Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
,,Poemele căutării”

Căutare

De cauţi în scorburile timpului,
să scoţi putreziciunea,
ea se formează acolo.
Odată scoasă,
intră-n scorburile tale
şi n-o mai scoate nimeni.

Caut

Caut în inima pietrelor ascunzişul punctului fix
să-mi sprijin sufletul pe propriile ziduri,
caut vălurita tăcerea a ierburilor câmpiei
peste care trec caii vântului spre mările sudice.
M-aşteaptă solemnitatea statuilor vorbitoare-n pieţele publice
unde-şi deschid şcoala de înţelepciune,
pe băncile lor cuvintele sunt rare si rotund expuse
ce pot învaţa timpul cu monotonie cu tot,
lucrurile devin ajutoare de nădejde
şi împart cu tine geometria bucuriei.

Caut apoi formele care dezghioacă samânţa
şi o pun să-ţi limpezească gândurile
sub brazda pamântului adormit în noapte,
să se purifice pe sine de suprafata murdară
cum o face si aerul strigând dupa ploi.
Caut arborii înalţi şi-n faţa lor mă înclin
cu reverenţa frunzelor abia perceptibilă,
nedesluşită de păsări
şi clipele de nelinişte se prind în vuietul apei
să se ducă odată cu ea,
odata cu nesăbuitele întâmplări care-mi trezesc teama
ce-mi fulgeră prin amintiri.

Caut inima pădurlor care le zamislesc
şi mă rog în genunchi să nu cedeze
hoţilor de ocazie.
Vreau arborii să-şi păstreze cercurile închise-n trunchi,
nimic să nu se schimbe-n umbrarele vremii
sub care au poposit zeii daci.

Caut în inima lemnului forma sunetului fin
ce iese doinind pe corzile viorii
şi-ţi pun sufletul într-un bob de margaritar în palmă,
de vezi cu ochiul inimii-n fântânile iubirii
cum mă zidesc piatră peste piatră în trupul lor
pâna gust apa dătătoare de viaţă
şi capăt rezonanţa lemnului în care mă închide veşnicia.

Caut un alt mod de a fi

Se năruiesc sentimentele din singurătatea mea,
caut un alt mod de a fi.
Trecutul s-a dezintegrat în amănunte
stropind cu amntiri drumul parcurs,
femeile s-au dezbrăcat şi ele
de nopţile de dragoste.
Zilele umblă cu telefonul la ureche şi încrâncenate
trec prin mine cu speranţe
îngăduite de starea de fapt
prin care înot nepăsător spre ţărmul acela
la ultimul port.

Nici nu ştiu ce învârt în gând
când văd cum se ofilesc iubitele demult
în care am investit tinereţea
şi câteva clipe de fericire.
Acum simt în privirea lor remuşcare şi resemnare,
stau cu ochii în pământ
ca şi cum nu mai au nimic de văzut
ori văd prea departe.

Am tot căutat

Abia scăpat de patul lui Procust,
îmi căutam împăcarea cu fustele cunoscutelor
ca un întreprinzător printre datornici.
Eram încă pe cai mari,
lumea privea cu împotrivire tăvălugul vremii
de care nu scapă nimeni,
nici dacă ocoleşte vama morilor de vânt
la care se macină gânduri.

Am tot căutat
până la ultimul bob de speranţă,
îmi înfloreau în suflet anotimpuri uitate
cu alte iubite-n grădini aşteptând
sentimente nemaintâlnite
şi nu m-am gândit niciodată la durerea
despărţirilor ce-o să se întâmple.

Caută-n lut

Dincolo de urechile lipite de zid, sunetele nu se înţeleg,
se împrăştie ca un murmur prin tăcere,
noaptea se apropie,
somnul îmbracă haina visului care se restituie
pentru întâmplările căzute-n tristeţe
lacrimă pe obrazul maicii Domnului.

Tu-mi spui cum să înlătur teama de idoli
fără să mă îmbolnăvesc de adorare
şi prezentul să se supună imaginii poeziei
căzută-n desuetudine.
Nu mai putem zâmbi decât dezgoliţi de grimase
cu zvonul dimineţii pe tâmple mirate,
de minunea cu fluturi de trup gata de zbor
prin grădinile de suflet unde o să se nască
iubirea ce se roteşte-n cercuri prin limbă
fără cuvintele prin care devin muritor de ocazie,
un început de nesfârşit rupt din întuneric.

Nimic n-o să se nască fără ochiu-n trunghi
care vede mai mult decât se poate vedea
şi tot ce pune-n cuvânt se împlineşte.

Ca o stropitoare pe gânduri străine pulverizează
ploile minţii ce intră-n rădăcini,
caută-n lut
sămânţa originii şi se-ntorc
de unde au pornit
să vadă lumina.                                                                           

Sibiu, 26.11.2016.