Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pe aici și țăranii lui Ion N. Oprea, aproape, aproape…

Primit pentru publicare: 05 mart. 2016
Autor:  Prof. C. C. ZINCU, Iași
Editor: Olivian IVANICIUC
Publicat: 05 mart.2016

 

Pe aici și țăranii lui Ion N. Oprea, aproape, aproape…

-Fragilitate. Cuvinte pe verticală-

 

La Editura PIM, Iași, 2016, a apărut volumul “Fragilitate. Cuvinte pe verticală”, de Ion N. Oprea, despre care scriitorul Constantin Hușanu într-o “Constatare” la carte, un fel de dublă prefață,  declarându-se  “plăcut surprins” de ceea ce oferă autorul –“texte într-o cronică de mare actualitate” – care “lasă loc și multor semen de întrebare, parcurgând textele  vorbitoare, de loc enigmatice, deși, unele, și cu suport filosofic”, – care “înseamnă marele(lor) merit” – vede lucrarea realizată  drept “o meditație eseistică pe un tablou cu multe fațete ale vieții” descrise.

Arătând că volumul de față este altceva, în raport cu lucrările anterioare, dublul-prefațatrul explică ceea ce se întâmplă și în pictură, în muzică, în sculptură sau în arhitectură – argumentând vizual cu clădirile din Dubai – “creatorii plictisindu-se de realitatea devenită normalitate, caută alte forme de exprimare, forme cu conținut și adesea fără un conținut, doar numai cu forme grafice”, lucru care nu se putea să nu-l înfluențeze și pe autor, pe cel pe care chiar el, comentatorul, l-a numit undeva “drept un Diogene care caută și caută, un Sisif care face și desface, luând mereu lucrurile de la început, cu altceva…”

Nu știu dacă în prealabil, scriind volumul, Ion N Oprea a recitit, că de citit sigur a făcut-o, el fiind un foarte bine la zi informat, ce au scris despre lumea satului, de exemplu, Marin Sorescu, Liviu Ioan Stoiciu sau Mircea Cărtărescu în poezie, Amza Pelea în extrem de popularele sale scheciuri din ciclul  “Nea Marin” sau Zaharia Stancu în “Desculț”, despre care amintește Nichita Danilov într-o analiză a sa despre “poetul atipic-Liviu Ioan Stoiciu”, cum îl “alintă”, vezi “Ziarul de Iași”, 25 ianuarie a.c.,  dar lumea țărănească este prezentă cam pe aceleași lungimi de undă și în “Cuvinte pe verticală” la autorul de Iași, Ino.

Întâmplarea era previzibilă. Încă din noiembrie 2014, la o manifestare culturală de la Centrul “Mihai Eminescu” a Bibliotecii” Stroe S. Belloescu”, Bârlad, în prezența lui Ion N. Oprea, la o discuție-provocare despre Cenaclul la distanță – pe care îl coordonează – și antologiile pe o temă dată- realizate – apoi în revista “Luceafărul”-Botoșani, 26 noiembrie 2014, prof. Petruș Andrei, membru al USR, referindu-se la două dintre antologii – “Darul vieții: Dragostea” și “Dorul de-acasă”, ambele apărute în 2014 la Editura PIM, Iași, vedea în ele “mai multă tandrețe, duioșie, delicatețe, farmec, poezie frumos artistic și dragoste decât  în cărțulia “De ce iubim femeile?” a aspirantului la Premiul Nobel, Mircea Cărtărescu” (Vezi și vol. “Gânduri în labirint” de Ion N. Oprea,p,32.  Ed. pim, Iași,2015).

După primirea volumului “Fragilitate. Cuvinte pe verticală”, Vasile Filip, poet, evidențiind scrisul, scria în “Surpriza cea mare”, că “multe din alcătuirile poetice ale lui Ion N. Oprea seamănă foarte bine cu niște concluzii la anumite component ale existenței umane. Ba ele aduc chiar și a cugetări, relevând și lumea satului său”, Priponești-Galați: “Țăranii mei nu se pot îmbolnăvi decât toamna,/ după ce au tras mustul,/ au strâns recolta,/ au pus nucile în pod/ și s-au pregătit în toate/ pentru iarna cea care/ pentru ei/nu înseamnă odihnă”.  

Ca și în cazul analizat  de directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chișinău, scriitor și publicist, Nichita Danilov, în cazul Liviu Ioan Stoiciu, lumea satului lui Ion N. Oprea se intersectează cu multe momente care spun multe: “Acum,/ în prag de iarnă,/ altfel li se manifestă durerile,/ parcă mai păcătoase,/ frecțiile cu țuică și hrean,/ cum îmi făcea mama,/ nu-i  mai ajută pe ei,/ singuri vor să se mintă/ că boala lor/ e ceva trecător/ și exprimă doar grimase/ adânci de durere”…

Despre ce a fost spitalul sau dispensarul medical, desființat de Guvernul Boc, despre personalul medical care i-au îngrijit consătenii, respectându-se unii pe alții, poetul care scrie despre „Fragilitatea” lucrurilor, în „Cuvinte pe verticală”, notează în nota pe care persoane în drept ar trebui să o descifreze și să acționeze pozitiv, adică și în folosul lumii satelor noastre: „Așa că,/ țăranii mei ajunși la dispensarul comunal,/situat aproape de școală și de biserică,/ unde-l puseseră cei de la PCR,/constată că postdecembriștii/l-audesființat între timp/și nu mai găsesc decât amintirile,/ clădirea goală,/dărăpănată,/ spitalul care le dispăruse,/ iar/figura doctorilor cei mari,/ profesioniști,/ la care fuseseră altădată/ și le recomandase,/la plecare,/multă odihnă și sănătate/nu o mai găsesc…decât locul,/unde,/într-un colț al cabinetului/lăsau pentru medicul lor și al copilăriei noastre/ cea mai moțată găină din gospodărie/ sau câteva ouă,/drept prețuire pentru munca lor/ că le ceruse să-și dea cămașa jos/ să îi consulte,/înmânându-le apoi câte pastile aveau nevoie…”

Bolnavi, țăranii lui Ino, după ce și-au cheltuit bruma de bani de la strugurii vânduți cu 30 de bani kila, dar și cu trenul sau cu mașina de ocazie până la spitalul de la oraș, aici ce găsesc?: “Când au ajuns la spitalul cel mare,/la oraș,/ țăranii mei cicatrizați,/ după bătăturile de plug și sapă,/ în salonul în care au fost repartizați,/cu noi cheltuieli, pentru tren sau auto,/ cum au putut ajunge,/și-au așezat meticulos în cutioarele de la capătul patului,/-noptierele-,/ uneori una la doi dintre ei,/ sacoșa de plastic, cu brânză, lapte și mere dulci,/ aduse de-acasă,/ lângă iaurtul, bananele și apa plată sau minerală/aduse de copii lor,/ ticsite lângă a colegului,/om de oraș,/ înfricoșați iarăși de acul siringilor./află,/ chiar de la tânărul medic,/un domn./că la spitalul sau farmacia mare/unde-au ajuns,/lipsesc de toate,/cele trebuitoare tratamentelor,/nu le-au sosit cota europeană a medicamentelor/ și consultarea la medic,/ acum,/nu-i mai eficace decât frecția cu țuică și hrean/pe care ne-o făcea în copilărie/bunica”.

Ce fac oamenii în asemenea situații se știe, dar o spune și stihuitorul de cuvinte pe verticală: “În așteptarea cotei europene a medicamentelor,/țăranii,/prietenii mei,/ se retrag în ei și răbdători/fac ceea ce este preocuparea pacienților,/vorbesc între ei despre politica zilei,/înjură politicos și cu sfială pe unul sau altul/ care au furat țara/ și au desființat dispensarul din sat/ sau din orașul apropiat,/ citesc ziarele sau rezolvă integramele,/ dau hrană păsărilor cerului,/împrăștiind firimiturile/ cum făceau cu grăunțele/pentru moțata făcătoare de ouă/destinate  doctorului din sat/ pe care nu-l mai au”.  

Alții, fac ceea ce spunea Vasile Filip, dau prilej lui Ion N. Oprea să scrie cuvinte cu tâlc, bune și pentru cugetări…filosofice: “Dintre toate ființele lumii/ Omul se crede cel mai puternic,/ cucerește Cosmosul/ dar nu se știe pe sine…”, de asta și merge la doctor.

Filosofică sau obișnuită, o gândire de “adâncire și auto-exploatare”, cum numește Daniel Cristea-Enache o astfel de expoatare, o “abracadabrantă lirică”, cum “o metaforizează” același Nichita Danilov, cert este, chiar dacă nu o spune direct, cuvintele folosite, împletirea lor în borangicul strămoșesc, ele vin de departe, mai din vechimea chiar și a lui Anton Pan, a lui Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare și a ostașilor lor, răzeșii, cărora încă nu li s-a stabilit data de sorginte, vin, hăt, de la Daci, și, poate de la înaintașii lor, de la Tărtăria, că zice undeva Ion N. Oprea: “Sunt dac de dac/dintre cei liberi,/n-am cunoscut colonizarea,/n-am avut treabă cu Traian/decât în Plugușorul de la Ajun,/ajunul de Crăciun” ;(Dac, p. 20). Iar despre pământul țării, apărarea și păstrarea lui o spune chiar răzeșește și responsabil, acuzator, justițiar :”Noi vrem pământ,/mai este valabil G. Coșbuc?/ dar Octav Bîncilă/ cu acel 1907,/ răscolitor/ de aduceri aminte…”(Pământ, p.29).

În  afara unui întreg Capitol, Țăranii mei, din cartea “Fragilitate. Cuvinte pe verticală”, 281 de pagini, 30 de pagini sunt destinate lor în exclusivitate, dar și multe alte cuvinte puse în restul paginilor le sunt adresate, pentru că, cum vede Nichita Danilov la poetul său predilect, și cel din Iași are “rezidurile” sale, că vine tot de la țară, și trebuie să le pună undeva, să se descarce și el spiritual. Nu în “mașina de spălat a satului”, ci în alte și alte volume, poate le vor citi și criticii literari certificați ai Iașului. Poate…

Cartea “Fragilitate. Cuvinte pe vericală”, este a unui om care nu se crede poet, dar face poezia cuvintelor, o altfel de poezie, îmi spuneți de care?

                                          

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5