Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Să citim cartea lui Cătălin Mihuleac: ,,America de peste pogrom”, pagini negre din Istoria României

Primit pentru publicare: 07 ian.2015.
Autor: Ion N. Oprea.
Publicat: 08 ian.2015.

 

Să citim cartea lui Cătălin Mihuleac
America de peste pogrom”, pagini negre din Istoria României

          Nu doar că i-am citit şi apreciat „Aventurile unui gentleman bolşevic” sau cele „Zece povestiri multilateral dezvoltate”, cât mai ales jurnalistica dar şi locul unde se întâmplă acţiunea de bază – Iaşi-ul nostru din totdeauna, m-au chemat să-i citesc cartea lui Cătălin Mihuleac, „America de peste pogrom”, Editura Cartea Românească, Bucureşti 2014, cu cele 320 de pagini ale sale.

În prefaţa la carte citim mărturisirea pe care o face Suzy Bernstein ca despre romanul vieţii ei, a cărui manuscris i l-a înmânat autorului cărţii pe care , acum ne-o prezintă…

Şi, într-adevăr, scrisă la persoana I-a, Suzy, de data aceasta principal erou al romanului, deapănă amintiri mai întâi despre plecarea ei din Iaşi în America…Apoi, despre doi americani, Dora şi Ben Bernstein, doi evrei, mamă şi fiu, septuagenară ea, cvincvagnetar el, sosiţi la Iaşi într-un pelerinaj de aduceri aminte, chiar la casa lui Ion Creangă, unde au drept ghid, pe cine, chiar pe Suzy, recomandată Sânziana. Vizita are loc în 2001 şi istorisindu-le despre Creangă şi locurile vizitate de cei doi excursionişti, Suzi, la cei 33 de ani ai săi, le povesteşte şi întâmplări intime, cum făcea ea bani în România, pe timpul studenţiei, procurând şi vânzând haine vechi.

Este urmărită, încă de prin 1938 viaţa unei familii evreieşti din târgul Ieşului, familia Oxenberg, cu tatăl Jacques, medic ginecolg, mare specialist, Roza, mama, frumoasă şi foarte cultivată, cu doi copii, Golda şi Lev, ultimul cu înclinaţii către negustorie încă din şcoala primară – vinde colegilor subiecte de compuneri pe care le are păstrate din poveştile inventate de mama sa. Ce mai, „Casa familiei Oxenberg e una dintre cele mai apreciate şi respectate şi invidiate din centru oraşului”, scrie Cătălin Mihuleac şi insistă cu descrierile.

Cât priveşte viaţa celor plecaţi în „State”, Suzy se căsătoreşte cu Ben, fac avere împreună, din ce, tot din afacerile nu prea cinstite, cu haine… second-hand, dar se laudă: „am banii mei, viitorul meu, Ben mă scoate săptămânal la restaurant, e bine”. Dar Suzy, curioasă cum sunt doamnele, se interesează de neamurile soţului ei, şi…

Şi autorul se opreşte asupra altor planuri, ca la cinematograf, , asupra detaliilor, a nuanţelor, personajele sunt multe şi complexe, pentru că de la scene ca acestea descrise…”În restaurante, tangourile lipesc trupuri de o incadescenţă capabilă să topească hainele. În sticle dopurile pregătesc erupţiile pline de apropouri ale şampaniei (,,,) Râsetele se scălămbăie în separeuri, (…) limbile îmbiate de gusturi noi umezesc buzele lacome”…, ajungem la ceea ce a fost ziua de 29 iunie 1941, când evreii din Iaşi au fost fie ucişi, fie urcaţi în vagoane cu destinaţia spre… nicăieri, tot pentru a fi ucişi.

Faptul că medicul ginecolog Jacques Oxenberg face avere la Iaşi, îşi cumpără maşină, îşi plimbă familia, naşte invidii, reliefate până şi de discuţiile dintre fata din casă, Tincuţa, şi ibovnicul ei, jandarmul Ilie: „Cristoşii mamii lor di evrei! Io cu greu apuc să-ţi ieu o părechi di chiloţi mai di doamne-ajutî, şi aista îi cumpără nevesti-sii maşânî! (…) Apăi, nu s-o întoarci ea roata într-o zî?”

Şi roata se întoarce…

Ziua de 29 iunie cu ridicarea din casă a bărbaţilor, ziua în care Jacques şi micul Lev, doar de 12 ani, sunt încărcaţi în vagoanele ticsite unde cei doi vor fi ucişi, iar Roza bestial şi umilitor violată, în timp ce Golda, micuţa, rătăceşte, fiind salvată de rabin.

…„Despre femeile violate, scrie Mihuleac, istoria tace. Autocenzura o împiedică să acorde importanţă acestor fiinţe însemnate pe vecie (…). Mesajul e simplu: cu părere de rău, violatele n-au ce căuta în manualele de istorie, unde se aduce aleasă cinstire eroismului armatei”. Mai corect nici acesteia, nici chiar domnitorilor, zicem noi…

Întâmplările din America despre pogrom sunt redate în carte cum numai jurnaliştii de talent reuşesc să o facă, menajând sensibilităţile, dar subliniind momentele, fără tonalităţi grave, dar ca un reporter ce este, cel despre care vorbim, reuşeşte să dea descrierilor sale nu numai valoarea pe care o bănuiam, cât mai ales simpatie şi credibilitate situaţiilor. Dacă evreii lui Mihuleac sunt descrişi ca oameni înclinaţi să-şi clădească bunăstarea folosindu-se şi de „şarlatanii”, iar românii ca nişte „supuşi” când interesele le cer, dar „răzbunători” când sunt „pe cai mari”, singura imaculată, poate unica, rămâne pe tot parcursul cărţii, Golda, cea care, în orice situaţie, ne cucereşte prin simpatia cu care este arătată, inocenţa ei bucură şi emoţionează.

„Cartea aceasta are inimă: o inimă nici evreiască, nici creştină. O inimă universală, care bate cu putere. Au fost capitole care m-au epuizat fizic şi sufleteşte. Scena când soţia doctorului Osenberg este violată de un grup incluzând militari, poliţişti şi civili, de exemplu… Ori scena din timpul pogromului, când un ofiţer german se înmoaie în faţa fetiţei evreice Golda, care-i recită – în limba lui maternă – o poezie plină de tâlc, despre nişte răţuşte galbene de cauciuc, eliberate în Marea Baltică… Nu mai vorbesc de episoadele sfâşietoare, care descriu călătoria prizonierilor evrei din Iaşi cu trenurile morţii”, îi vorbeşte Cătălin Mihuleac, autorul, lui Florin Iorga, în „Suplimentul de Cultură” de la Iaşi, nr. 463, p.8-9, demonstrându-i că „Scriitorul român s-a europenizat. Are acum alte scopuri în viaţă, începând cu acela de a se impune pe plan extern, nu mai e un mutălău de uz intern”

Romanul, în sine, este o mare reuşită, apreciază presa literară.

„Scopul meu a fost să construiesc o poveste complexă – violentă, dar şi tandră – , de o mai mare întindere decât îmi era obiceiul. O poveste care să mişte sufletul şi, în final, să pună pe gânduri”, îi explică Mihuleac aceluiaşi, Florin Iorga, cu prilejul apariţiei şi lansării cărţii „America de peste pogrom”. O pagină neagră, totuşi, din Istoria noastră, a românilor.

Cum o fi la ucraineni tratată această istorie după „developarea” ultimelor documente din arhive cu fapte care, şi numai citind despre ele, te cutremuri?



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    ,,…şi numai citind despre ele, te cutremuri!”

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5