ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Parcursul unei cărți. Exil în coloniile albastre, de Mihai Victor Afilom, Ed. Inspirescu, 2018

Primit pentru publicare: 08 Nov 2018
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 09 Dec. 2018

Fluctuat nec mergitur (lat.).

Încep fără a se înțelege aluzia din vechea sentință, că mă voi referi la cele ce se întâmplă în Franța. Stema Parisului e zguduită dar nu se scufundă.
Dictonul latin, de fapt, înțelepciunea rădăcinilor noastre, civilizația geto-dacă, trebuie să trezească referiri la zbuciumata noastră istorie străveche. O istorie a unui popor ce merită mult mai mult pe treapta valorilor umane, după o evaluare principială, științifică a trecutului unor aglomerații umane cu trăsături comune.

O carte, ,,Exil în coloniile albastre”! O carte cu un răscolitor mesaj, recent primită la redacția revistei Luceafărul, trimisă de autorul ei, Mihai Victor Afilom, poetul din vatra sacră a dacilor, Hunedoara, ”un poet adevărat într-o lume dorită, dar certă”, un ,,revoluționar” cu o poezie ușor de înțeles dar ,,în același timp absconsă” (George Terziu). E de înțeles aceasta, pentru că, am mai spus, confortul social de care ar trebui să beneficiem, zi de zi, ne este afectat de fel de fel de intervenții neavenite. Și cine sunt cei care ne tulbură liniștea de care avem nevoie în existență, ca individ, ca entitate – de la cele mai puțin cuprinzătoare la cele mai întinse în areal? Lămurirea o primim în prefața acestei cărți, semnată de editorul ei, George Terziu, și care, sigur, sunt o evaluare a mesajului clar reieșit din versurile poetului Mihai Victor Afilom. ,,Cine sunt oamenii care ne bulversează existența? Cine sunt reperele negative ? Omuleți cu panglică tricoloră,/ Omuleți cu sutane negre,/ Omuleți cu uniforme albastre, verzi,/ Omuleți de celuloid și păpuși Barbie…/ […] Afilom este poetul meandrelor, al elucubrațiilor netrăite și a unui discurs aproximativ, lângă marginea ambiguităților certe. Fără repere, dar mereu în căutarea lor, […] Cea mai rămas din genialele tale arderi?/ Doar cohorte disciplinate de litere,/ Tușul tipografic din cărțile citite doar de noi/ și salutul nostru de rămas bun:/ Să ne vedem cu bine!/ Mergi cu Dumnezeu, prietene!/ […]. Cele sugerate de editor, ca fiind caracteristici ale actului de creație afilomiană, le găsim mai în tot parcursul acestei cărți, ba mai mult, cred că, descoperim o mâhnirea care revoltă, o îngrijorare peste margini de ceea ce se petrece în jurul nostru, spunând mai devreme, referindu-m-am la confortul vieții pe care o trăim, ca oameni proveniți din ființe nevinovate prin naștere. Aerul pe care îl respirăm, trebuie să fie curat și avem libertatea naturală de a-l inspira, fără de care viața nu se poate. Nimeni nu are dreptul să ni-l vicieze sau să ne limiteze accesul la acest dar ancestral. ,,Când trecutul vine nemilos din urmă/ Și te izbește ca un ciocan,/ Simți din nou gustul amar…/ Da! Viața asta mizerabilă nu este doar despre cireșe,/ Este și despre vechi răni ce nu s-au închis,/ Exclus din clubul select al turmei,/ Mereu oaia neagră,/ […] .Da poate meriți să simți scuipatul lor a dispreț,/ Simți și tu cum e să porți steaua lui David,/ Să aștepți flăcările cuptorului de la Auschwitz,/ Tot mai mulți Mengele își testează teoriile,/ Pe cobai lor, medicamente și bani,/ Și carne de tun…/ Simți cum ar fi să fi țigan,/ […]/ Frumoși nebuni ai marilor orașe./ Un singur cuvânt te poate ”ucide”,/ […]/ În lumea nouă numai avem loc pentru tine,/ Copile,/ Nu fi trist/ Acceptă-ți umbra ce vine să te îmbrățișeze/ Nu îngenunchea în fața lor,/ Luptă!/ Sau alege calea samurailor dezarmați, […].” (citare, poezia Dezonoarea). Câtă fascinație în a pregăti un act revoluționar, o schimbare de care lumea are nevoie atât de mult. Felicitări poete, Mihai Victor Afilom ! Este, din partea mea, o îndreptățită prețuire! Dar nu e de-ajuns! Meritați merite mult mai de sus!

,,Iată, Eminule, ţi-au inventat un ritual/ Şi te-au înălţat pe piedestal,/ Te slăvesc epigonii,/ Ţi se închină fanfaronii,/ Geniul tău e traficat indecent,/ Geniul tău a devenit sacrament,/ Geniul tău e răcnit la amvon,/ Geniul tău a devenit blazon,/ Purtat la rever/ […]/ Şi-au făurit din chipul tău un idol,/ Ce-l sărută frivol./ Şi dacă le-ai aruncat mărgăritare,/ Îmi cer eu iertare,/ Ştiu că nu ţi-au trebuit flamuri,/ Ci un pat din tinere ramuri,/ În liniştea serii,/ La marginea mării.” (citare, Eminescu, de M.V. Afilom).