Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

RAFALA ( 2 ). Insomnii

 

Pentru sătenii din trei sate la vale de Lingurari, Rafala devenise un duh rău, o stihie care aducea nenorociri. Nu mulți știau legenda apariției Rafalei. Pentru bunicul Sofronie, rugămintea nepotului Leon fu primită cu bucurie, deoarece povestea va merge mai departe.
Fiind seara în amurg, bunicul Sofronie, lingurarul satului își începu povestea molcom, cu glas ce venea parcă din lumea de dincolo.
Nepoții îl țineau strâns în brațe și erau numai ochi și urechi.
-Dragii mei, de la bunicii mei știu că în vârful acestui deal într-o colibă trăia o fată frumoasă cu nume ciudat: Rafala. Oamenii deștepți credeau că e un nume sacru compus din Ra, zeul Soarelui și Fală, adică Fala Soarelui. I s-a spus Rafala. Tinerii care o vedeau urcau dealul cu fel de fel de daruri. Rafala nu se uita la niciun dar de preț. Primise cu bucurie o lingură de lemn. Era un semn că cei din sat o considerau de-a lor. Îi plăceau oamenii din satul cu pomeni multe. Erau omenoși și cu mare preț pentru pomenirea celor trecuți în lumea drepților. Rafala n-a mai părăsit satul, refugiindu-se printre morminte. Devenise un simbol draconic. Cum se prevestea câte o nenorocire, lingurarii se închinau, băteau mătănii și strigau speriați: Vine Rafala. Copiii neastâmpărați erau dați tot pe mâna Rafalei.
Preotul-paroh a încercat prin slujbe să alunge Rafala din Lingurari. Degeaba! Cu fiecare slujbă apărea o nouă Rafală, mai frumoasă și mai ispititoare.  Tinerii mureau fără să fi fost bolnavi. Lingurarii aveau vise ciudate și satul se ruina văzând cu ochii.
Nepoata ascultase cu atenție legenda Rafalei și trecu repede la următoarea întrebare.
-Bunicule, alt nume mai frumos nu se găsea pentru satul nostru? Lingurari e un nume  urât. Ca și cum ai spune calici, sărăntoci.
– Nu-i deloc așa. Acest sat de sub deal are cultul morților. Cel plecat dincolo este cinstit și prohodit cu multă evlavie. Defunctul este pomenit la trei zile, la șapte zile, la patruzeci de zile, la șase luni, la un an etc. Uneori în sat sunt câte trei –patru pomeni. La pomană vine tot satul. Primii la mese se așază oamenii, adică bărbații. Urmează femeile care așteaptă la stanoagă. Pentru copii , se ia la pachet colivă și covrigi.
Orice pomană are ca prim-fel fiertură, adică ciorbă foarte acră. Urmează orezul și coliva.
La sfârșit , fiecare participant la pomană își împachetează lingura în folie, pregătit pentru următoarea pomenire. Deși pomenile sunt dese, nimeni nu se îngrașă. La pomană se stă înghesuit și se mănâncă repede. Satul a fost poreclit Lingurari. Numele adevărat era Poieni.

  •    VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania