernisaj 1978- Galeria Casa Presei, Iași, ca să-i revedem și pe Alice Ouatu și Neculai Ibănescu, Neculai Ciochină la lucru, la șevalet, pe iarbă, într-o margine de pădure, Neculai ciochină cu tatăl său o adevărată și autentică retrospectivă…
Discul cu Vernisajul 2016 și Lucrările de la Sala Constantin Brâncuși de la Palatul Parlamentului – aproape toată luna decembrie 2016 – am spus: cu închipuirea, cel de-al șaselea simț, Neculai Ciochină a cucerit nu numai pe bucureșteni , ci și pe noi. Felicitări!
23 decembrie 2016
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania