Profesoara Gabriela Leonardescu

S-a născut la 14 decembrie 1877, în oraşul Iaşi, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind profesor universitar, specialitatea filozofie. A urmat şapte clase la Institutul Humpel, din acest oraş, după care a frecventat cursurile universitare, luându-şi, în 1900, licenţa în litere şi filozofie. În 1904 a trecut cu succes şi dificilul examen de capacitate. A profesat, mai întâi, la Externatul Secundar de fete şi Şcoala Profesională de Fete din Iaşi, după care, în 1902, s-a transferat la Botoşani, unde a funcţionat, pe rând, ca directoare a Şcolii Profesionale de Fete, apoi profesoară la Şcoala Normală de Fete „Despina Doamna” şi directoare a Şcolii de Aplicaţie (1919-1929), iar în final profesoară la Liceul de Fete „Carmen Sylva”, până în 1933, când s-a pensionat.

A dovedit calităţi didactice deosebite, care au făcut să fie socotită, pe bună dreptate prototipul profesoarei prin vocaţie. S-a impus prin măiestria cu care ştia să realizeze la catedră lecţii de neuitat. Apropiată de elevi, străină de durităţi în vorbire, bună colegă, a reuşit să lase urme adânci în inimile tuturor.

Profesoara Gabriela Leonardescu a fost şi o prezenţă vie în toate manifestările culturale ce aveau loc în cadrul şcolii: bună oratoare, conferenţia adesea cu ocazia sărbătorilor şi şezătorilor pe clase, conducea diferite acţiuni în cadrul societăţilor culturale ale elevelor, îndruma cu competenţă lectura particulară a acestora şi lupta pentru mărirea fondului de cărţi al bibliotecii şcolare. În pragul morţii, a dăruit Liceului de Fete valoroasa sa bibliotecă, părăsind lumea pământească săracă, în cele materiale. Cu toate acestea, din casa ei au ieşit adesea substanţiale ajutoare destinate unor eleve sau familii sărace.

Pentru a defini mai bine profilul moral al acestei mari dăscăliţe botoşănene, vom consemna un episod petrecut în anul 1924, când era directoarea Şcolii de Aplicaţie, de pe lângă Şcoala Normală de Fete din Botoşani.

Ochii ei pătrunzători s-au oprit într-o zi asupra unei fete din clasa a III-a, care era tăcută, retrasă, pe al cărei chip frumos pusese însă stăpânire supărarea şi durerea. Dorind să se apropie sufleteşte de ea, a întrebat-o, printre altele:
– Cu ce se ocupă tatăl tău?
– N-am tată.
– Dar mamă?
– N-am nici mamă. Amândoi au murit din cauza războiului şi-am rămas nouă copii orfani. În şcoală mă întreţine sora mea cea mai mare, acum măritată.
Din acel moment, Zaporojanu Adela, acea elevă, a fost luată sub îngrijirea ei, până la terminarea şcolii. Numele Gabrielei Leonardescu a rămas totodată strâns legat de istoria literaturii didactice botoşănene, situându-se printre cei mai fecunzi autori de manuale. Din cele 20 de lucrări tipărite, menţionăm manualele de limba română, pentru şcolile profesionale de fete şi şcolile normale, manuale de limba franceză, pentru licee şi şcoli normale, precum şi poveşti alese pentru şcolari. În urma unui concurs organizat de Casa Şcoalelor, pentru editarea cărţilor de popularizare a ştiinţei, a fost premiată pentru cartea „Cât şi cum se munceşte în America”.

Cu ocazia semicentenarului Liceului de Fete „Carmen Sylva”, s-a oferit să scrie monografia şcolii (1887-1937), pe care a finalizat-o, după o muncă susţinută, fără a avea bucuria s-o vadă tipărită. În timp ce cartea se afla încă sub tipar, autoarea a trecut, spre tristeţea tuturor, în lumea umbrelor.
Pentru meritele ei deosebite, a fost decorată cu „Răsplata muncii pentru învăţământ”, clasa I (1923), şi „Răsplata muncii pentru 25 de ani în serviciul statului” (1931).
Deşi fiică a Iaşului, a dorit să rămână, după moarte, în oraşul în care a trăit cei mai mulţi ani ai vieţii, lângă fetele eleve ale ei, lângă colegele care au preţuit-o şi au venerat-o, lângă concetăţenii şi oficialii care au apreciat-o cu deosebită sinceritate.