•              Ziua de marți trei ceasuri rele a început cu un anunț la stația de amlificare. La ora zece experții în analize de laborator vor citi buletinul de analiză a sângelui recoltat de la bursucii Speranței.
•      Curiozitatea era maximă. Peisajul era jalnic. Era a doua zi când bursucii prinși de aracet se zbăteau să scape. Erau însetați și flămânzi. Dis-de-dimineață, o ploaie măruntă de vară începu să cadă. Bietele animale țineau gura deschisă , sorbind lacom picăturile de ploaie. Ca prin farmec, aracetul își pierdea calitățile adezive și permitea eliberarea piciorușelor bursucilor pedepsiți pe nedrept, lucru confirmat de echipa de medici laboranți ș legiști. Vestea  că niciun bursuc nu a fost depistat cu droguri îi neliniști pe locatarii de la Nărujelu. 
• Comunicatul specialiștilor începu cu enumerarea normelor și legilor în baza cărora s-a făcut testarea.
• Având în vedere toate acestea, comisia numită de Ministerul Sănătății prin Ordinul Nr…    În baza…  a constatat:
• 1. Probele de laborator au constatat că niciun bursuc nu a fost drogat.
• 2.Rănile de la gâtul celor uciși nu au fost provocate de mușcături, fiind rezultatul unor tăieturi cu obiecte ascuțite cu dinți care să ducă în eroare ancheta.
• 3. Moartea s-a produs instantaneu prin injectarea unei substanțe letale.
•       Acest comunicat spori și mai mult teama de pericolul din munte. Vina fu dată pe Marele Păpușar, numai că existența lui materială nu putea fi dovedită. Cei de aici au încercat să-l alunge cu pietre, dar acestea se transformau în bumerang. Au încercat să-l prindă cu o plasă de sârmă. L-au stropit cu benzină, dar tot nimic.
•  Măicuțele coborâte recent de pe munte erau convinse că doar rugăciunile și curățenia lor trupească vor înlătura spurcăciunea din vîrful prăjinii.
•       Alina și Alin povestiseră toate acestea părinților fără nicio finalitate.
•           Specialiștii veniți de Centru lăsară în urmă o mare dezamăgire. Și totuși…năluca trebuia alungată. Nu se putea trăi cu frica sub pernă. Șefii de la Nărujelul aflase că pe munte, într-o peșteră cu stihii viețuia un bătrân vrăjitor care depășise 100 de ani. Îl vor căuta în speranța că duhurile rele vor fi îndepărtate de așezările omenești.
•              După plecarea epidemiologilor, Cosmin simți nevoia să-și reafirme autoritatea.
• – Dragii mei nărujeni, nu știu cît vom rămîne în această văgăună și ce alte necazuri ne va duce viitorul ,
• de aceea, consider că e necesar  să ne orânduim la toate nivelurile: securitate, odihnă, muncă, hrană, familie, credință, distracție. Nu putem trăi izolați ca un trib din epoca de piatră. E nevoie să ne atragem alte comunități. Să invităm oameni din împrejurimi la sărbătorile noastre,pentru ca la rândul lor să ne invite la sărbătorile lor. Măicuțele venite de curînd la noi pot cutreiera satele și încet- încet așezarea noastră să devină una cu statut de reședință zonală cu drepturi administrative.
•  Am vorbit poate prea mult. Vă rog să vă spuneți părerea și în legătură cu viitoarea denumire a așezării. Eu zic un nume. Voi spuneți altele și votăm. 
• Un  ropot de urale sparse liniștea muntelui. Nici păpușarii nu mai erau prin preajmă. 
•  Vorba ca vorba, dar foamea nu iartă. Măicuțele crescute în spiritul   respectării orelor de masă gătiră bureți, hamei, și grăunțe cu zahăr. Era o surpriză pentru toți , bărbați și femei de la „Speranța ”sau cum i se va spune în viitor. Flămânzi bărbații se năpustiră la masă. Una din măicuțe, probabil fostă stareță, le făcu semn să aștepte. De acum înaintea fiecărei mese se va face o rugăciune. Nu toți se bucurară, dar regula va trebui respectată.

          VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR.