Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
PĂPUȘARII DIN PUSTIE (5). BURSUCUL
-
Recentul eșec de la kilometrul 121 avu efect de tzunami. Păpușarul-Șef primi amenințări dure de la Marele Comandant. Fu amenințat chiar cu aruncarea în cazanul cu smoală. - Afectat peste măsură de cele petrecute la Curbura Putnei, convocă de îndată păpușarii din subordine și găsi ca principale vinovate pentru ratarea misiunii pe cele două păpușărițe, Minodora și Alexia. Nu acceptă niciun fel de scuză.
- Totul s-a petrecut din vina voastră, nesăbuitelor! Cei doi diavoli care se zbenguiau în preajma voastră trebuia să vă dea de gândit. Era o misiune cu grad maxim de importanță. În tren se aflau doi dintre cei mai aprigi dușmani ai noștri: frații Mocirleanu, dresori de cârtițe, sponsorizați de firme de publicitate. Obiectul lor de activitate seamănă cu al nostru: sabotarea transportului terestru de orice fel. Sponsorii le vor spori veniturile dacă sunt mai eficienți ca noi.
- – Mărite Păpușar, ne cerem iertare. A fost doar o coincidență nefericită. Copiii aceia nu ne sunt dușmani. Au vrut doar să se joace. I-am văzut chiar călare pe bursuci. Nu credeam că au vrut să-și omoare prietenii,
- -Vorbe de clacă! Cine greșește plătește.
- Mare dreptate ai, Bos!” Am dori o pedeapsă mai blândă.
- – Așa va fi! Veți fi închise în cușca tip Bursuc. Ca să nu vă plictisiți vor fi închiși cu voi și cîte trei bursuci masculi, amatori de aventuri sexuale cu fete tinere.
- La auzul pedepsei, Minodora și Alexia începură să țipe assemenea bursucilor. Cei de față priveau uimiți fețele schimonosite ale celor două colege din clanul păpușarilor. Fură aduse cele două cuști imense, urmând ca la căderea întunericului să apară și bursucii dresați pentru amor cu ființe omenești. Întâlnirea operativă luă sfârșit. Marele Păpușar nu salută pe nimeni. Trecu indiferent printre păpușarii îngroziți de asprimea pedepsei. Părea o sperietoare înfiptă într-o prăjină de trei metri. I se vedeau doar ochii de broscoi de culoare verde.
- Cuștile fură împinse mecanizat spre o fundătură. Era o liniște de început de lume. Toropite de somn Alexia și Minodora moțăiau plângând cu sughițuri. Își strânseră și mai mult centurile, halucinând. Li se părea că trăiesc un coșmar. Dacă vor fi pângărite de lighioane, nu vor mai putea privi oamenii în ochi. Singura cale de a spăla rușinea va fi moartea.
- Muntele gemea după o zi cu frământări tectonice în adâncuri. De departe se auzea un tropăit ușor, ca de herghelie obosită. Era turma de bursuci mânată de Cosmin în calitate de dresor și de om de încredere al Marelui Păpușar din vârful prăjinii.
- Alexia și Mino recunoscu chițăitul bursucilor. Cosmin fluieră scurt și jivinile se opriseră în fața cuștilor , adulmecând mirosul ispititor al fetelor. Prima cușcă deschisă fu cea a Alexiei, o mai veche cunoștință a lui Cosmin, după o noapte de vis sub luna plină a începutului de vară. Alexia ieși încet din cutia cu zăbrele și vru să spună ceva. Cosmin puse degetul la gură și vorbele se opriră pe buzele Alexiei. Trei bursuci primiseră comanda să intre în cușcă. În același fel procedă Cosmin și cu Minodora. În locul ei intrară ceilalți trei bursuci, uimiți că în cușca zăbrelită sunt doar ei.
- Se coborâse un întuneric gros. Cosmin și cele două fete se țineau de mână pentru a nu rătăci cărarea care cobora abrupt spre Nărujelu cu unde învolburate. Se mergea încet și în mare liniște. Bursucii aveau microfoane la gât. Cosmin le dăduse la plecare niște ierburi dulci. Pentru trei-patru ore tăcerea era asigurată.
- Trăind o vreme printre păpușari, Cosmin le cunoștea obiceiurile. Avea câțiva prieteni de la țară ca și el , dar și dușmani, poate de două ori mai mulți. Fiecare cu gândurile lui au ajuns la un luminiș. Cerul era brăzdat de stele. Era cald, foarte cald. Nu mai era mult până la ziuă. Trebuia să-și găsească un loc mai ferit. Dacă sunt văzuți de iscoadele Marelui Păpușar , vor fi sfâșiați de turmele de bursuci, antrenați pentru agresiune și pază.
- În aceste momente de cumpănă, salvarea veni de la neastâmpărații copii ai lui Antonică și ai Sultanei. Fură conduși pe o potecă ocolitoare la căsuța pe piciorange a părinților. Aceștia încă dormeau.
- Va urma!
- VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania