Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XXVII)

MIHAI EMINESCU LA LUGOJ

Autor, Nicolae Iosub

eminescu la lugojMihail Pascaly a pregătit turneul de teatru din Ardeal bizuindu-se pe sprijinul cărturarilor ardeleni Al. Papiu Ilarian şi Gheorghe Bariţiu.

Papiu Ilarian scrie lui Bariţiu o scrisoare în care recomandă trupa lui Pascaly pentru un turneu la Lugoj: ,,D. Mich. Pascaly, întâiul artist dramatic al României, face împreună cu trupa sa o escursiune la românii de peste Carpaţi. Având Dumnealui cunosciinţia de starea românilor de dincolo, nu vre un câscigu material l-îndeamnă la această escursiune; singurul seu scopul e de a areta şi în acele părţi, străinilor nu mai puţin ca românilor ce a atins arta dramatică în România, fiind mulţumit a-şi acoperi cheltuielile escursiunei şi representaţiunilor sale”.

La rândul său, Gheorghe Bariţiu sprijină ansamblul bucureştean, în turneul său din Ardeal, intervenind pe lângă oficialităţile locale şi cunoscuţii săi pentru pregătirea sălii de spectacole şi întreţinerea actorilor. El îl contactează pe Athanasie Marian Marienescu (1830-1914- scriitor şi membru al Academiei Române) pentru a se interesa de bunul mers al turneului.

Din Lugoj, Athanasie Marienescu scrie lui Bariţiu la 31 mai 1868, asupra condiţiilor în care se va desfăşura spectacolul:,,Ne-am adunat mai mulţi şi sfătuindu-ne ne-am esprimat dorinţa ca Dl. Pascaly să cerceteze şi Lugoşiul. Fontânele de venit a unei representaţiuni în Lugoşiu sunt:1) 23 loge a 2 fl.50; 2) 100 scaune a 50, 3) parterre a 40 cr. ; 4) galeria a 20 cr.

Aceste sunt preţurile regulate când vinu societăţi nemţeşti şi maghiare….

Teatrul acesta când e de tot plin de nu se mai încape, atunci aduce 200 fl. pe seară pe lângă preţiurile regulate. Noi credem că 1000 fl. pe 6 reprezentări vom putea asigura….

Noi ne vom sili încă ca pe Dd. teatralişti se-i primim prin cartelele noastre, ca şi în acest mod se-i cruţăm de spese”.

Trupa de teatru condusă de Mihail Pascaly îşi continuă turneul de teatru prin Ardeal, pe baza acestor asigurări, sosind în oraşul Lugoj la 22/4 iulie 1868.

Artiştii sunt primiţi cu mare bucurie de către oficialităţile şi oamenii de cultură ai oraşului cât şi de populaţia Lugojului şi au fost cazaţi, fără nici o plată, în casele fruntaşilor români din Lugoj: Iova Popovici, Demetriu Papaviţă, Şt. Berceanu, I. Dobrin şi alţii, care se îngrijiră de actori pe toată perioada turneului.

Contractul încheiat cu primăria Lugojului a fost pentru şase spectacole dar la solicitările publicului s-au dat zece spectacole: 22iunie/4 iulie (cu piesele Nevasta trebuie să-şi urmeze bărbatul şi Ea este nebună), 23/5 iulie (Gărgăunii), 27/9 iulie (Voinicos şi fricos), 29/11 iulie (Femeile care plâng şi Nu e fum fără foc), 30/12 iulie (Mihai Viteazul şi Un pahar de ceai), 4/16 iulie (Frica e din rai), 6/18 iulie (Sterian păţitul), 7/19 iulie (Ştrengarul din Paris). Ultimul spectacol s-a dat pe 26 iulie cu tripticul dramatic Un amic supărător, Cuconaşul Bârzoi şi Doi profesori procopsiţi, încheind în triumf cu piesa Mihai Viteazul după bătălia de la Călugăreni.

La primul spectacol, mulţi doritori au trebuit să plece acasă, sala fiind arhiplină. Revista Familia consemna: ,,Lojele până la două, iar scaunele peste 60, fură şi abonate pe şase reprezentări la sosire. Afară de această pregătire DD Iova Popovici, Demetriu Popovici, Ştefan Bercianu şi alţii primiră în casele lor cu ospitalitate română pe membrii societăţii….Teatrul nostru- cam mic- era plin de nu mai încăpeau- şi mulţi se-ntornară pentru că nu căpătau loc. Anima palpită şi aştepta cu dor mare ridicarea cortinei. Când se arătă pe scenă M. Pascali i se aruncară buchete şi cununi de flori şi o cunună cu cordele naţionale, pe care era scris:,,Junimea română. Doamnei M. Pascali. Pentru arta română. Lugoş, 1868″. Matilda Pascaly era în ultima lună de sarcină şi jocul ei, în această situaţie, a stârnit admiraţia publicului.

Eminescu urmărea cu mare atenţie jocul actorilor, gata să intervină şi să-i ajute cu replicile din spectacol, când era nevoie, sau interpretând câte un rol mai mic şi se bucura, odată cu actorii, la ropotele de aplauze şi mulţimea de flori oferite de spectatori.

Albina publica, în data de 10 iulie 1868 următoarea informaţie: ,,Societatea sta din damele: Matilda Pascaly, Maria Gestianu, Catinca Dumitrescu şi Maria Vasilescu şi din domnii Mihai Pascaly, I. Gestianu, I. Săpianu, S. Bălănescu, P. Velescu, M. Eminescu şi V. Fraivald. Peste tot societatea dramatică are membri apţi, sântem mulţumiţi cu prestaţiunile ei, ni face onoare şi înaintea străinilor aşa cu arta precum şi cu garderobul elegant şi purtarea în public”. Vedem că Eminescu este menţionat în rândul actorilor.

Tânăra actriţă-pianistă Maria Vasilescu, alintată de Eminescu ,,Mariţa”, a fost admirată de tinerii spectatori datorită frumuseţii şi jocului ei şi pentru că ,,pronunţa limba cea mai dulce română cu efect plăcut, şi e o mărgea graţioasă a societăţii dramatice”. Frumuseţea şi farmecul artistei l-a determinat pe EminescuEste să scrie poezia ,,La o artistă” şi să o trimită revistei Familia pentru publicare, împreună cu poezia ,,Amorul unei marmore”.

,,Ah, ca visul ce se-mbină
Palid, lin încetişor,
Cu o rază de lumină
Ce-arde geana ochilor;
Tu cântare întrupată!
De-al aplauzelor flor
Dispărând divinizată,
Răpişi sufletu-mi în dor” (La o artistă- M. Eminescu)

Din cauza unei neînţelegeri, actriţa este nevoită să se întoarcă la Bucureşti spre regretul lugojenilor, care doreau s-o admire în spectacolele următoare:,,O lovitură a căpătat societatea cu aceea că domnişoara Mariţa Vasilescu, în urma unei cauze extraordinare, a plecat la Bucureşti şi piesele cu cântece naţionale au de suferit” (Familia). Din acest motiv, piesa lui Vasile Alecsandri- Piatra din casă- nu s-a mai putut juca.

La sfârşitul spectacolului de la Lugoj din ziua de 8/20 iulie, s-a organizat o cină festivă la care a participat 60 de persoane, care s-a prelungit până la ziuă. În zori de zi, un grup de tineri se strânseră sub ferestrele d-lor Pascali, Dumitrescu şi Vasilescu şi le-au cântat serenade.

La ultimul spectacol din ziua de 14/26 iulie, tinerimea s-a adunat sub fereastra lui Pascali, i-au cântat serenade şi urări, la care artistul a răspuns cu ,,cuvinte simţite”.

A. M. Marienescu consemna în 6 august în revista Familia: ,,Văzând românii că această societate dramatică nu numai ni-a făcut bucuria, ci şi onoarea înaintea străinilor, cu arta şi cu purtarea sa, în 8/20 iulie peste 60 de români dădură o cină în onoarea societăţii. O plăcere, o voioşie se vedea pe faţa publicului, între candelele ce stau ca nişte stele pe arbori, şi între sunetul cel dulce a muzicei naţionale. Se auziră toaste frumoase şi societatea înaintată îşi fini petrecerea cu câteva danţuri. …Fiindcă dl Pascali a arătat o binevoinţă cătră tinerimea studioasă, de a participa gratis la reprezentări- tenerimea în 26 seara după teatru, s-a adunat la fereastra dlui Pascali, i-a cântat şi i-a ţinut o cuvântare, la care dl Pascali răspunse aşa de dulce şi frumos, încât cuvintele lui din urmă rămaseră vii”.

Ce a putut vedea Eminescu în oraşul Lugoj din a doua jumătate a sec. XIX-lea ne-o spune şi Nicolae Iorga în ale sale ,,Privelişti din ţară”, care ne descrie astfel localitatea: ,,Oraşul începe prin căsuţe de meşteşugari, multe, mici, slabe…după ce s-a mântuit acest suburbiu, se înalţă clădirile cele mari ale statului, biserica mare, a ortodocşilor, cu două turnuri impunătoare, prăvăliile cu vitrine strălucitoare, care duc până la valul bogat al Timişului. Şi dincolo de podul de fier, începe o ală parte a oraşului, în care nu lipsesc clădirile bune şi chiar câte un palat mare”.

Spectacolele trupei de teatru a lui Mihai Pascaly, din vara anului 1868, au avut loc în vechea clădire a Teatrului Orăşenesc (clădirea dintre Biserica Romano – Catolică “Sfânta Treime” şi fosta Cofetărie “Liliacul”) din Lugoj, de pe Str. Bucegi.

În amintirea trecerii lui Eminescu şi în semn de mare preţuire şi admiraţie faţă de marele poet, locuitorii au marcat la Lugoj evenimentul din 1868 prin dezvelirea unei plăci comemorative, din marmură albă, aşezată pe faţada clădirii fostului Teatru Orăşenesc, pe care este inscripţionat textul:“Omagiul luceafărului poeziei româneşti MIHAI EMINESCU care a poposit în Lugoj în perioada 4 – 26 iulie 1868 cu trupa de teatru a lui Pascaly.”

Mihai Eminescu a fost cazat la unul dintre fruntaşii Lugojului, undeva pe lângă Hotelul Dacia, fost Vulturul negru din centrul vechi al oraşului. În centrul oraşului, Eminescu a poposit la Birtul Poştei, care a servit şi ca han şi staţie de popas pentru poştalioane. Aici se presupune că au poposit Mihai Viteazul în drumul său spre Praga şi Al. I. Cuza în exilul său spre Heidelberg. Tot în centru se află biserica mică a Lugojului, datând de la sfârşitul secolului al XIV-lea, unde a slujit Moise Pestişel, unul din autorii Paliei de la Orăştie şi tot aici se afla casa ,,La Liliacul”, locul unde s-au dat reprezentaţiile trupei de teatru condusă de Pascaly.

În anul 1993, ca un omagiu al lugojenilor adus poetului Mihai Eminescu, s-a dezvelit la Lugoj, între Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” şi Colegiul Naţional “Iulia Haşdeu”, pe Str. 20 Decembrie 1989, în mijlocul unui mic parc înconjurat de brazi şi arbori ornamentali, bustul lui Mihai Eminescu (1850 – 1889). Bustul este turnat în bronz şi este aşezat pe un soclu înalt de aproximativ 2 metri, placat cu gresie de culoare gri. Bustul lui Mihai Eminescu din Lugoj este opera sculptorului Dumitru Pasima, cel care a realizat şi alte busturi, în alte oraşe din ţară: Botoşani, Brăila, Vaslui şi Săcele.

O stradă din Lugoj poartă numele Poetului, Str. Mihai Eminescu ce leagă Splaiul Coriolan Brediceanu de Str. Bucegi, lângă Teatrul Municipal “Traian Grozăvescu” şi Casa Culturală Expozițională a Personalităţilor.

Prin aceste modeste simboluri, dar de mare valoare spirituală şi mare preţuire, locuitorii Lugojului au dorit sa-şi manifeste recunoştinţa lor faţă de marele poet al neamului care le-a fost oaspete, în anul 1868.

 

BIBLIOGRAFIE:

1. Augustin Z.N. Pop- Pe urmele lui Mihai Eminescu- Ed. Sport-Turism Bucureşti, 1978
2. Victor Crăciun-Ei l-au văzut pe Eminescu- Ed. Dacia Cluj -Napoca, 1989
3. Ioan Massof-Eminescu şi teatrul- Editura pentru literatură, 1964
4. Gellu Dorian şi Emil Iordache- Paşii poetului-Ed. Timpul, Iaşi, 2000
5. Nicolae Iorga- Pagini alese-
6. Nicolae Danciu Petniceanu- Domnul Eminescu soseşte iarna-Editura Mirton, Timişoara ,2000



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 26 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5