Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
RAFALA (1)
- Sunt amintiri care par uitate. După zeci de ani te trezești tulburat, neliniștit, insomniac și nu știi de ce. Vise ciudate îți tulbură somnul și întâmplări ce păreau uitate dau buzna de parcă ai fi somnambul.
- De mai multe zile, o voce de pe alt ocean planetar îmi strigă asurzitor, distorsionat „RAFALA, VINE RAFALA. Păzea!”
- -Mamă ! Asta nu e vocea lui Țani Holborosu?
- – Te-ai dus cu creierul. Țani era peltic. Mai degrabă e vocea lui Vasile Panaramă, care dărâma gardul. Am să te duc la doctorul Stoian să te consulte și la baba Smaranda să te descânte.
- – Deci nu vine rafala. Nici eu nu am trăit un asemenea fenomen. Povesteau părinții mei, dar și ei știau de la părinții lor. Să ne închinăm și să credem în Dumnezeu.
- Mama nu mă liniștise. Dimpotrivă! O simțeam aproape și mă ademenea să merg Valea Diavolului ca să stau de vorbă cu Duhul. De multe ori vitele aflate la păscut o luau la goană spre pădure. Se întorceau spre seară și nu mai puneau gura pe iarbă. Veneau să le mângâi. Prin sat se spunea că sunt deochiate. Alții le credeau intrate sub domnia Rafalei și erau de părere că trebuie sacrificate. Fel de fel de păreri. Singura care judeca normal, fără angoase era Sevastița Manea, femeia care vindea lumânări și tămâie la intrarea în biserică. Ea nu se temea de morți. Uneori era văzută noaptea prin cimitir tămâind și stând de vorbă cu cei de sub țărâna grea. Unii săteni bănuiau că ar fi ibovnica groparului cel tânăr. Ea era binișor trecută de patruzeci de ani. Degeaba, nu umbla ea prin cimitir. Ca să nu fie deranjată, spunea la toți că Rafala se apropie. Ea se ruga chipurile pentru cei de sub cruci , ca nu cumva Rafala să răscolească mormintele și să dezvăluie sărăcia unor cosciuge. Nu de alta, dar nu vrea să râdă lumea.
- Despre enigmatica Rafală povesteau uneori și țăranii care treceau pe la miezul nopții pe drumul bisericii. Auzeau un fel de șuierat, iar crucile păreau a dansa un joc ciudat cu aplecare până la pământ.
- O întâmplare ciudată a pus localnicii din Gura Văii pe gânduri. Un căruțaș a fost găsit într-o dimineață agățat de clopotniță, în timp ce caii își vedeau de drum. Lumea a născocit de îndată o poveste: căruțașul era beat și de teama Rafalei s-a refugiat lângă clopot.
- Ierarhii adunau de la enoriași bani și obiecte de cult pentru a ține departe de sat Rafala.
- Veniturile bisericii și ale slujitorilor ei creșteau mereu. Șeful groparilor se numea acum „manager” . Celelalte ajutoare își spuneau acționari.
- Colțul de rai din cimitir fusese botezat „Încă un pas”.
- Distracția la cimitir începea după orele 22. Vecinii cimitirului nu bănuiau ce se întâmplă. Nu se auzea niciun zgomot. Mirosea puternic a friptură la grătar. Mulți credeau că pomana a ajuns la cei plecați spre ceruri. Misterul nu va fi dezlegat. Doi tineri au plecat să vadă ce se întâmplă și nu s-au mai întors. Tot satul credea că au fost răpuși de Rafală. Concluzia poliției a fost aceeași cu a sătenilor. Enoriașii au descoperit în cimitir un mormânt proaspăt. Pe crucea de lemn scria numele celor doi temerari cu mențiunea: uciși de Rafală.
- Credința în Rafală creștea cu fiecare zi.
- Vestea despre cele întâmplate în sătucul cu o Rafală ce devenea legendă a pus pe gânduri pe mai marii bisericii, dar și autoritățile civile.
- Adevărul era știut doar de Luca Zăbavă , un flăcăiandru de 16 ani care cunoștea cimitirul ca-n palmă. Se ascundea într-un mormânt gol. Aici trăise ani de zile un fost ocnaș.
- Teama de Rafală creștea cu fiecare zi.
- VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR
Articole asemănătoare
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania