Primit pentru publicare: 11 oct. 2017
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 12 oct. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Povestea tristă a Soniei Palty

Dacă astăzi ştim aproape totul despre lagărele naziste de exterminare, răspândite în toată Europa Centrală şi de Vest, avem puţine informaţii despre ceea ce s-a întâmplat în Transnistria şi Basarabia, unde cu 76 de ani în urmă au fost deportaţi zece mii de evrei din România.

Ceea ce impresionează în mod cu totul dureros este faptul că mai mult de o treime din aceste victime au fost copii, fiinţe nevinovate, care au sfârşit în condiţii cumplite încât, nu există cuvinte care să exprime o asemenea cruzime.

Din documentele vremii, dar mai ales din mărturiile unor supravieţuitori reiese destinul tragic a sute de mii de oameni care n-au avut decât o singură ,,vină’’, aceea de a se fi născut evrei. Cele dintâi acţiuni de teroare, deportare şi exterminare a evreilor din România au început cu pogromurile din 1 iulie 1940 de la Dorohoi, cel de la Iaşi din iulie 1941 şi au culminat cu acele ,,cumplite trenuri ale morţii’’ din septembrie şi octombrie 1941. Atunci au sfârşit peste 8000 de evrei. Închişi în vagoane  de marfă ori supuşi unui drum de calvar pe jos, în condiţii de foame, mizerie, ploaie şi frig, ei trebuiau să urmeze programul ,,de purificare etnică’’ aprobat de autorităţile vremii de atunci.

Cartea Soniei Palty ,,Evrei, treceţi Nistrul!’’ este o istorisire a propriei suferinţe din vremea holocaustului. Pe atunci, ea era o fetiţă de 14 ani, când a fost scoasă din mijlocul colegilor ei de la ,,Şcoala Focşăneană’’ din Bucureşti şi deportată împreună cu părinţii săi în Transnistria, pentru simplul motiv că era evreică.

Acolo a îndurat foamea şi frigul, a suportat loviturile crunte ale sălbaticilor puşi să prigonească şi să ucidă, a dat ochii cu moartea, înainte de a-i fi deschis bine asupra vieţii. Sonia Palty a văzut oameni batjocoriţi şi umiliţi, oameni cu sufletele rănite, ori sfârşind în chinuri de neînchipuit.

O mare parte din cuprinsul cărţii sale se referă la drumul parcurs în vagoanele de vite până la locul de destinaţie. Un drum lung şi plin de suferinţe, o adevărată golgotă în care rezistenţa fizică şi-a spus cuvântul. Era o călătorie spre infern. Purta în suflet speranţa că va ajunge până la capătul acestui drum, care i se părea că se tot îndepărtează.

             La Bogdanovka, o regiune între Nistru şi Bug din Ucraina, au urmat zile şi mai grele, dar fetiţa de 14 ani înregistra totul pe banda memoriei. ,,Mi-am dorit în acele zile să trăiesc. Să supravieţuiesc, pentru a putea povesti. Dar mă vor înţelege oamenii ce se petrece aici, ce s-a petrecut aici?’’

Destinul a fost de partea ei. A reuşit să supravieţuiască celor 14 luni trăite în deportare. Şi-a pierdut însă părinţii în împrejurări ciudate: ,,Tata mergea în coloană şi purta pe el un cojoc. Un soldat a vrut să-i ia cojocul. Tata ar fi vrut să i-l dea. Nu l-a dat. L-a luat soldatul de pe tata, după ce i-a tras un singur glonţ’’.

Mama i-a murit tot împuşcată, fiindcă rămânea mereu în urma coloanei. Era sleită de puteri. Nu putea să meargă. Durerea pierderii părinţilor se amplifică în momentul când asistă la scene cumplite, când este nevoită să treacă prin clipe de groază.

Sonia Palty povesteşte simplu, direct şi emoţionant. Are o frază scurtă, uneori tăioasă, îndreptată împotriva unei idei preconcepute. Ea ne relatează aceste fapte după o îndepărtată copilărie care i-a fost zdruncinată din temelii din cauza unor mari şi copleşitoare suferinţe.

Cartea ,,Evrei, treceţi Nistrul!’’ este un document de viaţă, este o mărturie în stare să sprijine istoria evreilor din România şi un act de acuzare împotriva asasinilor de toate gradele. Sonia Palty (căsătorită cu ziaristul Nicolae Paraschiv) scrie această carte ,,în semn de neuitare şi neiertare a faptelor, fără ură şi răzbunare. Ea povesteşte despre toate – despre eroism şi meschinării, despre egoism, despre laşitate şi curaj, despre rezistenţa şi colaboraţionismul victimei cu opresorul’’.

După război a încercat să uite, dar n-a putut. Amintirile hidoase îi răscoleau sufletul. Scriind această carte, răspândită în câteva ediţii în multe ţări din Europa, ea şi-a îndeplinit o datorie sfântă în numele victimelor holocaustului, pentru a nu uita şi pentru ca istoria să nu se mai repete.