Primit pentru publicare: 21 nov.2014.
Autor: Ion N. OPREA

Postat: 22 nov.2014.

Răsfoind presa

Gânduri optimiste,  „nostalgii” sau adevăruri de necontestat !?

După cum se ştie, soarta CUG-Iaşi, care asigura hrana la aproximativ 30.000 de familii din Moldova, este pecetluită pentru că nu s-au găsit oamenii capabili care să o salveze. Devenit FORTUS după 89, astăzi citesc în „Ziarul de Iaşi”, 10 noiembrie 2014, urmatoarele: „Foştii salariaţi… cer stoparea transferului de active către Primărie”, interesată să le preia doar cu diminuarea preţurilor lor.

Intreprinderea  de Utilaj Greu din Craiova, aflu, funcţionează din plin. „Este, probabil, singurul caz de privatizare post-decembristă în care fostul director general al unei întreprinderi din comunism a ajuns patronul ei în capitalism.

Gorjean din Bumbeşti, stabilit în Craiova, inginerul Constantin Popeci a ajuns prin 1976 la IUG, unde treptat, a avansat în funcţia de director general.

A fost dat afară în 1990, în stil “revoluţionar”, când directorii fabricilor şi uzinelor, de regulă profesionişti, au fost destituiţi pe întreg cuprinsul ţării şi înlocuiţi cu „politici”, oameni străini de meserie.  Ce a făcut directorul ?  A închiriat o hală dezafectată, a cumpărat un strung de la fier vechi şi a început să confecţioneze porţi de fier forjat. În doi-trei ani, devenise cineva în metalurgia locală, în timp ce IUG-ul se tot stingea, de la 4.800 de muncitori mai rămăsese cu 480”.

Spăşiţi, cei din noua conducere au alergat la strungarul Constantin Popeci: „Salvaţi-ne, domnule director!”, i s-au adresat.

„Mă întorc numai când o să vă cumpăr, măi băieţi”, a venit răspunsul celui aşteptat.

În scurt timp, omul a făcut un credit, a cumpărat IUG-ul care a devenit „Popeci Utilaj Greu,” Craiova, şi astăzi produce pentru industriile prelucrătoare din Germania, Elveţia, Franţa, Chile, SUA, Egipt, Irak, Cehia, Bulgaria, Italia, Suedia, Kuweit, Anglia, Rusia şi China… Pentru dezvoltare a accesat peste 12 milioane de euro din fonduri europene şi ceva mai mult de atât investiţii proprii, se „laudă” Popeci, are 800 de angajaţi şi vrea să ajungă la 1000…

Noua întreprindere  este asociată cu  compania canadiană „Bombardier” şi a vrut să ia şi „Electroputere Craiova” dar li s-a spus că nu sunt „investitori strategici”…

Fostul şi actualul director e deplin optimist, cunoaşte mulţi meseriaşi tineri care au lucrat în Vest, au învăţat arta mobilei moderne şi a fierului forjat, se întorc în ţară, îşi deschid ateliere, numai că guvernanţii trebuie să numească directorii şi şefii pe locuri de muncă  nu pe criterii politice, cum se face acum, se schimbă guvernul, numai într-o jumătate a unui oraş, se şi schimbă 200 de şefi!

*
Farmecul acestei cărţi – „Cu gust de infinit. Salcâmi în floare”, vol. I, de Elena Angheluţă Buzatu, Editura Napoca Nova, 2014, comentator Simion Bogdănescu, în revista “Academia bârlădeană” numărul 56 –  vine din poetizarea prin povestire a propriei vieţi şi ne aduce (ne readuce)  figuri luminoase de dascăli cunoscuţi şi de catre noi: domnul de română, Mânăstireanu, domnul de geografie, domnul Copceac – poreclit Moş Chibrit -, domnul de desen, pictorul Chiţimuş, domnul de educaţie fizică Mihai Cuţui şi domnul de matematică Aursulesei şi, mai ales, domnul de fizică, domnul diriginte Victor Avram: „Da, domnule profesor şi diriginte Victor Avram, încă îmi aduc aminte! Că dacă nu eraţi dumneavoastră să înlăturaţi norii şi panica aceea care-mi cuprinsese inima, n-aş  mai fi ajuns să mă văd vreodată cu liceul terminat”. În aşa fel încât se poate afirma: iată o carte sinceră, ce nu acuză, ci dimpotrivă, aduce elogii binemeritate şcolii comuniste. „Învăţatul  la vremea aceea   avea un sens, nu ca acum”, subliniază autoarea, şi pe drept.

O carte, aflăm tot de la recenzent, care o aşează pe doamna Elena Angheluţă Buzatu, fostă elevă a Liceului „Gh. Gheorghiu-Dej”, actualmente Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad, alături de ceilalţi scriitori bârlădeni ce şi-au purtat paşii pe Dealul Morilor: Cezar Ivănescu, Nicolae Creţu, Theodor Codreanu, Simion Bogdănescu, Viorel Dinescu, Dan Coridaleu, Lucian Vasiliu, Marian Constandache, Dumitru Sârghie şi alţii.

O carte care se bazează  numai pe rememorarea unor întâmplări trăite, sărind, ca la şotron, în memorie, cu eleganţă şi umor, de la o întâmplare la alta..
*
Sau despre o altă carte: “Cum ar putea fi recuperat Paradisul? se întreabă Loredana Tuchilă, recenzând cartea „Poştalionul” de Lina Codreanu, Editura Junimea, Iaşi, 2014, 211 p., în „Lohanul” , magazin cultural-ştiinţific, din octombrie 2014, p.171, întrebare la care ni se şi răspunde: „O cale importantă…ar fi cufundarea în lumea cărţilor, practicată intens în perioada antedemocratică, atunci când cartea era „o necesitate, un semn de prestigiu”, când bogăţia se măsura în biblioteci personale şi lecturi fundamentale, iar cartea nouă era „un mic eveniment cultural (…) în jurul căruia discutau intelectualii”.

În sfârşit, întrebarea mea: acum, de ce  nu?

Cărţile acestea, cu sublinierile încercate mă trimit cu gândul la alte două cărţi  apărute imediat după revoluţie care ne-au oferit prilej de alte şi alte întrebări, unele şi astăzi rămase fără răspuns. „Generaţia irosită” şi „Revoluţia furată”…

Să fi fost ele prevestitoare a distrugerii României, rămase fără industrie şi agricultură, fără minerit, industria petrolieră, pădurile şi pământul ţării, vândute la licitaţiile trucate?

*
La cei 25 de ani după abolirea comunismului românii nu mai consumă fructe, legume, multe produse alimentare româneşti, generaţia tânără nu ştie gustul merelor, perelor, prunelor, roşiilor, castraveţilor, pepenilor şi chiar a pâinii, tradiţional româneşti.

„Brutarii vor scoate pe piaţă pâine făcută după reţete din comunism”, am citit noua ştire din ziarele din 22 octombrie 2014, unde ni se documentează: „Începând cu 1 noiembrie vom lansa pe piaţă mai multe sortimente de pâine specială, premium, care vor fi realizate după reţete vechi de acum 30 de ani. având adausuri de zahăr, lapte şi grăsimi, aceste pâini vor fi mai scumpe decât cele clasice” .Şi mai explicit şi convingător: „Reţetele de pâine de dinainte de 1989 erau mai bune şi mai sănătoase decât cele de acum, erau mai naturale, pentru că nu conţineau amelioratori. Reţetele vechi nu mai erau aplicate de multă vreme nici în cazul pâinii premium, iar laptele era înlocuit cu apa, sau untul  cu margarina”.

Numai că din cauza distrugerii şeptelului şi la şcoli <cornul şi laptele> au fost înlocuite cu altceva… Cât priveşte sfecla şi fabricile de produs zahărul, se ştie ce s-a realizat, s-a distrus până şi calea ferată română!

„Cum se explică asemenea informaţii, le explică tot presa: Societatea românească se teme de ceea ce va veni şi caută stabilitatea care a fost. De aceea trăieşte de câtva timp în buclă: revine mereu acolo, la o imaginară vârstă de aur românească, faţă de care prezentul nu e decât degradare şi mediocritate”, deocamdată!De ce ?