Poate mâine-i soare prin sufletul meu
Nimeni nu mai moare, pân’ la Dumnezeu
Poate mâine plouă, cuget, să-l înmoaie
Sub ideea nouă se întinde-o  foaie

Poate mâine ninge peste firea mea
Ziua mi se frânge, noaptea-i debara
Poate mâine-ngheață tot ce-a cuprins
Se închide jocul, focul moare stins

Poate mâine strigă, corpul cel desprins
Viața s-o atingă, visul ‘ncă reaprins
Poate mâine tace prin  tot ce-a unit
Zace și desface dintr-un singur răsărit

Poate mâine taie timpul netrecut
Pentru lut și paie, foc de împrumut
Poate mâine piere încă un cuvânt
Totul ce se cere intră în mormânt

Poate mâine cântă imnul de-nceput
Golul se mai zvântă, drumul e mai scurt
Poate mâine naște clipa ce-a trecut
Va mai fi un Paște, peste-un sac de lut

Poate mâine este, poate va mai fi
Ceea ce nu este, ceea ce-o muri