D. M. GAFTONEANU

Motto: „Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

SATIRA SATIRELOR

Parodie-pamflet, prozopoem satiric, un necesar drept la replică al aspiranţilor la titlul de ,,poet” în dialogul printre veacuri cu clasicii literaturii, specie literară nerecomandată celor lipsiţi de simţul umorului (creaţie din grupajul „Iago şi Hyperion”).

Motto:   „Scriitori, poeţi de marcă, galonaţi şi consacraţi,
               Mai târziu sau mai devreme, toţi veţi fi parodiaţi…
   Pregătiţi-vă umbrela- asta cu umor vă spun,
   Vă aşteaptă ceasuri grele… cu tsunami şi taifun!”

…Mare mi-a mai fost mirarea, nu demult, mai astă vară,
Când, după o zi de muncă, realmente obosit
Întorcându-mă acasă, o surpriză am găsit:
În cutia de la poştă, un colet legat cu sfoară.

De la unul, M. şi E. (-scu ?!), special chiar pentru mine…
M-am făcut la faţă roşu precum racul bine fiert,
Şi adresa, dar şi data, confirmându-mi asta cert,
Că eu sunt destinatarul, la un secol şi mai bine…

Înlăuntru, plin de grabă, aruncându-mi o privire,
Am găsit, împăturite, având colţuri cu „urechi”,
Foi de timp îngălbenite, nişte manuscrise vechi,
Cinci „scrisori” frumos rimate, cu un titlu scurt, ,,Satire”.

…Scris curat, superb de mână (aici n-am nimic de spus)…
Însă limba era veche, cam cu „hopuri” la citit,
Şi alambicat mesajul, părea tare încâlcit…
Conţinutul, o „salată”, necesar a fi „tradus”…

Prima, o filozofie lăudând puterea sorţii
În şiraguri de cuvinte, unele chiar fără rost,
O „polologhie” lungă, goală ca o zi de post,
Cică-n lume stăpâneşte… (hai, că-i bună!)…  geniul morţii!

Contemplaţii despre lună, şiruri de „babilonii”
Despre viaţa ce o ducem, despre timpul cel trecut,
Apoi „punctul în mişcare” (recunosc că m-ai pierdut!)…
Sau păreri pe care alţii le-ar numi „cosmogonii”…

Cea de-a doua despre unul, singur, tare izolat,
Căruia îi rămăsese pana „prinsă” în cerneală,
Vezi, de aia, pasămite, şi hârtia era goală…
Şi nu-i place linguşeala, nici să fie lăudat…

O a treia, din istorii, despre intrigi ce se ţes,
Cu bătrânul nostru Mircea, ce nu-i „înghiţea” pe turci
Şi-i bătea fără cruţare, precum… grindina pe curci,
(Din păcate însă, asta, nu s-a întâmplat prea des…)

Dacă înţeleg eu bine, deschizând altă scrisoare,
Iarăşi vine „izolatul” ce priveşte o femeie
Ca o poartă care-l duce (ce năstruşnică idee!)
Către stranii universuri, ca o rampă de lansare…

Şi, în fine, cea din urmă zice că… să ne păzim (!)
De-o persoană imorală având numele Dalila,
Ce nu ştie ce înseamnă nici durerea şi nici mila…
Sfaturi multe, pertinente, cum de ea să ne ferim…

Iar pe verso, o „poemă” (şi ce titlu!): „Epigonii”,
Oameni vechi de altădată, întâmplări de mult uitate,
Unele închipuite, altele adevărate,
Lungă listă de persoane şi hilare „bazaconii”…

La subsol, o notă scurtă… una pentru cârcotaşi,
„E uşor a scrie versuri…”. Mai departe era şters,
Deci, n-am înţeles o iotă, nevăzând întregul vers,
Nici cam ce-o fi vrut să zică peste următorii paşi…

Şi mă uit din nou la nume, să citesc expeditorul…
Nu îmi plac necunoscuţii, să fiu sincer, mă şi tem…
Văd cu litere de-o şchioapă, cum spuneam, un E şi-un M…
Eşti „Mihai”?… eşti „tiz” cu mine, fie-mi pardonat umorul…

Iartă-mă că-ţi spun aceasta, ai trăit până să mori-
Ce poştaş puteai ajunge, şef de poştă, diriginte,
Sau chiar ditamai profesor, dacă ai fi fost cuminte-
Şi-ai „tocat” atâta vreme, compunând nişte scrisori…

Am legat la loc coletul, cum era mai înainte,
Tot cu sfoară şi cu noduri, cât de tare am putut,
Să arate impecabil, grijă mare am avut,
Iar pe el, am scris cu pixul următoarele cuvinte :

Către Poşta Românească, semnalez respectuos,
Nu cunosc expeditorul, lucru tare neplăcut,
Nu-mi explic coincidenţa numelui ce „s-a făcut”,
Rezolvaţi încurcătura, v-aş ruga tare frumos…

Poate-i valoros coletul, cine ştie ce conţine…
(Cam un secol să tot fie, s-a pierdut altă scrisoare,
Iar de-atunci tot văd afişe amintind de întâmplare!)
…Nu doresc ca să-mi rămână ceea ce nu-mi aparţine…

Dacă nu mai e în viaţă vreun urmaş recunoscut,
Preastimate nenea Iancu, responsabil de oficiu,
La muzeu, bibliotecă, faceţi-mi acest serviciu,
Returnaţi, vă rog, pachetul, ce, la poştă s-a pierdut…

                            Anonim, mai jos semnează, ADRESANT NECUNOSCUT.
„Satira e un fel de oglindă în care, de obicei, fiecare descoperă faţa oricărei alte persoane afară de a lui.”  (Jonathan Swift)
D.M.G., Botoşani, septembrie 2012