Nu departe de satul cu pomeni multe se afla cătunul Străchinari , cunoscut prin celebrele vase de lut ars, de la ulcele și străchini până la vase ornamentale prezente în toată țara și nu numai. Era aici un olar care nu vorbea niciodată. Locuia singur la marginea satului într-o casă –bordei. Singura care îi trecea pragul se numea Anghelina Turturică, cea mai frumoasă femeie din sat. Toader Păvăloiu ieșea noaptea pe prispa casei și doinea de ți se rupea inima. Nimeni nu se putea apropia. La primele triluri, în jurul casei apăreau zeci de câini și pisici, mieunând și lătrând ciudat. Câinii mieunau și pisicile lătrau. După fiecare melodie , din casa-bordei venea un râs tânăr în cascadă.  Ceva nu se lega. Ce taine ascundea ciudatul olar.

Preotul Dorneanu venise  cu chiraleisa. Împinse ușa de nuiele bucuros că poate intra. Surpriză! O ușă din ceramică îi opri înaintarea. Printr-o fantă, gazda mulțumi pentru urare și-i întinse o ulcică frumos ornamentată. Părintele făcu o cruce mare, spuse ceva laic în gând, trânti ulcica de pământ și nu mai avea chef de nimic. Oare al cui să fie râsul de clopoțel din casa misteriosului olar?
Ulcica primită de preot pentru colind fu trântită de preot de prima piatră. SE AȘTEPTA SĂ PRIMEASCĂ BANI, NU CIOBURI FĂRĂ VALOARE. Nu bănuia că ulcica este o parte din marea Rafală. Cioburile se transformară în pale de vânt cu  măzăriche. Asupra slujitorului bisericii se abătu o ploaie de grindină măruntă. Făcu repede trei cruci și stihia se opri: Ulcica dispăruse . Nici casa nu mai era.
Făcu semnul crucii  și duhurile rele dispărură Se trezi singur înconjurat de trei namile de câini și cinci pisici. Se porni un vânt ușor. Rafalele erau prietenoase. Aduceau totuși un praf roșu, care făcea aerul irespirabil și urât mirositor. Era miros de cadavru în putrefacție.

Pe drum , veneau trei femei cu chipuri hâde. Sigur nu erau de prin partea locului. Purtau o discuție într-o limbă păsărească. Când gesticulau se porneau scurte rafale de vânt de stepă. Departe  în zare zburau trupuri descompuse. Era ceva ciudat care venea dintr-o altă lume. Oamenii locului credeau că e vorba de un blestem al morților care nu au apucat lumânare. Era nevoie de o slujbă de iertăciune cu ofrande pentru sufletele aruncate în întuneric.
Inventica populară este nesecată. Tinerii din Bursuceni au răspândit prin sat zvonul că Rafala are sute de aripi plutind prin văzduh , care la date fixe se unesc și declanșează vântoase ce răscolesc sufletele oamenilor odată cu frunzele copacilor. Mai rar, micile rafale se unesc și zguduie pământul obosit de atâta fierbere.

Bursucenii cam alarmiști vorbeau pe la colțuri de o Rafală apocaliptică.  Se adunau bani și materiale pentru construirea unor troițe la fiecare intrare în sat.
Lăutarii din trupa lui Laie Chiorul pe baza unui program cântau duminică de duminică pentru a veni în ajutorul sătenilor speriați de viitoarele nenorociri. Fiecare cruce era vegheată de cățeii pământului, șase la număr. Nimeni nu se  putea apropia de semnul sacru al credinței.  Noaptea, cățeii pământului urlau amenințător și nici Rafala cea mare nu avea curajul să se apropie de sat. Minunea nu dură mult. RAFALA SE DEGHJZĂ ÎNTR-O BĂTRÂNICĂ ADUSĂ DE SPATE , CU O CÂRJĂ DE CORN. Trecută de câini, își aruncă straile de ghidaj și apăru la vedere chipul ei frumos, cuceritor. Porni un vânt fierbinte . Peste Bursuceni, se porni vâlvătaia, Era o răzbunare. Cățeii pământului fugeau speriați spre adâncuri. Rafala ieșise biruitoare.

VASILE LEFTER, MEMBRU UZPR