Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XXII): CASA ÎN CARE S-A NĂSCUT MIHAI EMINESCU

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XXII)

CASA ÎN CARE S-A NĂSCUT MIHAI EMINESCU

 

La 26 iunie 1840, Gheorghe Eminovici se căsătorea cu Raluca, fiica stolnicului Vasile Iuraşcu, primind ca zestre 1500 de galbeni şi mai multe lucruri printre care: trăsură acoperită, alesidă de aur, patru inele cu diamant, şapte rochii de mătase, şapte şaluri, tacâmuri şi multe altele în valoare de 576 de galbeni, conform izvodului de zestre din 26 mai 1840.

Totuşi, Gh. Eminovici nu primeşte banii în numerar, stolnicul preferând să cumpere pe numele Ralucăi o casă în Botoşani şi o moşie la Orăşeni. Cu siguranţă tatăl Ralucăi îşi făcuse şi el socotelile lui: el fiind singur şi având serviciul la Judecătoria Botoşani, va putea locui şi el în casa pe care o va cumpăra fiicei sale.

La 2 iunie 1842, Raluca Eminovici cumpără pe numele ei, de la Sultana Cheşcu, casele scoase la mezat, cu suma de 450 de galbeni. Această sumă, reprezentând o parte din banii de zestre ce i se cuveneau Ralucăi, este achitată de stolnicul Vasile Iuraşcu, care se ocupă şi de definitivarea actelor.

Casele cu grădina sunt scoase la mezat de fratele Sultanei Cheşcu- Iordache Cheşcu. Aceste case erau destul de vechi şi s-au vândut greu, fiind scoase la licitaţie prima dată în anul 1839, dar nimeni nu se prezentase atunci la licitaţie.

Construite pe loc domnesc, casele erau situate pe Calea Naţională la nr.179, lângă biserica Uspenia, în plin centrul comercial al oraşului Botoşani. Din acest motiv, la fel ca şi cele mai multe dintre casele din zonă, şi cea cumpărată de Raluca avea, probabil, în partea dinspre stradă o dugheană, iar în spate, locuinţa proprietarului. Vasile Iuraşcu intuieşte valoarea caselor şi a locului, datorat amplasamentului lor bun şi posibilitatea creşterii, în viitor, a preţului lor.

Câteva zile mai târziu, prin cererea din 5 iunie 1842, Gh. Eminovici cere Judecătoriei din Botoşani să procedeze la măsurarea locului abia cumpărat: ,,Casile din acest oraş, ci di la mezat le-am cumpărat di la epitropia casăi răposatei Soltana Cheşcu, nu au documenturi vechi şi deşi mărimea locului zisăi case să cuprinde prin zapisul cumpărării, dar eu voiesc a-mi face şi mărturie hotarnică, pentru acesta rog pi cinstita Giudecătorie să binevoiască a rândui pi un cinovnic di a-mi măsura locul şi a-mi da şi mărturie hotarnică arătătoare de mărimea locului, încredinţată pi forme. Eminovici căminar”.

La măsurare, grădina avea forma unui patrulater cu dimensiunile de: 36 stânjeni la stradă (cca. 80 m), 19 stânjeni în vecinătatea iconomului Ioan de la biserica Uspenia (cca. 42,5 m), 38 stânjeni în partea de răsărit (cca. 85 m) şi 4 stânjeni şi cinci palmace pe partea dinspre târg (cca. 10 m).

După cum se observă, locul cumpărat de Gh. Eminovici era destul de mare, cu grădină cu pomi fructiferi şi ocupa toată porţiunea de la biserica Uspenia până la ,,Grădina cu flori” ce există astăzi. Atunci era o uliţă ce ducea în spatele grădinii şi asigura intrarea pentru negustorul Bruhlea Kensbruhmer, cu care se învecina.

În perioada 1840-1849, Gh. Eminovici şi familia sa au locuit la Dumbrăveni, unde asigura administrarea moşiei lui Costache Balş. Se pune în mod firesc întrebarea: De ce a cumpărat Gh. Eminovici casele din Botoşani? Răspunsul nu este greu de dat.

În 14 septembrie 1843, Gh. Eminovici ia în arendă de la Eforia Botoşani, pe timp de trei ani, veniturile ce se încasau pe cantităţile de vin, rachiu şi păcură ce intrau în oraşul Botoşani pentru consumul locuitorilor. Prin contract se prevedea ca anual, în rate lunare „Gheorghi Iminovici de a da la casa Eforiei cîte 69.210 lei (1950 galbeni) pe fiiştecare an”.

Matei Eminovici îşi aminteşte şi el: „Tata luase în antrepriză axisul băuturilor spirtoase din Botoşani şi pusese însă să vadă de această treabă pe un Nusâm Cucoş şi cu banii câştigaţi din această afacere a făcut casele din Botoşani, unde s-a născut Mihaiu…” (Scrisoarea lui Matei Eminovici din 29.04.1909 către Corneliu Botez).

Eminovici a fost ajutat în această afacere de socrul său Vasile Iuraşcu, care, pe la sfârşitul anului 1843, nu-l mai găsim asesor la judecătorie (Arhivele Statului Iaşi – dosar 3691).

Pentru administrarea afacerii cu accizele la băuturi şi păcură, Gh. Eminovici avea nevoie de o casă, un birou unde să-şi ţină documentele afacerii, casă în care locuia când venea la Botoşani. În această casă a locuit şi socrul său, Vasile Iuraşcu, care din 1841 era asesor la judecătorie şi-l ajuta şi în afacerea cu accizele.

În 8 decembrie 1844, Gh. Eminovici a cumpărat o crâşmă în târgul vitelor din Botoşani (cu un vad foarte bun) de la negustorul Zeilicovici cu suma de 70 galbeni, pe loc domnesc, el dispunând de mari cantităţi de rachiu de la velniţele de la Dumbrăveni. Această crâşmă îi aducea venituri destul de bune şi o deţine până în 1849, după care o vinde (Arhiva St. Botoşani – Colecţia documente, nr. 1117).

Familia Eminovici va deţine în proprietate, casele de pe Calea Naţională nr.179, în perioada 1842-1855, dar va locui în ea oarecum sezonier, numai în anotimpul rece, (de la Sf. Dumitru până la Sf. Gheorghe), în rest, casa fiind de regulă închiriată, verile petrecându-şi-le mai ales pe la moşiile administrate de Gh. Eminovici.

În acest interval de timp, Gh. Eminovici construieşte o altă casă pe acest loc, sau o renovează pe cea veche, pentru că la vânzarea ei, în 1855, căminarul obţine pe casă un preţ mai mult decât dublu – 1050 galbeni – deşi, între timp, el vânduse aproape jumătate din grădină. La momentul vânzării, în anul 1855, locul cu pricina avea dimensiunile; 13 stânjeni la stradă (cca. 26 m), 17 stânjeni, 2 palme şi 3 palmace în partea dinspre ră­sărit (cca. 38 m), 14 stânjeni în spatele grădinii (31 m), ,,pi cari laturi să găsăşti clădite casele şi să megieşeşte cu locul ogrăzii neguţitorului Ştrul Leib” şi 18 stânjeni şi 5 palmace în vecinătatea iconomului Ionică (cca. 42,5 m) – (Hotarnica locului caselor din oraşul Botoşani din 16 martie 1855). Deci aproape jumătate din loc este vândut negustorului evreu Ştrul Leiba Orenstein, care apare în continuare ca vecin. Acest bancher, cu care Gh. Eminovici avea legături de afaceri, împrumută Ralucăi Eminovici diverse sume de bani, aşa cum se vede în scrisoarea din 11 martie 1848: ,,Chir Ştrul Leib Orănştianu – Din rămăşiţa galbinilor cu care cu sinetu din 1 Octombrie 1845 mai datorăm dumisale răposatului sărdar Iordache Ureche, binevoieşte a număra cucoanei Rucsandei, soţia răposatului, 50 galbeni, adică cincizeci galbeni blanci şi la socoteala ce vom ave, te voi scăde cu aceste, iar dumneaei cucoana, de primire arătaţilor galbeni, va iscăli în acesta. 1848 mart. 11 RALO EMINOVICI, căminăreasă”. Deducem din acest document că Ştrul Leib avea o datorie la Raluca Eminovici la acea dată şi, credem noi, de la vânzarea unei părţi din grădină.

Din Jalba Ralucăi Eminovici, din 24 februarie 1852, către Isprăvnicia ţinutului Botoşani, în diferendul cu Smaranda Varlaam, aceasta precizează că: „…la casăli meli sânt cinci odăi, bucătărie, graj­diu şi două şuri”.

Obsevăm, din această Jalobă a Ralucăi Eminovici, faptul că între timp (1842- 1855), Gh. Eminovici a renovat şi extins casa, sau chiar a construit-o din nou (având 5 camere şi o bucătărie), aşa că, la vânzare casa cu numai jumătate din grădină a costat 1050 galbeni, faţă de 450 de galbeni cu care a cumpărat-o în 1842.

Acest preţ, mai mult decât dublu, se datorează şi faptului că, în perioada 1850-1860, populaţia de origine evreiască aproape că se dublează în oraşul Botoşani din cauza imigrării din Galiţia, imigrări provocate de frământările sociale şi economice. Imigraţia masivă a evreilor a făcut ca numărul lor să sporească cu 10.000, în perioada 1850-60. Aceştia fiind buni comercianţi şi meşteşugari, încearcă să extindă aceste activităţi în Botoşani şi astfel preţul caselor, în centrul vechi al oraşului, s-a dublat şi chiar triplat, ceea ce intuise la cumpărare Vasile Iuraşcu. În aceste condiţii, Gh. Eminovici vinde o parte din grădină pe care, probabil, obţine bani frumoşi de la negustorul Ştrul Leiba Orenştein.

Casa aceasta avea o pivniţă încăpătoare la subsol, pivniţă unde Gh. Eminovici depozita băuturile pe care le vindea prin cele două crâşme ale sale. În vara anului 1848, când Gh. Eminovici închiriază casele doctorului Alecu Jianu, este nevoit să mute la negustorul Moisă Mihel, cele 405 vedre (6.000 litri) de spirt ce-l ţinea în pivniţă şi pe care-l comercializa prin crâşmele sale din Botoşani şi Ipoteşti.

Astăzi, în această zonă, unde a fost casa şi grădina lui Eminovici, sunt construite 5 case una lângă alta, după sistemul evreiesc, case cu etaj şi balcoane din fier forjat, ce au fost folosite pentru ateliere şi magazine, amplasate la parter. Între casa lui Gh. Eminovici şi Biserica Uspenia s-a construit, mai târziu, o ală casă ,,perete în perete” cu casa căminarului. Această casă lipită de a ceea a lui Gh. Eminovici a fost, probabil, construită de negustorul Iosîp Munteanu (cel ce a cumpărat casa lui Gh. Eminovici), după anul 1856, pentru a-şi mări spaţiul comercial. În sprijinul acestei ipoteze vine faptul că arhitectura faţadei este aceeaşi cu a casei Eminovicilor şi nu ar fi putut altcineva să construiască o altă casă lipită de peretele casei negustorului, decât proprietarul însuşi.

În cealaltă parte, Ştrul Leiba Orenştein a vândut, la rândul lui, bucăţi din grădina cumpărată şi astăzi se găsesc trei case construite ,,perete în perete”. Cea de lângă casa lui Gh. Eminovici are un balcon de fier forjat, în stare avansată de rugină, ce are inscripţia ,,J. Ş” şi anul 1875. Aceasta dovedeşte că această casă, ca şi cea construită de Gh. Eminovici, nu a fost distrusă de incendiul din 1887. Această construcţie este mult mai îngustă decât celelalte, deoarece ea a fost construită ulterior, pe spaţiul liber rămas între casa lui Eminovici şi a lui Ştrul Leiba. Inscripţia ,,J.S.” ne duce cu gândul că, în 1875, un urmaş al evreului Ştrul Leib a construit această aripă pentru majorarea spaţiului comercial. Astăzi, la parterul acestei case se află librăria ,,Agata”.

În spatele acestor case s-au construit o serie de anexe, balcoane de lemn, magazii cu obloane de fier, necesare pentru depozitarea mărfurilor. Astăzi ele sunt în stare avansată de uzură şi dau un aspect neplăcut caselor.

În anul 1855, după terminarea caselor noi de la Ipoteşti, aceste case din Botoşani sunt vândute lui Iosăp Munteanu cu suma de 1050 galbeni; 500 primiţi la 2 ianuarie 1855 şi 550 pe 18 ianuarie 1856, când negustorul primeşte şi actul de cumpărare.

În această casă, de pe Calea Naţională nr.179, s-a născut Mihai Eminescu la 20 decembrie 1849, fiind moşit de mătuşa sa, maica Fevronia şi botezat de bunicul său, Vasile Iuraşcu, care locuia împreună cu ei. Aici, copilul Mihai va locui câţiva ani, împreună cu fraţii săi mai mari: Şerban, Iorgu şi Niculae, care urmau cursurile pensionului de băieţi a lui Ladislav Ferderber.

♦♦♦

În incendiul din 3 iunie 1887, casele sunt grav afectate, încât astăzi nu se mai poate reconstitui cu exactitate cum arătau ele atunci când s-a născut Mihai Eminescu (convenţional 1850).

Iniţial, casa cumpărată de la Sultana Cheşcu, arăta la fel cu celelalte case construite în această zonă a oraşului, având la subsol un beci boltit construit din piatră, iar deasupra era casa de locuit. La început, casa nu a avut în partea de la stradă (Calea Naţională) o dugheană, dar Gh. Eminovici, la reconstruirea casei noi a prevăzut şi o astfel de încăpere destinată comerţului şi i-a adăugat un etaj, astfel că, în final, clădirea ajunge la un număr la şase camere.

O astfel de casă arăta ca în fotografia făcută de Ştefan Ciubotaru, în anul 1996. Se observă balcoanele de fier forjat, la modă atunci, rămase până astăzi, pe care erau inscripţionaţi anii în care erau construite casele (în cazul nostru-1868 şi 1875). Asta denotă că aceste case cu etaj şi balcoane din fier forjat au fost construite înainte de incendiul din 1887 şi au rămas neatinse de foc sau au fost puţin afectate. Sunt convins că şi casa reconstruită de Gh. Eminovici era cu etaj şi cu un astfel de balcon, cel ce există şi astăzi. În caz contrar, cele 6 camere, două şuri şi un grajd nu ar fi avut loc pe suprafaţa curţii lui Gh. Eminovici care măsura 1000 metri pătraţi, după ce vânduse mai mult de jumătate din grădină. Casa era construită pe temelie de piatră cu zid gros de cărămidă, pentru a rezista timpului. Chiar dacă, în timp, construcţia a suferit reparaţii şi modificări la faţadă şi în partea dinspre curte, zidăria iniţială a rămas şi putem spune, fără a greşi , că această construcţie de peste 150 de ani, este cea care a rămas până în zilele noastre.

Astăzi, balconul casei lui Gh. Eminovici, unul din cele mai frumoase din zonă, este destul de degradat, rugina făcându-şi datoria de-a lungul timpului. Poate ar fi bine ca oficialităţile oraşului să repare şi să conserve aceste balcoane, pentru ca să nu se distrugă în totalitate.

Primăria sau un om de afaceri, cu dragoste de Botoşani şi de Eminescu, ar putea cumpăra această casă din centrul oraşului şi ar renova-o, dându-i o destinaţie culturală: bibliotecă (secţie a Bibliotecii ,,M. Eminescu”), librărie, cafenea literară, editură, loc pentru expoziţii etc.

Este păcat ca un astfel de obiectiv turistic, de mare însemnătate pentru municipiul Botoşani, să nu fie luat în atenţia oficialităţilor locale şi să nu fie valorificat aşa cum merită. Această casă a aparţinut şi în ea a locuit familia Gh. Eminovici timp de 13 ani, aici s-a născut poetul nostru cel mai iubit, aici a petrecut primii ani ai copilăriei sale..

Arhitecţii municipiului Botoşani ar trebui să cerceteze cu atenţie această casă, unde s-a născut cel mai mare poet al românilor, lucru ce ar aduce elemente noi în cunoaşterea ei.

Planurile oraşului Botoşani care cuprinde şi zona bisericii Uspenia şi casa lui Gh. Eminovici au fost făcute de inginerul Ştefan Emilian, prietenul lui Mihai Eminescu de mai târziu, în anul 1872. Prezentăm în imagine acest plan în care se poate localiza unde era amplasată casa familiei Eminovici şi spaţiul destul de mare de care dispunea Biserica Uspenia. Biserica avea şi o serie de dughene la stradă, de pe urma cărora obţinea venituri importante. Aceste venituri erau folosite pentru întreţinerea bisericii şi a şcolii domneşti, înfiinţată la 20 decembrie 1759, prin hrisovul dat de Ioan T. Calimachi.

Astăzi, între casa lui Gh. Eminovici şi Biserica Uspenia, mai există o casă, construită după vinderea proprietăţii, construcţie care se încadrează în stilul celor deja existente astfel că, astăzi, pe fosta proprietate cumpărată de Raluca Eminovici sunt 5 case ,,perete în perete”, care au avut destinaţia de ateliere meşteşugăreşti şi magazine şi drept locuinţe proprietarilor.

După incendiul din 3 iunie 1887, casele din zonă, ca şi biserica Uspenia, au rămas fără acoperiş, iar casa lui Gh. Eminovici a fost renovată şi acoperită, pe acelaşi amplasament, arătând ca în imaginea alăturată (fotografie făcută de Ştefan Ciubotaru în 1995).

În cartea ,,Ansamblul urban medieval Botoşani” se precizează:,,Este probabil că acest incendiu a înlăturat ultimele ,,dughene din paianturi” care existau încă în 1857 şi a impus refaceri însemnate ale nivelelor superioare. Cu această ocazie, fronturile clădirilor din Piaţa 1907 şi de pe Calea Naţională au fost unificate printr-o arhitectură de pronunţat caracter occidental şi de excelentă calitate, care reprezintă aportul principal al comunităţii evreieşti din Botoşani la îmbogăţirea valorilor arhitecturale ale oraşului, întrucât, în 1890, porţiunea amintită a centrului comercial se afla în proprietatea marilor negustori şi bancheri evrei. Trebuie însă precizat că arhitectura occidentală a faţadelor constituie doar un frumos decor al străzii, întrucât clădirile înglobează nucleele anterioare.”

Se desprinde de aici ideea că, numai faţadele caselor au suferit renovări şi modificări, corpul clădirilor rămânând cel iniţial. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu casa în care s-a născut Mihai Eminescu, faţada a suferit modificări şi îmbunătăţiri, în timp ce corpul clădirii a rămas acelaşi ca cel construit de Gh. Eminovici între anii, apreciem noi, 1846-1849.

Între timp, în spaţiile libere s-au construit şi s-au extins alte construcţii, astfel că astăzi clădirile din zonă sunt ,,perete în perete”, la fel ca toate centrele orăşeneşti din Moldova unde evreii îşi aveau magazinele şi atelierele meşteşugăreşti.

Astăzi pe clădirea unde a fost casa lui Gh. Eminovici şi unde s-a născut Mihai Eminescu, se află un bust realizat de tânăra artistă Nora Dorian, dezvelit la 15 ianuarie 2000. Pe o placă de marmură este inscripţionat: „Pe locul acestei clădiri a fost casa lui Gheorghe Eminovici în care s-a născut şi copilărit până la vârsta de 4 ani Mihai Eminescu”.

Inscripţia este greşită deoarece casele erau cumpărate de Raluca Eminovici şi nu de Gheorghe Eminovici, conform zapisului din 1842: „…cu care epitropia casii răposatei Soltana Cheşcu au vândut prin mezat această casă dumisale căminăresei Ralu Eminovici, care zapis esti întărit de Judecătorie supt no. 3032, tot acel an”.

Poetul Mihai Eminescu s-a născut în această casă, a locuit aici până la 23 aprilie 1855 (Sf. Gheorghe), dată când se mută cu familia la Ipoteşti unde îşi va petrece copilăria.

 

 

 

BIBLIOGRAFIE:

 

1. Eminescu în documente de familie, Gh. Ungureanu, 1977.

2. Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Augustin Z.N. Pop, 1962.

3. Botoşanii de altădată, Ştefan Ciubotaru şi Ionel Bejenaru, Ed. AXA Botoşani, 1999.

4. Ansamblul urban medieval Botoşani, Muzeul Naţional, Bucureşti, 1981.

5. Acta Moldavie Septentrionalis, Muzeul Judeţean Botoşani,
Ed. AXA, Botoşani, 2002



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5