Scriitorul a pornit aproape totdeauna în realizările sale literare de la elemente din realitatea imediată, pe care le vedea ca motive structurale pentru viitoare nuvele și romane.

Dramele scriitorilor Ștefan Octavian Iosif (1875-1913) și Dimitrie Anghel (1872-1914), pricinuite de iubirea lor pentru acceași femeie, Natalia Negru, au șocat societatea românească de la început de secol XX.
Acest tsunami din lumea literară nu l-a lăsat indiferent pe scriitorul ardelean, fiindcă el i-a cunoscut personal pe cei doi scriitori și cunoștea  multe detalii.
Dezvoltarea acestui subiect într-o narațiune amplă, ar fi fost de natură să țină trează atenția cititorilor până la ultima pagină, ceea ce înseamnă succes editorial și de. Public, la care nu putea rămâne indiferent.

Bruioanele și manuscrisele  care ne-au rămas de la autorul  ,,Răscoalei”, atestă că la data de 1 august 1917, în timp ce se afla în refugiul de la Iași, în toiul Primului război mondial, Liviu Rebreanu(1885-1944) începuse munca la un roman întitulat ,,Șarpele”, bazat, cum spuneam, pe drama celor trei personaje: Șt. O Iosif, D. Anghel și Natalia Negru (relatat de noi în detaliu, în articolul acestei publicații: ,,A 10 a Poruncă”).
În total, trebuiau să fie treisprezece capitole (13 fiind în accepția comună o simbolistică superstițioasă a lipsei de noroc). A alcătuit chiar rezumate ale acțiunii pentru feluritele capitole ce ar fi putut apărea  foiletonate (zice criticul Fl. Popescu). Iată titlurile de capitole:
1.Goliciunea 2.Primejdia fericirii 3. Bestia 4.Îmbrățișarea 5.Prăpastia 6. Amurgul și zorile 7.Chinurile 8. Roata norocului 9.Prăbușirea 10. Iadul iubirii 11.Revolverul 12. Bomba (cazul Corinei, fetița ucisă de o schijă) 13.Ochii verzi.

Meticulos cum îl știm, atent la ceea ce numim ,,arhitectura  romanelor”, Liviu Rebreanu a lăsat dezvoltări ale unor capitole: rezumate, incluzând replici și indicații regizorale.
Autorul a păstrat în această fază firul nartiv al celor întâmplate în realitate și cunoscut publicului. Singurul element de ficțiune narativă pe care îl adaugă este acela că ulterior, eroina s-ar fi căsătorit cu un bogătan mitocan – o contrapondere morală la ceea ce au fost cei doi poeți.
Proiectul nu s-a mai realizat și intuim cam din ce motive. Întâi, fiindcă acest caz foarte mediatizat era prea cunoscut publicului larg și autorul a intuit că exista pericolul ca imaginația proprie să nu fie concurențială cu cele întâmplate. Și…mai era necesară o bună bucată de vreme, în care peste  aceste drame să se aștearnă praful inerentei uitări, iar romanul  realizat să pară că le readuce de sub vălul Timpului.
(Intenția de a scoate femeia ca țap ispășitor, ,,Șarpele”, cum a fost percepută la acea vreme, trezește îndoieli. Noi, bărbații, noi cei puternici, dăm vina pe cei mai slabi. Unde este atunci puterea noastră? Doar aceea de a ridica sisific bolovani mari? Puterea morală aparține cui? Onestitatea, loialitatea, credința că este un Dumnezeu al dreptății… Bine mă sfătuia iubitul meu tată când eram tânăr: ,,Ai grijă la prietini, dragu tatii, că prieteni-ți mănâncă capul”.

Fiindcă ,,Vita brevis, Ars longa” (e scurtă Viața, iar al Artei drum e nesfârșit), nu avem decât să regretăm că marele romancier nu a trecut de faza de proiect. Cine știe? Am fi avut poate șansa unei opere majore, cu subiect din lumea vie, literară. Eventual, să fie publicat ca și ,,Jurnalul” său, după 50 de ani. ( apud .Fl. Popescu (Ist. a Lite. române)

Prof. Vasile Găurean