Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Eugen Șendrea ; © Florin Bălănescu (Arhiva personală) 
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul „Eudoxiu Hurmuzache” din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza” din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre panorama literaturii și publicisticii românești pentru copii, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 31 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, ce citeau bunicuțele nepoțeilor înaintea Primului Război Mondial?
– În 1825, apăruse Cele dintâi cunoștințe pentru copiii care încep a citi, prima carte pentru cei mici, scrisă de Grigore Pleșoianu și Ion M. Râureanu. Se citeau, în primul rând, clasicii – Mihai Eminescu, Ion Creangă, George Coșbuc, Ioan Slavici și ceilalți, dar și Alexandria sau Viețile sfinților. Se mai lecturau volumele Povățuitorul educației copiilor de amăndoă sexurile, de Dimitrie Pop, prelucrat după mai mulţi autori francezi și publicat la Iași, în 1846, precum și Traian și Dochia – legendă lirică într-un act, de Nicolai Andriescu-Bogdan, tipărit tot la Iași, în 1880. În 1891, a apărut și prima revistă pentru cei mici, Amicul copiilor, sub direcțiunea lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, în paginile căreia a fost publicat romanul Don Quijote [de la Mancha], de Miguel de Cervantes. Cu sufletul la gură, se ascultau isprăvile celebrilor haiduci Iancu Jianu, Bujor sau Tunsu, povestite, cu mult talent, de Nedea [Nicolae D.] Popescu. Dar cel mai mare succes l-a avut volumul Isprăvile lui Păcală, de Petre Dulfu, cu ilustrații de Aurel Jiquidi, publicat în 1894. Nemuritoare rămâne și Înșir-te, mărgărite, carte scrisă de Victor Eftimiu și publicată în 1911, care a făcut deliciul câtorva generații și a prilejuit mari creații teatrale. În 1913, a apărut Revista copiilor și a tinerimii, sub conducerea lui Constantin G. Costa-Foru.

– Ce publicații lecturau cei mici în perioada interbelică?
– Cea mai așteptată și căutată revistă în epocă a fost Lumea copiilor, a lui George Filip, scoasă în 1922. Episoadele unor întâmplări de tot felul se încheiau cu „Va urma”, iar micii cititori așteptau, nerăbdători, o săptămână întreagă ca să afle ce au mai făcut eroii poveștilor. Un loc aparte în literatura pentru copii l-a avut, între cele două războaie mondiale, vestitul „Moș Nae”, alias Nicolae [Constantin] Batzaria. După o viață extrem de aventuroasă, în care a fost și ministrul de Interne al Turciei, el și-a dedicat talentul lumii minunate a copilăriei, fiind autorul mai multor romane și nuvele. În 1924, a scos revista Dimineața copiilor, având colaboratori de primă mână: Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Marin Iorga, Radu Boureanu, Dragoș Vrânceanu, Lia Hârșu și alții. Publicația aproape că era smulsă din mâinile vânzătorilor și se râdea, cu lacrimi, de boacănele lui Haplea, ale coanei Frosa, ale odraslei lor Hăplișor și ale amicului Tănase. Versurile aparțineau lui Nicolae Batzaria, iar desenele – lui Marin Iorga. După această experiență, „Moș Nae” a trecut, cu arme, cu tot, la Universul copiilor și al tineretului, sub conducerea lui Stelian Popescu, unde a rezistat până în 1944. Revista cuprindea de toate pentru toți cei mici; în paginile ei, se întâlneau Noi aventuri ale lui Tudorică și Andrei în Africa, Alte isprăvi de necrezut ale lui Tudorică și Andrei, cu versuri de unchiul Niță și ilustrațiile lui Pascal, sau o adaptare după legenda lui Tarzan. Existau și rubricile Elevii distinși, Jocuri de cuvinte, dar, mai ales, Fapte bune ale copiilor. Nu lipseau întâmplările umoristice Din isprăvile lui Boroboață, Năsărâtele lui Stan ordonanța și Întâmplările unor pitici șireți. De asemenea, au mai fost editate revistele Ziarul copiilor, scoasă în 1941, și Covorul fermecat, lansată în decembrie 1944 și concepută ca un magazin ilustrat pentru tineret.

– Cum arăta oferta publicistică pentru cei mici în comunism?
– Au apărut mai multe reviste pentru copii: Înainte! (1945), Jurnalul copiilor (1947), Licurici (1947), Țăndărică (1947), Pionierul (1949), Pogonici (1949), Pionir (1950), Cravata roșie (1953), Luminița (1953), Scînteia pionierului (1953), Arici Pogonici (1957), Cutezătorii (1967) și Șoimii patriei (1980), ca și almanahurile aferente, dar conținutul lor era ideologizat. De-a lungul ultimelor două veacuri, însă, cărțile și revistele copilăriei bunicilor și străbunicilor noștri au încântat și înflăcărat imaginația micilor cititori, iar eroii lor au fost adevărate exemple demne de urmat.

Florin Bălănescu