Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Troiță veghetoare de conștiință

 

 

 

 

 

 

 

Dlui. AL.FLORIN ȚENE, Președintele Ligii Scriitorilor din Romania!


  •  De-mi vreți să NEMURIȚI pe mai departe, 
  • Cel gând al vostru facă-mi-se carte, 
  • Și-n ea îmi puneți mierea din cuvinte
  •  Cum mai făcut-a-ți încă mai ’nainte,
  •  Ca lumea să vă țină veșnic minte. 
  • Și ADEVĂRUL ridicați-mi-l în slavă,
  •  Și țarii jertfitoare-i faceți fală,
  •  Și neamului ce-mi e scoborâtor 
  • Din zei străvechi, la nimenea dator, 
  • Iar la erou să-i dați cinstit onor. 
  • Cu harul ce-l aveți de la ceresc, 
  • Dați LIMBII cel parfum de strămoșesc, 
  • Și spuneți cum tot faceți, lumi-ntrgi,
  •  C-aicea suntem toți și slugi și regi, 
  • Sub cumpăna dreptății, sfintei legi, 
  • La țara asta ce cu drag ne ține 
  • Ca din puținul ei la toți ne fie bine, 
  • Și-n schimb ne cere doar să o iubim 
  • Și-n zi de zi să nu o mai hulim,
  •  Iar la ceresc, învredniciți să fim, 
  • Ca neamul să-l iubească orșicine, 
  • Iar dragul țării treacă-le prin vine,
  •  Uniți să fim un stei de tare stâncă,
  •  Mereu cu pace-n suflete adâncă, 
  • Sub umbră de credință, veacuri încă. * 
  • Vă țină Preamăritu-n sănătate, 
  • În gândul nost’ ne fiți în tot și-n toate, 
  • Că pentru noi sunteți TROIȚĂ VEGHETOARE 
  • De CONȘTIINȚĂ, FALĂ și ONOARE 
  • De-aceea Domnul țină-vă sub soare 
  • Mulți ani, în sănătate și încă în putere,
  •  Creatoare.

*** Mircea Dorin Istrate Președinte onorific al L.S.R.-filiala Mureș 2024 NE ȚINE DOAMNE, VEGHETORII ȚĂRII Lui



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania