Primit pentru publicare: 20 sept. 2016
Autor:   Conf. Univ. Dr. Doina BUTIURCA, Facultatea de Ştiinţe Tehnice şi Umaniste din    Târgu-Mureş, Universitatea Sapienţia din Cluj-Napoca
Redactor ediție: Cezara ROMAN, std. Fac. Arhitectură și Urbanism, Cluj-Napoca
Editor: Ion ISTRATE

 Recenzie

Ion N. Oprea: Trăiri, eseuri pe verticală, Editura Armonii Culturale, 2016

                            Trăiri, eseuri pe verticală, noul volum semnat de Ion N. Oprea, nu a trecut neobservat, fiind receptat  mai mult decât favorabil. Gheorghe A. Stroia remarca, de exemplu, într-un comentariu care prefațează prezentul volum, sensurile profunde ale unei astfel de scriituri, prin care INO ”sprijină și motivează participarea tinerilor la actul de creație, descoperirea și reinventarea individualității și autenticității în/prin scris, îi încurajează pe autori să se autodepășească, să învețe să discearnă, să identifice și să separe valoarea de nonvaloare(…) „.Structurat în șapte părți, volumul atinge coarda atât de sensibilă a analizei lumii contemporane, suprafața vieții exterioare, niciodată calmă și în echilibru cu trăirea intimă a poetului. INO creează un fel de ”ficțiune”a unei lumi în care el este contemplativul, observatorul sensibil al moravurilor, al ”personajelor” in vivo pe care le-a construit din materialul existenței înseși, proiectându-le în universul eseurilor pe verticală. Cazul lui”…Ion Baciu,/marele dirijor,/directorul Filarmonicii din Iași”, (Cazul Ion Baciu, 223), al lui Silviu Prigoană care ”își drăgălea zilnic suava nevestică”, cazul lui Geo Saizescu etc. Așadar, Clubul colectiv,Diversitate, Cetățenești, Credință ți știință, Maniere, MRI-isme, Istorie sunt ”părți”/ ”construite după vectorul fragmentarității, în care pactul trăirii hic et nunc (titlul Trăiri pe verticală este semnificativ) a fost asumat într-o proiecție a  lumii contemporane, în scene, în module mai mult sau mai puțin dispersate ale reprezentării (”Sunt preocupat/ de tot/ ce se întâmplă pe stradă,/în lume”, Preocupat, p.67). Fragmentarea referențialității dilată incursiunea vioaie prin ”lume”, pe care o fixează fie  pe un soclu al burlescului într-o notă de caricatură și parodie, fie pe o coordonată a emoției trăite/date de valorile imuabile. Ironia și autoironia alternează cu atitudinea reflexivă în fața spectacolului lumii. Luciditatea cu care sunt reprezentate avatarurile propriului eu, sinceritatea nedisimulată, decriptarea obiectivă a semnelor decăderii morale, povestirea ușor patetică a evenimentului desfășurat sub ochii lectorului, notația impresiilor ”de călătorie”  în contemporaneitate(și nu numai!) – iată dominantele acestui volum ce reunește prin fiecare pagină senzația trăitului cu fulgurația reflecției personale.

           Lectorul simte atitudinea confesivă, gesturile, reflexivitatea eului implicat în mersul lumii și al timpului istoric (”Am corectat și mersul ceasului/ dar ce facem cu ceasul istoriei?”Cred, p.50), situat el ănsuși undeva, deasupra moravurilor care ar putea dezrădăcina ființa lăuntrică:”Nu-s o parte/ Vie din/ lumea/ în/ care trăiesc./Mă uit/-și am scris-/despre/valurile de refugiați/” (Preocupat, p.67).Interogația retorică concură la conturarea unui dicurs articulat, un discurs participativ din care, în ciuda aparențelor, orice intenție de convențional este absentă:”Asta e treabă/să bâjbâi căutând ziua de mâine/pentru un codru de pâine?unde ni-s înțelepții, astrologii dar si politologii/ profeții viitorului nostru, al tinerilor?(Răpirea, p. 62)” ”Știu”și ”simt”sunt verbele de forță ale discursului eseistic (”Știu și simt/că în țara aceasta/a mea/…”, Știu p. 63). Prezentul  absolut al verbului, omniprezent în scriitura lui INO este un timp semnificant, devenind marca unui plus de optimism într-o lume înclinată spre senzual și indiferență (”mai sunt mulți tineri, dar și oameni maturi,/ cu sprâncenele și genele albe”, idem//”Eu știu,/ tăticul este un om harnic” Opinii, p.214).”Am mai spus” este un alt clișeu al scriiturii, una dintre regulile de construcție ce conferă coeziune relatării, imprimând profunzimea adevărurilor ultime care trebuie spuse spre a nu fi uitate în sertarele istoriei:”Am m-ai spus,/poate/au făcut-o și alții înaintea mea,.”Numeroase sunt fragmentele cu o ținută profund reflexivă ce pare să relativizeze sentimentul de pulverizare a moralei, a istoriei, a entității înseși, sentimentul de decădere în vulgar. Speculația este rafinată, matură:,,Omul de cultură/ român/are putința/ să se definească/și altfel/decât etnocentric,/ esența lui/ nu se află/undeva excentric, în afara sinelui, ci se manifestă, în/ persoana sa,/și actualizată în sine, aici și acum,/ fără a-și nega/apartenența/ la/spațiul cultural de origine precis/și poate și trebuie/ sa recunoască deschis/că/…(Depinde de noi, p.138).Cultura, literatura sunt coordonatele fundamentale ale universului, purtatoare de valori și sensuri absolute, prin inermediul cărora INO filtrează potențialitatea realului, trăitul la suprafața existenței: ”Omul de cultură/ român/ susține omul de  litere…”(Filogenia, p.135)//”Problema intelectualului român/ de astăzi/ este plină de exigențe/…”(Fără tutelă…p.133). Morala omului contemporan este un conglomerat de goluri și planuri, de gesturi descărcate de sensuri în opoziție cu aspirația spre valori înalte, un conglomerat care alcătuiește, în fond, orice existență:”Dacă ai reușit în viață,/ nu te agăța/ de nereușitele altuia,/ pentru a nu trezi/ în tine/ viermele cel aprig/ al orgoliului/ și/ patima înfumurării/…(Steinhardte, 179)”. Numerose dintre eseuri sunt definiții lucide și sincere, date valorilor umane: ”Reușita//este/energia iubirii/ și/a capacității tale de acceptare a vieții,/dar/ ea nu rămâne nemișcată,/nu e ca un muntge/sau/ca un ocean”(idem), îndemnuri:”Trăiește, trudește/ slăbește,/ bucură-te/ și/ taci/” (Steinhardte, 180)”.

                  Demnă de interes e prezentarea scenariului social, cu ”stâlpii societății” contemporane, ale căror profiluri sunt contradictorii, supuse mutațiilor și/ sau capriciilor, exigențelor momentului, aflați în opoziție cu învățații/ mentorii/ modelele culturale și civice ale lumii: pe de o parte politicianul,”ambasadorul golanilor din Paris”(Consultări p.23) …, pe de altă parte omul de cultură luminat: ”Alt om de cultură,/ un filolog și bizantolog,/din Germania,/Thede Kahl,/…declară deschis: sunt mulți-mulți identitari, /oameni mari/și nu s-a simțit/contaminat, molipsit/ Consultări p.24”; pe de o parte, omul de stat, corupt (”…zeci de demnitari de la Centru/ sunt/ în pușcării/ și alții și alții/ pe listele/ DNA,/ în evidență, / așteaptă/ să răspundă”), pe de altă parte, victimele (”Am privit/ chipul oamenilor tineri,/frumoși…/dar arși, contorsionați, /topiți,/ ca lumânările aprinse(…)Victimele sunt multe/…Victimele, p.74”). Este de prisos să aducem completarea că lectorul resimte în fiecare pagină amprenta jurnalistului.

                  Perspectiva explorării istoriei și a condiției omului contemporan, confruntat cu sine si cu celălalt revendică în fiecare scenariu recursul la anamneză, prin intermediul căruia este recuperat un trecut revolut.

                                     16 septembrie 2016